Eșecul drastic încasat în etapa a 7-a a Ligii 2, adăugat începutului modest la prima participare a echipei la acest nivel fotbalistic, a determinat conducerea nou-promovatei CSM Alexandria să nu mai aibă răbdare cu Ștefan Odoroabă (42 de ani), și el aflat la debut în eșalonul secund, și să decidă schimbare antrenorului.
La două zile distanță de la înfrângerea de pe teren propriu, de la Turnu Măgurele, cu Campionii FC Argeș, scor 0-4, CSM Alexandria a anunțat despărțirea de Odoroabă și numirea în locul său a lui Alin Pînzaru (47 de ani).
Deținător al licenței UEFA PRO, Alin Pînzaru revine în postura de antrenor principal, după ce în ultimii ani a făcut parte ca antrenor secund din stafful lui Laszlo Balint, mai întâi la UTA, apoi la U Craiova și apoi din nou la UTA.
În Liga 2, Pînzaru, născut la Iași, a mai condus o singură echipă, pe CF Brăila / Dacia Unirea Brăila, formație la care și-a și încheiat cariera de fotbalist și la care a stat nu mai puțin de șase ani ca antrenor (iulie 2012 – iunie 2018). A mai antrenat în Liga 3 pe SC Oțelul Galați (septembrie 2018 – martie 2019) și CSM Alexandria (aprilie 2019 – iunie 2020). Ulterior, avea să i se alăture lui Laszlo Balint ca antrenor secund, reușind promovarea în prima ligă în 2020 și apoi continuând în elită la UTA, U Craiova și din nou UTA.
”Alin Pânzaru noul antrenor al CSM Alexandria
Alin Pânzaru revine în funcția de antrenor principal la CSM Alexandria. Conducerea cubului a decis rezilierea înțelegerii cu Ștefan Odoroabă, în condiții amiabile. Astăzi a fost parafat și contractul cu Alin Pânzaru, cel care a mai pregătit formația noastră în 2019, de unde a plecat direct în primul eșalon, ca secund la UTA Arad (n.r. – informația este eronată. Pînzaru a ajuns la UTA când echipa încă era în Liga 2).
Ca jucător, Alin Pânzaru a evolua la Oțelul Galați, Dunărea Galați, FC Vaslui, Gloria Buzău și Zimbru Chișinău.
Alin Pânzaru a antrenat Dacia Unirea Brăila, Oțelul Galați, CSM Alexandria, iar ca asistent a fost la UTA Arad, Universitatea Craiova și din nou UTA Arad”, a transmis CSM Alexandria.
Referitor la Ștefan Odoroabă, antrenorul care a promovat CSM Alexandria în premieră în această vară în Liga 2 și care în cariera lui a mai condus Fortuna Poiana Câmpina și CS Tunari, conducerea clubului teleormănean susține că despărțirea a avut loc în condiții amiabile.
Tot cu Odoroabă antrenor, Alexandria a reușit performanța de a se califica în două rânduri în faza grupelor Cupei României.
”Totodată, conducerea CSM Alexandria dorește să îi mulțumească lui Ștefan Odoroabă pentru eforturile depuse și pentru implicarea sa, fructificată prin marea performanță a promovării în liga secundă, respectiv calificarea de două ori consectiv în grupele Cupei României.
Ștefan Odoroabă a muncit enorm pentru echipă, dar, din păcate, rezultatele de la început de sezon nu l-au ajutat. Mulțumim încă odată Ștefan, iar ușa CSM Alexandria rămâne deschisă.
Mult succes lui Alin Pânzaru în noua funcție, el urmând să debuteze pe banca tehnică a CSM Alexandria peste două zile, la meciul de cupă cu CFR Cluj”, a mai informat echipa din județul Teleorman.
CSM Alexandria ocupă locul 18 din 20 în Liga 2 după primele șapte etape, cu 4 puncte acumulate dintr-o victorie și un egal, la fel ca cealaltă nou-promovată CS Tunari, situată pe locul 19 din cauza golaverajului inferior.
În etapa a 8-a, echipa teleormăneană joacă duminică, de la ora 11:00, la Slobozia, cu Unirea, clasata pe locul 2, cu 15 puncte.
Până atunci însă, Alexandria are meci la mijlocul acestei săptămâni în Cupa României, joi, de la ora 18:30, la Turnu Măgurele, cu CFR Cluj (locul 2 în SuperLigă), în prima etapă a fazei grupelor. Cu ocazia acestei partide își va face debutul Alin Pînzaru.
CSM Alexandria a devenit, astfel, a șasea echipă care își schimbă antrenorul în acest sezon de Liga 2, după Chindia Târgoviște (Vasile Miriuță în locul lui Dragoș Militaru), CSM Reșița (Flavius Stoican în locul lui Călin Cheregi), care au mutat după doar a 2-a etapă, Campionii FC Argeș (Alexandru Pelici înlocuit momentan încă de interimarul Eugen Beza), Metaloglobus București (Ianis Zicu în locul lui Eusebiu Tudor), ambele după patru etape, și CS Tunari (Alin Ilin asigură interimatul după despărțirea de Florin Stîngă), după șase etape.
Alexandria, care își dispută meciurile de pe teren propriu la Turnu Măgurele, este a treia dintre cele cinci nou-promovate în Liga 2 care mută pe banca tehnică, după CSM Reșița și CS Tunari.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-4-0-cu-csm-alexandria-in-etapa-7-de-liga-2-19285969
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-7-toate-meciurile-programate-sambata-sapte-la-numar-incep-la-ora-1100-19285779
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/programul-primei-etape-a-grupelor-cupei-romaniei-toate-meciurile-vor-fi-transmise-la-tv-sau-pe-frf-tv-19285639