Campionii FC Argeș începe noua săptămână cu un nou antrenor principal, al treilea în acest sezon de Liga 2 din care au trecut doar nouă etape.
Fără să anunțe oficial despărțirea de Eugen Beza, care și-a prezentat demisia vineri, după ce a condus echipa în ultimele șase jocuri, rămas ca interimar și apoi ca principal după demiterea lui Alexandru Pelici, trupa piteșteană a comunicat luni, la prânz, instalarea lui Eugen Neagoe în fruntea staffului tehnic.
Eugen Neagoe (56 de ani) a fost ultima dată antrenorul echipei Universitatea Craiova, în perioada ianuarie – iulie 2023, în SuperLigă. În ultimii ani a mai condus ”U” Cluj, Astra, FC Hermannstadt, Dinamo, Sepsi OSK, Poli Iași, Nea Salamis, Aris Limassol (ambele din Cipru), FC U Craiova, ASIL Lysi (Cipru), FC Drobeta Turnu Severin și Pandurii Târgu Jiu. A fost și antrenor secund al lui Victor Pițurcă la naționala României, la Steaua, FC U Craiova și Al-Ittihad (Arabia Saudită).
”Bine ai venit, Eugen Neagoe! Clubul FC Argeș și Eugen Neagoe au ajuns la un acord pentru postul de antrenor principal al grupării noastre. Înțelegerea se va întinde până în vara anului 2025”, a transmis, scurt, Campionii FC Argeș, luni, la ora 12:35.
Spre deosebire de Pelici, primul antrenor cu care s-a semnat pentru noul sezon, până la finalul acestuia, CFC Argeș i-a oferit acum lui Neagoe un contract valabil până în vara anului 2025, deci pe aproape doi ani.
Neagoe a mai antrenat o singură dată în Liga 2, pe FC Drobeta Turnu Severin, de la începutul anului 2009. După jumătate de an petrecut la echipa din Mehedinți, la care a avut ca obiectiv promovarea, dar nu a reușit-o, a plecat în Cipru, tot la o echipă de ligă secundă, la ASIL Lysi.
În urma demisiei lui Beza, Campionii FC Argeș devine prima echipă din acest sezon de Liga 2, ediția 2023-2024, care își va schimba pentru a doua oară antrenorul. Beza a demisionat la o zi distanță după ce echipa a pierdut în deplasarea de la București, 1-3 cu Steaua, după un joc modest al alb-violeților, în care au și acuzat arbitrajul.
Până acum, echipele care își schimbaseră antrenorul erau: Chindia Târgoviște (Vasile Miriuță în locul lui Dragoș Militaru), CSM Reșița (Flavius Stoican în locul lui Călin Cheregi), Campionii FC Argeș (Alexandru Pelici înlocuit cu ”secundul” Eugen Beza), Metaloglobus București (Ianis Zicu în locul lui Eusebiu Tudor), CS Tunari (Alin Ilin a asigură interimatul după despărțirea de Florin Stîngă, Ștefan Odoroabă e noul antrenor) și CSM Alexandria (Alin Pînzaru în locul lui Ștefan Odoroabă).
Neagoe va debuta la CFC Argeș la meciul de pe teren propriu, de la Mioveni, cu CSM Slatina, programat în etapa a 10-a a Ligii 2, peste două weekenduri. Campionatul este acum în pauză, pe perioada meciurilor echipelor naționale.
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/eugen-beza-a-demisionat-de-la-campionii-fc-arges-19287902
https://liga2.prosport.ro/seria-1/meciuri-si-rezultate-etapa-9-liga-2-19287899
https://liga2.prosport.ro/nationale/noua-jucatori-din-liga-2-luati-la-romania-u20-si-romania-u21-19288182
https://liga2.prosport.ro/seria-1/andrei-panait-despre-eliminarea-sa-din-jocul-steaua-cfc-arges-3-1-19287792