Ripensia dă lovitura cu Rapid, la ultima fază. Giuleștenii ratează victoria, cât și clasarea pe locul 2

Marius ANGHEL 21 Feb. 2021, 12:52 Liga 2

Rapid a ratat șansa de a urca pe locul 2 în clasamentul Ligii 2 la finalul etapei a 16-a. În primul meci oficial din 2021 pentru ambele echipe, Rapid a avut 2-0 pe teren propriu, la Buftea, cu Ripensia, însă timișorenii au egalat la ultima fază a partidei, astfel că scorul final a fost 2-2.

Amir Jorza (45+2′) a deschis scorul chiar înainte de pauză, cu un șut frumos din fața careului. În partea secundă, Cătălin Hlistei (64′ – penalty) a majorat diferența dintr-un penalty scos de Ursu în fața lui Lalic. Ripensia a început să spere după ce Alexandru Piftor (75′) a marcat cu un șut superb de la circa 25 de metri, pentru ca surpriza să vină la ultima fază a jocului, în minutul 90+3, când Andrei Macrițchii a trimis cu capul din 5 metri dintr-o lovitură liberă centrată de Mihai Ene.

S-a terminat 2-2, iar Rapid și-a reluat poziția pe locul 3, acolo unde a iernat, acum având 26 de puncte, în timp ce Ripensia și-a recâștigat și ea locul ocupat în pauza de iarnă, 15, cu 16 puncte.

Pentru Rapid urmează meciul din deplasare de la SCM Gloria Buzău, programat joi în etapa a 17-a a Ligii 2, de la ora 17:00. Ripensia o întâlnește sâmbătă, de la ora 11:00, pe teren propriu, pe FK Csikszereda, altă echipă situată acum pe poziție care ar duce în play-off.

CRONICA MECIULUI o poți citi AICI

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

TOATE REZULTATELE etapei a 16-a sunt AICI

COMENTARIUL LIVE:

RAPID – RIPENSIA TIMIȘOARA 2-2

Rapid: Drăghia – I. Voicu (cpt.), Cr. Ignat, Dandea, Florică (R. Ilie 85′) – Pănoiu (Sefer 64′), Jorza – Oct. Ursu (R. Lazăr 64′), Al. Ioniță (Drăghiceanu 74′), Hlistei (Finica 85′) – Ad. Bălan
Rezerve neutilizate: H. Moldovan – Zunic, Bradu, Bg. Barbu
Antrenor: Nicolae Grigore

Ripensia: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu, Lalic, Gladun – Stoi (Mih. Ene 74′), T. Călin – Al. Popovici (cpt.)(Coulibaly 74′), Al. Neagu (Golda 74′), Piftor – Sokovic
Rezerve neutilizate: Mikloș – Sturzu, Rogac, Maric, Fridrich, Vl. Tudorache
Antrenor: Cosmin Petruescu

