SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat, sâmbătă, Liga a 4-a Vâlcea, după victoria din ultima etapă, 7-0 cu Foresta Malaia, menținând avansul de un punct față de urmăritoarea Sparta Râmnicu Vâlcea.
Campionatul județean din Vâlcea a oferit o competiție atractivă în acest sezon și duel palpitant pentru titlu între SCM și Sparta, care și-a cunoscut câștigătoarea abia după ultima etapă.
Formația finanțată de primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a terminat neînvinsă sezonul, cu 27 de victorii și 3 remize.
Sparta a fost lider la finalul turului, având două puncte avans față de SCM. În retur, ambele rivale au câștigat pe linie până la jocul direct din Zăvoi, din etapa 27, când SCM s-a impus cu 5-0.
La câteva meciuri din retur, printre care și la derby-ul din runda 27, fostul international Florin Gardoș a fost titular la Sparta, echipă pregătită de prietenul său Mihai Lungan.
Cu un punct avans față de rivală, SCM nu a avut emoții sâmbătă seara, în ultima rundă și a câștigat categoric, 7-0 cu Foresta Malaia. La final, conducătorii AJF au oficiat festivitatea de premiere și au oferit jucătorilor de la SCM cupa și medaliile de campioni.
Echipa lui Gabriel Mangalagiu cucerise la mijlocul săptămânii trecute și faza județeană a Cupei României, după ce câștigase în finală, la Berbești, 7-2 tot cu rivala Sparta Râmnicu Vâlcea. Astfel, echipa din Zăvoi va merge și în Faza Regională a Cupei României.
În barajul de promovare în Liga 3, SCM Râmnicu Vâlcea va întâlni pe campioana din Teleorman, Rapid Buzescu. Meciurile de baraj se vor disputa în data de 17 iunie 2023, de la ora 18:00, turul, în Teleorman, respectiv 24 iunie 2023, de la ora 17:30, returul, în Zăvoi.
Antrenorul SCM-ului, Gabi Mangalagiu, mizează pe valoarea lotului său la jocurile de baraj. ”A fost un sezon greu, am alergat mult timp după Sparta, dar am rezolvat campionatul și asta este important. Am format echipa în vara trecută, a trebuit să treacă niște etape ca să ne omogenizăm, nici numeric nu stăteam foarte bine, dar în iarnă ne-am echilibrat pe anumite posturi, am adus jucători cu experiență la nivel mai înalt și acest lucru ne-a ajutat foarte mult. Avem toți jucătorii valizi și nu avem accidentați, este un mare câștig. Am optimismul că se poate realiza performanța promovării în Liga 3”, a anunțat Gabi Mangalagiu, fost jucător la Chimia.
Formația pregătită de Gabi Mangalagiu, Marius Pufu și Bogdan Geantă mizează pe jucători cu experiență la eșaloane superioare, precum Trașcă, Ceapă, Ov. Popescu, R. Georgescu, Bîrzan, B. Geantă, Bărbuți, L Săraru sau Neacșu.
https://liga2.prosport.ro/liga-4/echipa-unui-fost-presedinte-al-clubului-uta-a-castigat-cupa-romaniei-in-judetul-arad-finala-dintre-viitorul-arad-si-crisul-alb-buteni-nu-a-avut-istoric-19274796
https://liga2.prosport.ro/liga-4/bihorul-si-a-aflat-reprezentanta-in-barajul-de-promovare-in-liga-3-si-echipa-care-merge-in-faza-regionala-a-cupei-romaniei-19274693
https://liga2.prosport.ro/liga-4/campioana-din-liga-4-salaj-luceafarul-balan-pusa-sub-acuzare-19274631
https://liga2.prosport.ro/liga-4/csc-peciu-nou-noua-campioana-a-judetului-timis-echipa-pentru-care-evolueaza-cristian-scutaru-a-rasturnat-calculele-hartiei-19274354
https://liga2.prosport.ro/liga-4/florin-gardos-a-revenit-pe-teren-la-mai-bine-de-un-an-de-la-ultimul-meci-jucat-pentru-clinceni-clubul-cu-care-a-semnat-19264516