Cluburile din fotbalul românesc sunt recunoscute pentru lipsa lor de răbdare în ceea ce privește antrenorul principal, perioada în care acestora li se oferă timp pentru a crea și a-și expune cu adevărat cunoștințele, tactica, munca. Sunt niște devoratoare la acest capitol. Totuși, sezonul regular 2023-2024 de Liga 2 arată o ușoară tendință de schimbare.
12 echipe dintre cele 20 de participante au oferit continuitate antrenorilor lor, fiindcă nu au schimat deloc pe banca tehnică în cele 19 etape desfășurate din vară până acum.
În schimb, opt au dorit să producă un ”șoc” și au înlocuit antrenorul cel puțin o dată. Printre acestea sunt unele care au schimbat chiar de mai multe ori, în fruntea listei fiind nou-promovata CS Tunari, cu câte patru antrenori, dacă punem la socoteală și interimarul. Sunt destule aflate la al treilea ”principal” în acest sezon.
Bineînțeles, sunt și excepții, însă puține, cum sunt cele de la Progresul Spartac și Steaua, mai ales cazul celei dintâi, care are și un sezon complet eșuat, cu doar un punct acumulat în 19 etape.
Mai jos vă redăm o statistică a echipelor și antrenorilor lor la finalul sezonului regular de Liga 2, la capătul a 19 etape. Sezonul 2023-2024 nu este, însă, încheiat, fiindcă pentru șase echipe urmează alte zece meciuri în play-off, iar pentru 14 formații urmează șase jocuri în play-out.
Premiante la capitolul menținerii antrenorului principal pe toată durata sezonului regular, compus din 19 etape, sunt 12 echipe. Acestea sunt: CS Mioveni, Steaua, Gloria Buzău, FK Miercurea Ciuc, CSC Șelimbăr, Unirea Slobozia, CSM Slatina, CSC Dumbrăvița, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Progresul Spartac, Ceahlăul Piatra Neamț și Corvinul Hunedoara, prima fiind o retrogradată din SuperLigă și ultimele două fiind nou-promovate din Liga 3.
Dintre aceste 12 echipe, zece l-au avut pe antrenorul din acest moment inclusiv în sezonul trecut, iar două și-au numit ”principalul” în vară, înainte de startul sezonului: CS Mioveni și Gloria Buzău.
Echipa care are cel mai îndelungat contract cu actualul său antrenor este Progresul Spartac. Andrei Erimia conduce trupa bucureșteană din vara anului 2016, el fiind chiar unul dintre șefii clubului. Progresul Spartac are doar un punct acumulat în 19 etape și este deja retrogradată matematic încă de la finalul sezonului regular, respectiv înainte de startul play-out-ului Ligii 2.
Steaua este următoarea pe listă la continuitate, avându-l pe Daniel Oprița antrenor principal încă din iulie 2019. Urmează CSC Dumbrăvița, cu Cosmin Stan antrenor al echipei din mai 2021, și CSM Slatina, cu Daniel Oprescu pe bancă din iulie 2022.
Rămân, astfel, opt echipe participante în actualul sezon regular de Liga 2 care au schimbat cel puțin o dată antrenorul.
Patru formații au avut trei antrenori principali în acest sezon, dacă nu punem la socoteală antrenorul care a sigurat interimatul. Cele mai schimbătoare sunt: Chindia Târgoviște, Campionii FC Argeș, CS Tunari și CSM Alexandria.
Cu interimar minimum o etapă, echipe cu trei antrenori în acest sezon devin și Metaloglobus, Unirea Dej și Concordia Chiajna.
Însă, la acest capitol, CS Tunari trece de la trei la patru antrenori, fiind liderul în Liga 2 la schimbat pe banca tehnică. Și CSM Alexandria ar ajunge tot la patru antrenori, numai că Sorin Albeanu a asigurat interimatul într-un meci din altă competiție, din Cupa României, nu din Liga 2.