Min 90+4 Final de partidă la Buftea. Rapid încheie la egalitate, scor 2-2, meciul cu Ripensia, după ce timișorenii au marcat la ultima fază
Min 90+3 2-2 Mihai Ene centrează înalt din lovitura liberă din stânga careului, o face pe bara a doua, Drăghia iese pe sub minge și moldoveanul Andrei Macrițchii se înalță dintre mai mulți rapidiști și reia cu capul din 5 metri și aduce egalarea. Moldovenii salvează sârbii la Ripensia!
Min 90+2 ||| Ionuț Voicu faultează în lateralul careului și primește cartonașul galben
Min 90 + Meciul e prelungit doar cu 3 minute, deși în repriza secundă au avut loc ”numai” opt schimbări
Min 85 Dublă schimbare la Rapid. Intră Rareș Ilie și Enrichi Finica și ies Luca Florică și Cătălin Hlistei
Min 77 Drăghiceanu pătrunde în careu pe stânga, pasează în centru pentru Bălan, care reia din 8 metri din cădere, pe centru, iar Dobre reține fără probleme
Min 75 2-1 Dandea respinge cu capul, Alexandru Piftor preia aproape la mijlocul careului, avansează și de la circa 25 de metri central trage superb în stânga, lângă bară, surprinzându-l pe Drăghia
Min 74 Triplă schimbare la Ripensia, ies Alexandru Popovici, Gabriel Stoi și Alexandru Neagu și intră Denis Golda, Mihai Ene și Stephane Coulibaly
Min 74 Încă o schimbare la Rapid. Iese Alexandru Ioniță și intră Marian Drăghiceanu
Apropo de Nenad Lalic, sârbul din defensiva echipei timișorene care a produs penalty-ul care a dat siguranța victoriei pentru Rapid. Vorba Ripensiei, care nu cu multe zile în urmă scria pe pagina sa de Facebook: ”Sârbii își fac mereu treaba”
Cătălin Hlistei ajunge la 8 reușite în acest sezon și îl egalează pe Claudiu Bălan, de la ”FC U” Craiova, liderul clasamentului golgheterilor
Min 64 Dublă schimbare la Rapid. Intră Rareș Lazăr și Antonio Sefer și ies Octavian Ursu și Ștefan Pănoiu
Min 64 2-0 Cătălin Hlistei bate penalty-ul în dreapta, pe jos, și înscrie fără probleme din penalty, după ce Dobre a plonjat în partea opusă
Min 63 ||| Nenad Lalic îi dă peste picioare lui Ursu în careu, după o pasă pe culoar a lui Ioniță, și arbitrul acordă penalty și cartonaș galben
♦Min 59 Bălan reia cu capul pe lângă poarta lui Dobre
Min 48 Stoi trage puternic din afara careului, mingea izbește bara transversală și revine în teren, sare direct la Sokovic, care e liber pe linia de 6 metri, preia și reia de acolo, incredibil, peste poartă
Min 46 S-a reluat meciul dintre Rapid și Ripensia, fără vreo modificare de jucători
Min 45+2 Pauză la Buftea. Rapid conduce Ripensia cu 1-0
Min 45+2 1-0 Ursu centrează din dreapta careului, Țieranu respinge cu capul în față, Hlistei preia pe linia de 16 metri, cu spatele la poartă, trimite înapoi pentru Amir Jorza, care preia cu dreptul și trage cu același picior înainte ca mingea să pice lângă bara din stânga. Dobre a plonjat, însă n-a putut salva golul care vine fix înainte de fluierul pauzei
Min 45 + Prima repriză e prelungită cu două minute
Min 43 ||| Alexandru Ioniță preia ușor larg, Stoi e mai rapid și lovește mingea, iar rapidistul îl lovește în încercarea sa de a șuta. Ambii jucători se resimt, posibil Ioniță mai degrabă pentru a se victimiza, însă după ce se ridică primește cartonașul galben
Min 40 Pase rapide între jucătorii Rapidului în fața careului advers, Ursu pătrunde pe centru, ciupește mingea cu șpițul, e viată de un fundaș, trece pe lângă Dobre și lovește bara din dreapta, revine în teren, iar portarul reține
Min 38 Florică centrează din stânga în careu, pentru nimeni, Lalic, singur la 12 metri, încearcă să degajeze cu dreptul, însă luftează, mingea se duce spre colțul lung, dar Dobre e la post și reține cu siguranță
Min 35 Rapidiștii continuă să aibe controlul jocului, pasează de nenumărate ori, însă nu se apropie deloc de poarta timișorenilor
Min 26 Pănoiu trage cu exteriorul din fața careului, peste poarta Ripensiei
Min 22 Ursu reia pe spate din colțul careului mare, mingea se duce mult peste poartă
Min 17 Lalic trimite din 15 metri, cu capul, peste poartă
Min 16 Popovici scapă pe un contraatac, pătrunde în careu, însă tânărul Ignat îl deposedează foarte ușor și acordă corner. Faza fixă din dreapta ajunge să se încheie cu un nou corner, de această dată din stânga
Min 14 Rapid a preluat controlul jocului, însă echipa lui Petruescu se descurcă excelent în defensivă până acum și ține la distanță adversara de poarta lui Ștefan Dobre
Min 5 Hlistei pasează din stânga în careu, Bălan, cu spatele la poartă, așează înapoi pentru șutul din 16 metri al lui Ioniță, acesta trage, dar Dobre prinde fără probleme. Mingea s-ar fi dus peste poartă. Ripensia a început mai bine în primele minute, însă Rapid a avut prima șansă la poartă
Min 1 A început partida de la Buftea dintre Rapid și Ripensia


