FC Bacău a obținut o victorie, poate, neașteptată în etapa a 16-a a Ligii 2, când a trecut cu 3-2 de Steaua! Nou-promovată în campionatul diviziei secunde, trupa lui Constantin Enache a bifat un succes foarte important, care întărește ideea că nu va fi ”candidată” la retrogradare în această ediție și se va menține în Liga 2.
După 16 meciuri, FC Bacău a ajuns la 20 de puncte, o bornă la care nu se aștepta prea mult nici Constantin Enache, dar care are încredere că echipa sa va tot crește la nivelul exprimării, odată cu acumularea experienței.
E într-un moment foarte bun FC Bacău, în ultimele cinci etape contabilizând trei victorii și două remize.
Meciul cu Steaua a început foarte bine pentru gazdele de sâmbătă, care au făcut 3-0 după puțin mai mult de prima jumătate de oră. Gabriel Cîrstean a marcat chiar repede, încă din minutul 5, pentru ca apoi să vină dubla lui Andrei Pavel, care a bifat performanța în minutele 25 și 35.
Partea secundă i-a dat, însă, emoții clubului din Bacău, pentru că a încasat două goluri de la Steaua. A redus Ianis Doană din diferență, în minutul 54, dar, apoi, abia în minutul 4 al prelungirilor a venit a doua reușită a formației lui Daniel Oprița, prin același Ianis Doană.
A mai fost un moment important al meciului, în repriza a doua: eliminarea lui Bogdan Chipirliu din minutul 60.

Constantin Enache a avut un discurs la superlativ la final, în care a lăudat, în mod special, prima repriză făcută de jucătorii săi. În primele 45 de minute s-a făcut diferența în favoarea FC Bacău, din punctul său de vedere, dar importantă e și victoria în sine, contra Stelei, care va da multă încredere vestiarului.
”(N.r. – Care a fost secretul succesului?) Evoluția senzațională din prima repriză. Până acum, a fost cea mai bună repriză a unei echipe pe care am antrenat-o în carieră. Cred că rezultatul pauzei, 3-0, a fost conform cu realitatea din teren.
Am pus în valoare atuurile pe care le avem, organizarea și pregătirea fizică, și am blocat armele forte ale oaspeților, care au un lot foarte bun, cu jucători cu personalitate. În plus, mi s-a părut că la Steaua erau ceva tensiuni, iar noi am profitat de ele.
(N.r. – Ce nu a mai mers în repriza a doua, când ați luat două goluri?) Steaua a reușit să-și pună mai bine în valoare calitățile, la noi s-a simțit iar faptul că lotul este subțire numeric. Azi am avut 16 jucători de câmp, alți 14 mergând la Liga a 3-a, cu echipa a doua”, a spus Constantin Enache pentru GSP.

Mai sunt doar cinci runde din întrecerea regulară, dar FC Bacău este, în mare măsură, deja salvată de la retrogradare. Este pe locul 13, cu 20 de puncte după 16 etape, fiind, de exemplu, la o distanță de opt puncte peste locul 19, CS Dinamo.
În plus, și modul în care evoluează nou-promovata lui Enache, care a ajuns la cinci meciuri la rând fără înfrângere, o face să nu fie considerată o echipă care să cunoască o scădere de formă foarte mare în rundele finale, care să o ducă jos în clasament.
În etapa a 17-a, FC Bacău va evolua pe terenul celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, clasați pe locul 15, cu 18 puncte. Runda următoare este ultima programată în Liga 2 în 2025.
”(N.r. – Ați ajuns la 20 de puncte după 16 etape. Mulțumiți?) Sincer, e peste așteptări, ținând cont de cum am pornit în acest sezon! Am dat însă de gust, vrem să continuăm seria bună și să ne atingem la final obiectivul competițional, menținerea în Liga a 2-a fără emoții.
Din iarnă vom conta și pe Patrick Petre și Romario Moise, jucători rutinați, care ne pot aduce un plus, sunt încrezător în privința viitorului.
Obiectivul capital al clubului este creșterea de jucători. Și acest obiectiv sună bine”, a mai spus Enache.

Foto: FC Bacău