Alexandru Pelici (49 de ani) nu mai este antrenorul primei echipe a clubului Campionii FC Argeș, în urma eșecului suferit astăzi, 26 august, cu Chindia Târgoviște (scor 0-2), pe teren propriu, la Mioveni, în cadrul etapei a 4-a a Ligii 2. Fiindcă a refuzat despărțirea amiabilă, el va primi, până se ajunge la un acord, un alt post în organigrama clubului!
Fotbalul românesc este din ce în ce mai bolnav, iar asta o arată și trupa din Pitești, care după un prim eșec a decis să renunțe la un antrenor care are în CV-ul său nu mai puțin de trei promovări în prima ligă și în care își punea mare încredere și îi oferea susținere fix în urmă cu două luni și căruia îi face acum vânt după doar cinci jocuri oficiale, patru în campionat.
CFC Argeș se alătură, astfel, ”performerelor” acestui sezon de Liga 2, Chindia Târgoviște și CSM Reșița, care au renunțat la antrenorul lor, Dragoș Militaru, respectiv Călin Cheregi, după numai două jocuri în campionat!
În ziua în care a comemorat 76 de ani de la nașterea legendei fotbalului românesc Nicolae Dobrin, Campionii FC Argeș nu și-a putut bucura suporterii cu un succes în derby-ul etapei cu Chindia, iar apoi și-a demis antrenor, pe Alexandru Pelici, cel care se alătura echipei și își începea munca fix în urmă cu două luni.
Pelici a fost demis de la prima echipă, fiindcă CFC Argeș transmite printr-un comunicat faptul că antrenorul va primi ”o altă funcție în organigrama clubului”.
”Clubul FC Argeș anunță oficial că începând de astăzi, Alexandru Pelici nu va mai continua să ocupe poziția de antrenor principal al echipei noastre. Menționăm totuși că lui Alexandru Pelici i se va atribui în perioada imediat următoare o altă funcție în organigrama clubului FC Argeș.
Ne asigurăm suporterii că vom face tot ce ne stă în putință pentru a ne îndeplini obiectivul propus, respectiv revenirea la finele acestui sezon pe prima scenă a fotbalului românesc.
Vă mulțumim pentru susținere!”, transmite Campionii FC Argeș.
Trecerea lui Pelici pe o altă funcție în cadrul clubului piteștean este doar o manevră prin care se încearcă forțarea sa pentru a accepta rezilierea în condițiile dorite de conducătorii CFC Argeș. Pelici, în întreaga sa carieră, nu a ocupat o altă funcție în afară de cea de ”secund”, la început, și de antrenor principal.
Pelici anticipa ceea ce are să urmeze pentru el încă de la finalul jocului cu Chindia, când a transmis la flash-interviu că nu știe ce va urma pentru el, refuzând, astfel, să vorbească despre viitor.
Din informațiile Liga2.ro, el primise ultimatum să obțină șase puncte încă dinaintea jocului cu CS Tunari. Pe terenul ilfovenilor s-a înregistrat o remiză in extremis, iar contra Chindiei s-a pierdut. El nu a participat la conferința de presă de dinaintea partidei cu târgoviștenii, în locul său vorbind ”secundul” Eugen Beza.
”Ne pare rău că nu am reușit să câștigăm. Era o zi importantă pentru noi, era o sărbătoare pe care trebuia să o respectăm (n.r. – comemorarea lui Nicolae Dobrin), suntem cu toții vinovați, începând cu mine și vom vedea ce va fi în continuare. (…)
Vom vedea ce va fi în continuare. Nu pot să vorbesc nimic în momentul de față despre viitor, pentru că nu știm dacă el va exista sau nu va exista. Mă refer aici la mine, ca și antrenor aici. Orice este posibil. Nu e vorba de frică. Dar atunci când lucrurile nu merg așa cum îți dorești sunt lucruri firești să se schimbe ceva și cel mai la îndemână este să se schimbe antrenorul. Suntem deja în etapa a 4-a, au fost doi antrenori schimbați, așa că orice se poate întâmpla. Nu mi-e frică de demitere, știu că am încercat să fac tot ce am știut mai bine și vom vedea ce va fi”, a declarat Alexandru Pelici la flash-interviul de după jocul cu Chindia.
Alexandru Pelici a fost anunțat ca antrenor la Campionii FC Argeș, în locul lui Bogdan Vintilă, la 21 iunie 2023, iar cinci zile mai târziu, la 26 iunie, a sunat adunarea pentru pregătirea sezonului de Liga 2, după ce echipa retrogradase din prima ligă. Conferința de presă de prezentare a staffului tehnic a avut loc la 29 iunie.
”Ne așteaptă un an în care va trebui să muncim mult. Numele echipei pe care o antrenăm ne obligă să revenim cât de repede se poate, în primul an, în elita fotbalului românesc. Suntem aici să facem tot ceea ce va ține de noi pentru a reuși acest lucru. Noi suntem cei care vom încerca să punem totul la dispoziție din punct de vedere sportiv pentru ca echipa să reușeașcă să revină acolo unde îi este locul”, spunea Alexandru Pelici, care semna un contract valabil un an, cu drept de prelungire.
După doar două luni de la numirea sa, la capătul a cinci jocuri oficiale în care a condus echipa, Pelici a fost înlăturat de la prima formație a clubului.
Din stafful său tehnic făceau parte Eugen Beza (antrenor secund și analist), Paul Ciobanu (antrenor secund), Eugen Anghel (antrenor de portari) și Bogdan Ungureanu (preparator fizic).
După patru etape, Campionii FC Argeș ocupă locul 16 din 20 în clasamentul Ligii 2, cu 3 puncte acumulate și cu golaveraj 1-3. Este la egalitate cu CSM Alexandria (are meci în minus) și Viitorul Pandurii, care au golaveraj mai bun. Dumbrăvița (locul 17, 2 puncte), care are un meci în minus, o poate depăși, iar Progresul Spartac (locul 20, 0 puncte), care are două partide în minus, o poate egala.
După eșecul cu Chindia, primul din acest sezon, Campionii FC Argeș titra ”Tot mai departe de play-off!” Un titlu halucinant al piteștenilor, având în vedere că din cele 19 etape ale sezonului regular au trecut numai patru, iar echipa, deși momentan este pe locul 16, este la nu mai puțin de trei puncte în spate de ultimele două două locuri care asigură calificarea în play-off.
Echipa piteșteană are următorul meci miercuri, de la ora 17:00, la Oradea, cu echipa din Liga 3 FC Bihor, în Play-off-ul Cupei României. În campionat, în etapa a 5-a, joacă duminică, de la ora 11:00, la Clinceni, cu Metaloglobus.
La CFC Argeș poate antrena mai departe chiar antrenorul secund Eugen Beza, deținător de licența A, fost antrenor principal la CSC Șelimbăr, tot în Liga 2.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/argesul-a-pierdut-cu-chindia-pelici-se-asteapta-la-schimbarea-sa-19281880
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-si-a-laudat-jucatorii-dupa-cfc-arges-chindia-0-2-19282104
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-in-etapa-a-4-a-a-ligii-2-19281798