Două echipe sunt cele care au schimbat cel mai repede antrenorul în acest sezon regular. Chindia Târgoviște și CSM Reșița s-au despărțit de Dragoș Militaru, respectiv de Călin Cheregi după doar două etape.
Le-a urmat la scurt timp CFC Argeș, care a renunțat la Alexandru Pelici după doar patru runde, dar și Metaloglobus, care s-a despărțit de Eusebiu Tudor tot după patru etape, dar acesta a demisionat după un joc din Cupa României, în urma unui conflict cu un membru al staffului.
CS Tunari s-a despărțit de Florin Stîngă după șase etape, iar CSM Alexandria a rupt contractul cu Ștefan Odoroabă după șapte etape.
Ultima formație care s-a despărțit de antrenorul său este CS Tunari. Aceasta a încheiat sezonul regular, etapa 19, cu Ștefan Odoroabă pe bancă, iar apoi l-a adus pe Dan Alexa. Odoroabă a preluat echipa începând din etapa a 9-a.
Sunt și doi antrenori care au condus două echipe în acest sezon de Liga 2.
Dragoș Militaru a început ediția 2023/24 pe banca Chindiei, s-a despărțit de aceasta după doar două etape, iar din etapa a 12-a și până în prezent se află la Unirea Dej, formație pe care a mai condus-o în perioada ianuarie 2020 – iunie 2023, el fiind și cel care a promovat-o în Liga 2 în vara anului 2021.
Și Ștefan Odoroabă se califică la acest capitol. A început sezonul pe banca celor de la CSM Alexandria, pe care i-a promovat în vară în Liga 2, a rezistat șapte etape, iar în intervalul rundelor 9-19 a condus CS Tunari, o altă nou-promovată în eșalonul secund, pe care a mai antrenat-o în Liga 3 între iunie 2018 și martie 2022.
Dintre antrenorii care se află în acest moment pe banca echipei lor, cinci au condus o altă formație în debutul sezonului.
Eugen Neagoe a fost la Universitatea Craiova (SuperLigă), Diego Longo la FK Teuta Durres (prima ligă din Albania), Eugen Trică la Gloria Băneasa (Liga 3), Ilie Poenaru la FC Voluntari (SuperLigă) și Dan Alexa la FC Botoșani (SuperLigă).
Dintre cei schimbați, doar doi au noi acorduri la cluburi de nivel național. Alexandru Pelici este antrenor la CSM Unirea Alba Iulia, în Liga 3, iar Florin Stîngă este antrenor interimar la Petrolul Ploiești, în SuperLigă.
În play-off s-au calificat CSC Șelimbăr, Corvinul Hunedoara, Unirea Slobozia, CS Mioveni, FK Miercurea Ciuc și Gloria Buzău. Poate nu întâmplător! Niciuna dintre acestea nu a schimbat nici măcar o dată pe banca tehnică în acest sezon regular.
În Grupa A a play-out-ului Ligii 2 au fost repartizate Ceahlăul Piatra Neamţ, CSM Reșița, Metaloglobus București, Campionii FC Argeş, CSC Dumbrăviţa, Unirea Dej și CSM Alexandria, iar în Grupa B au ajuns Steaua, Chindia Târgoviște, Concordia Chiajna, CSM Slatina, Viitorul Pandurii Târgu Jiu, CS Tunari și Progresul Spartac.
Din Grupa A sunt cinci echipe din cele șapte care au schimbat cel puțin o dată antrenorul, iar acestea sunt: Reșița, Metaloglobus, Argeș, Dej și Alexandria. În Grupa B sunt mai puține, doar trei: Chindia, Concordia și CS Tunari.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-primei-etape-din-play-off-ul-si-play-out-ul-ligii-2-19303997
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-play-off-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19303410
https://liga2.prosport.ro/seria-1/programul-play-out-ului-ligii-2-editia-2023-2024-19303414
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-a-retrogradat-matematic-odata-cu-esecul-cu-ceahlaul-19303306