Rapid și Ripensia Timișoara dispută astăzi, de la ora 11:00, primul lor meci oficial în 2021. Cele două formații de Liga 2 cu obiective diferite în acest sezon se vor întâlni în cadrul etapei a 16-a, prima programată în acest an nou, pe terenul de iarbă al CNAF Buftea, baza federației.

Rapid are șansa să urce pe locul 2 și să se apropie la două puncte de liderul ”FC U” Craiova, în timp ce Ripensia poate face, în cazul unei victorii, un salt de trei locuri și s-ar distanța de ultimele clasate.

Ștefan Grigorie, despre meciul cu Ripensia: ”Vor evolua cu cuțitul la os” 

În urma rezultatelor înregistrate până acum în această etapă, Rapid a căzut o poziție în clasament, de pe 3 pe 4, însă cu un succes astăzi are șansa să urce pe locul 2, devansând cu un punct ”frații” de la ASU Poli și apropiindu-se, astfel, la două puncte de liderul ”FC U” Craiova, care a stat în acest weekend.

Despre meciul cu Ripensia, din stafful echipei giuleștene a vorbit antrenorul secund Ștefan Grigorie. Acesta se așteaptă la o partidă complicată, în fața unei formații care va da totul să scape de ultimele poziții.

”Ripensia nu a făcut prea multe schimbări iarna asta, dar va evolua cu cuțitul la os. E o echipă omogenă, o echipă care alternează momentele de apărare cu cele de presing. E o echipă cu talie, un alt detaliu de care trebuie să ținem cont. Evident, știm totul despre ea”, a precizat Grigorie.

”Echipa e ok, pe jucători i-am simțit motivați. I-am simțit în același timp relaxați. Nu trebuie să aibă trac, pentru că mulți dintre ei cunosc Rapidul, sunt de doi ani, trei ani aici. Jucătorii noi care au venit, au experiență și nici pentru ei nu ar trebui să fie dificil. Cei care au venit acum, au fost doriți de Nicolae Grigore și se pliază pe filozofia lui.
Nu pot să spun că e totul perfect, nu cred că la celelalte echipe e totul perfect, dar sunt lucruri care pot fi rezolvate pe parcurs. Nu sunt însă probleme majore și sută la sută vom fi pregătiți pentru primul meci”
, a mai spus Ștefan Grigorie.

În meciurile amicale din această iarnă, Rapid a întâlnit: AFC Odorheiu Secuiesc (Liga 3, 4-1), Progresul Spartac (Liga 3, 2-0), Universitatea Cluj (Liga 2, 1-0), Mostiștea Ulmu (Liga 3, 4-1), Corona Brașov (Liga 3, 2-2) și Dunărea Călărași (Liga 2, 2-2), SC Popești Leordeni (Liga 3, 1-0) și CS Mioveni (Liga 2, 2-1).

Cosmin Petruescu: ”Rapidul este una dintre echipele pe care o consider favorită la promovarea directă”

În schimb, Ripensia, după jocurile de joi și sâmbătă din Liga 2, a picat de pe locul 15 pe 17, cu 15 puncte, fiind devansată la golaveraj de Fotbal Comuna Recea și Unirea Slobozia.

Timișorenii și-au adus doar trei jucători în această iarnă, deși a avut șase plecări. Antrenorul principal Cosmin Petruescu a vorbit în conferința de presă premergătoare jocului despre ultimele jocuri din sezonul regular, cât și despre retragerea echipei Turris Oltul, care i-a dus Ripensiei pierderea a trei puncte câștigate pe teren.

