Bihorul și-a aflat reprezentanta în barajul de promovare în Liga 3 și echipa care merge în Faza Regională a Cupei României

Marius ANGHEL 09 Jun. 2023, 15:05 Liga 4
Bihorul și-a aflat reprezentanta în barajul de promovare în Liga 3 și echipa care merge în Faza Regională a Cupei României

Județul Bihor își cunoaște de câteva zile campioana și reprezentanta în barajul de promovare în Liga 3, cât și câștigătoarea județeană a Cupei României și echipa care va merge în Faza Regională a Cupei României.

Crișul Sântandrei a câștigat Liga a 4-a Bihor și are șansa să urce în Liga 3, în timp ce CS Diosig Bihardioszeg, clasata pe locul 2 în campionat, a câștigat faza județeană a Cupei României.

Crişul Sântandrei este campioana Ligii a 4-a Bihor

În weekendul trecut, în penultima etapă a play-off-ului Ligii a 4-a Bihor, a 13-a, CSC Crişul Sântandrei a câștigat meciul de pe teren propriu cu CS Foresta Tileagd, scor 1-0, astfel că s-a menținut la trei puncte peste a doua clasată CS Diosig Bihardioszeg și nu mai poate pierde locul 1, deci nici titlul de campioană județeană și dreptul de a merge în barajul de promovare în Liga 3.

În prima parte a sezonului, Crişul Sântandrei se clasase pe locul 2 în Seria 2 Sud a Ligii a 4-a Bihor, cu 22 de puncte acumulate în nouă jocuri, la fel ca liderul CS Bihorul Beiuș. În Seria 1 Nord a fost lider CS Diosig Bihardioszeg, cu 26 de puncte acumulate în 10 partide.

În play-off, unde s-a intrat cu 0 puncte, Crişul Sântandrei a reușit să câștige cu 3-1 în deplasare la CS Diosig, iar în retur a fost 0-0, și cu un total de 28 de puncte acumulate în cele 13 etape de până acum și-a asigurat titlul de campioană județeană.

Crişul Sântandrei este la un triumf în premieră în campionat. ”5, 3, 2 și acum 1! Nu este vorba de o numărătoare inversă, cifrele reprezentând locul ocupat de Crișul Sântandrei în ultimele sezoane de Liga 4 Bihor”, a scris Bihon despre performanța reușită acum de echipa antrenată de Petru Gabor și Alin Pintea.

Anul trecut, Bihorul nu a avut reprezentantă în barajul de promovare în Liga 3

Bihorul va avea din nou reprezentantă în barajul de promovare în Liga 3 după o pauză de un an.

În vara trecută, campioana Viitorul Borş nu avea să participe după ce a anunțat AJF Bihor că nu are posibilități financiare să joace în Liga 3, în cazul în care ar fi câștigat barajul cu adversara din Bistrița Năsăud, și că preferă să nu aibă cheltuieli și să se prezinte degeaba la această dublă manșă.

Ultima reprezentantă în baraj a fost CA Oradea, în 2021, care reușea promovarea cu toate că nu își câștiga seria cu CSM Satu Mare și Someșul Dej.

Crişul Sântandrei se va lupta cu Arieșul Mihai Viteazu, campioana din Cluj, pentru un loc în Liga 3

Acum, Crişul Sântandrei va avea ca adversar în baraj campioana județului Cluj, Arieşul Mihai Viteazu. Primul joc este programat la Sântandrei în data de 17 iunie, de la ora 18:00, returul urmând să se desfășoare în 24 iunie, de la ora 17:30.

Printre județele care și-au mai desemnat până în acest moment campioanele în Liga 4 și despre care Liga2.ro a scris se numără Teleorman (Rapid Buzescu), Galați (Voința Cudalbi), Cluj (Arieşul Mihai Viteazu), Suceava (Viitorul Liteni), Mehedinți (Recolta Dănceu), Constanța (Axiopolis Cernavodă), Harghita (CS Gheorgheni-VSK Gheorgheni), Dâmbovița (Recolta Gura Șuții), Hunedoara (Gloria Geoagiu), Gorj (CSO Turceni), Vrancea (Victoria Gugești), Ialomița (Bărăganul Ciulnița) Vaslui (CSM Vaslui), Brașov (Ciucaș Tărlungeni), Alba (Industria Galda), Botoșani (Unirea Curtești), Sălaj (Luceafărul Bălan), Iași (Moldova Cristești), Sibiu (ACS Mediaș), Olt (ACS Oltul Curtișoara), Arad (CS Socodor), Satu Mare (Olimpia MCMXXI), Neamț (Victoria Horia) și Timiș (CSC Peciu Nou).

Meciurile stabilite de FRF prin tragere la sorți, pe regiuni, între campioanele din Liga 4 pentru promovarea în Liga 3:

CS Diosig Bihardioszeg a câștigat Cupa României din Bihor

Pe lângă campioană, Bihorul își cunoaște și câștigătoarea fazei județene a Cupei României, echipa care va reprezenta județul în Faza Regională a Cupei României.

CS Diosig Bihardioszeg, a doua clasată în Liga a 4-a Bihor, a profitat de avantajul terenului propriu și susținerea suporterilor și a trecut cu scorul de 2-1 în finala Cupei de CS Bihorul Beiuș, a treia echipă din clasamentul Ligii a 4-a. Raul Ember (4) și Paul Suciu (65) au marcat pentru învingători, în timp ce Vlad Degău (82) a înscrie pentru pierzători.

CS Diosig va reprezenta Bihorul la faza națională a Cupei României, care va debuta cu Faza Regională, care anul trecut a fost câștigată chiar de către Crișul Sântandrei.

Foto: Crișul Sântandrei și Bihon

https://liga2.prosport.ro/liga-4/campioana-din-liga-4-salaj-luceafarul-balan-pusa-sub-acuzare-19274631

https://liga2.prosport.ro/liga-4/sebastian-coltescu-delegat-sa-arbitreze-finala-campionatului-ligii-a-4-a-tulcea-fotbalul-judetean-condus-de-petre-badea-printre-cel-mai-slab-din-tara-fara-echipa-in-liga-3-de-patru-ani-si-fara-rep-19274529

https://liga2.prosport.ro/liga-4/csc-peciu-nou-noua-campioana-a-judetului-timis-echipa-pentru-care-evolueaza-cristian-scutaru-a-rasturnat-calculele-hartiei-19274354

https://liga2.prosport.ro/liga-4/victoria-horia-e-campioana-in-liga-4-neamt-19274312

Marius ANGHEL 09 Jun. 2023, 15:05 Liga 4
Pe aceeași temă