”Sunt mulțumit de cum au răspuns băieții solicitărilor noastre, chiar dacă am întâmpinat probleme la antrenamente. Ne-am adaptat, sperăm să găsim soluții, sperăm că le-am găsit pe cele mai bune. Partea a doua a campionatului este una extrem de dificilă și imprevizibilă. Sper să nu ne prindă cu surprize neplăcute, suntem conștienți de importanța celor șase finale rămase. După vom trage linia și va începe un campionat la fel de dificil (n.r. – play-out-ul). Poate partidele pe care le vom disputa nu vor fi decisive, dar cu siguranță fiecare punct va conta la final. Este un campionat de tranziție. Cu siguranță am fost echipa defavorizată din toate punctele de vedere, dar eu sunt o fire optimistă și cred că la finalul sezonului ne vom bucura de rezultatele pe care le vom obține”, a spus Cosmin Petruescu.

Despre Rapid a spus că este un adversar dificil. ”Rapidul e o echipă experimentată. Are jucători cu experiență. O echipă care nu și-a ascuns intenția de promovare, setată pe acest obiectiv, drept dovadă și transferurile realizată în stafful tehnic și în lot. I-am urmărit în toate campionatul, dar și în perioada de pregătire. Rapidul este una dintre echipele pe care o consider favorită la promovarea directă. Chiar dacă au început ezitant, au avut parte de un campionat mai puternic. Noul antrenor a fost agreat atât de conducere, cât și de suporteri. Este un antrenor de perspectivă, pe care nu-l cunosc, dar am auzit lucruri frumoase despre dânsul”, a mai declarat Petruescu.

În jocurile de pregătire din această iarnă, Ripensia a obținut următoarele rezultate: 5-1 cu Fortuna Becicherecu Mic, 8-1 cu Avântul Periam, 4-3 cu Crișul Chișineu Criș, 4-0 cu Pandurii Târgu Jiu, 2-1 cu Șoimii Lipova, 1-2 cu CSM Reșița, 4-4 cu Pandurii Târgu Jiu, 4-2 cu CS Hunedoara, cu 3-2 cu CA Oradea și 2-2 cu CSM Reșița.

Eduard Ioniță arbitrează Rapid – Ripensia. Cele două echipe s-au mai întâlnit o dată până acum

Rapid și Ripensia s-au mai întâlnit o singură dată în Liga 2. S-a întâmplat sezonul trecut, în luna octombrie 2019, în Regie, unde cele două echipe au încheiat meciul la egalitate, scor 0-0.

Partida de astăzi, care începe la ora 11:00, va fi arbitrată de centralul Eduard Ioniță (Galaţi) și asistenții Stelian Slabu (Braşov) și Romică Bîrdeş (Piteşti). Rezervă este Claudiu Marcu (Constanţa), iar observatori au fost delegați Gheorghe Mihalache (Buzău) și Lucian Cârjă (Constanţa).

TOATE REZULTATELE etapei a 16-a sunt AICI

https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-e-pregatita-sa-redebuteze-in-liga-2-dar-stefan-grigorie-recunoaste-nu-e-totul-perfect-lucrurile-pe-care-giulestenii-trebuie-sa-le-rezolve-si-de-ce-partida-cu-ripensia-e-cu-19169964

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cosmin-petruescu-lauda-rapidul-inaintea-meciului-cu-ripensia-despre-echipa-sa-spune-ca-e-defavorizata-din-toate-punctele-de-vedere-asteptarile-pe-care-le-are-de-la-ultimele-jocuri-19169986

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-rapid-gata-de-debut-bogdan-barbu-ii-asigura-pe-fani-ca-moralul-e-la-cote-inalte-inaintea-jocului-cu-ripensia-atmosfera-e-ok-si-mergem-la-victorie-un-jucator-accidentat-s-19170345

https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-16-patru-meciuri-incep-la-ora-1100-iar-apoi-le-urmeaza-dunarea-calarasi-farul-19170265

Marius ANGHEL 21 Feb. 2021, 12:52 Liga 2
Pe aceeași temă