Este etapă intermediară în Liga 3 la mijlocul acestei săptămâni. Runda a 6-a din play-off și play-out se joacă marți și miercuri, 2, respectiv 3 mai.
Marți sunt programate 8 meciuri în play-off și 13 în play-out, de la ora 18:00, cu excepția partidei dintre Gloria Lunca Teuz Cermei – Progresul Pecica, din play-out-ul Seriei a 8-a, care are startul de la ora 17:00. Miercuri sunt 12 jocuri în play-off și 15 în play-out.
În această etapă stau Ştiinţa Miroslava, în Seria 1, și CS Dinamo Bucureşti, în Seria 4, ambele participante în play-out.
Înainte de desfășurarea etapei a 6-a de play-off, șase echipe sunt calificate în faza semifinală a barajului de promovare. După chiar prima etapă din play-off, Corvinul Hunedoara și-a asigurat matematic accederea, iar următoarea care a reușit acest lucru a fost CS Afumați (Seria 3), care a obținut biletul pentru primul baraj în urma rezultatelor din etapa a 3-a. De la finalul etapei a 4-a și echipele CS Tunari (S4), CS Blejoi (S5) și CSM Alexandria (S6) au fost sigure de prezența la baraj. Le-a urmat FC Bihor Oradea, din Seria 10, după disputarea meciurilor din runda a 5-a.
În următoarea ordine, Corvinul, CS Afumați, CS Blejoi și CSM Alexandria și-au asigurat și primul loc în seria lor.
Totodată, înaintea meciurilor din etapa a 6-a de play-off și play-out, Corvinul este în continuare singura echipă rămasă invincibilă în acest sezon, după 19 partide disputate în sezonul regular și cinci în play-off.
Matematic, de la finalul etapei trecute, a 4-a, știm și primele două echipe retrogradate matematic. Este vorba despre Dacia Unirea Brăila (Seria 2) și CS Amara (Seria 3). În acest moment rămân 17 necunoscute privind locurile retrogradabile.
Pe locurile de baraj de promovare în Liga 2 se situează înainte de a cincea etapă a play-off-ului următoarele echipe:
Foresta Suceava (50 puncte), Ceahlăul Piatra Neamţ (42)(Seria 1), CSM Râmnicu Sărat (52), Metalul Buzău (51)(Seria 2), CS Afumați (57), Farul Constanța 2 (43)(Seria 3), CS Tunari (49), SC Popești Leordeni (40)(Seria 4), CS Blejoi (53), CSO Plopeni (38)(Seria 5), CSM Alexandria (55), Viitorul Dăești (39)(Seria 6), CSM Deva (51), ACSO Filiași (47)(Seria 7), CSM Reșița (51), Șoimii Lipova (49)(Seria 8), Corvinul Hunedoara (67), Unirea Ungheni (38)(Seria 9), FC Bihor Oradea (52) și Gloria Bistriţa Năsăud (49)(Seria 10).
Față de clasările dinaintea rundei trecute a avut loc o singură modificăre pe aceste locuri. Din nou s-a produs în Seria 6, unde Viitorul Dăești a făcut încă o dată schimb de locuri cu Sporting Roșiori.
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Ceahlăul Piatra Neamţ – Bucovina Rădăuţi 2-1
Alexandru Anton (63), Mubarak Mohammed Ahmed (86) / Ionel Stoian (26)
Foresta Suceava – CSM Bacău 0-0
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
FK Miercurea Ciuc 2 – Şomuz Fălticeni 0-1
Daniel Vita (63 – autogol)
Rapid Brodoc – Viitorul Darabani 2-0
Fernandes Baltazar (68), Alexandru Azoiței (74)
Ştiinţa Miroslava stă.
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Aerostar Bacău – Metalul Buzău 1-2
Ștefan Pavel (63 – penalty) / Sorin Mănăilă (26), Sergiu Arnăutu (75)
CSM Râmnicu Sărat – Unirea Braniştea 1-1
Robert Băciuț (85) / Marc Cireș (42)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Dacia Unirea Brăila – CSM Focşani 0-6
Lorenzo Stoica (11), Dragoș Oprea (41, 56), William Ofori Nyarko (43), Ramon Gașpar (64), Mihai Negoiță (74)
Dinamo Bacău – Viitorul Ianca 3-5
Vasile Padovei (39), Victor Ciumașu (41), Dudu Drugă (80 – penalty) / Rareș Băluță (36, 70), Dragoș Mucuță (58, 76, 83)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Voinţa Limpeziş – Sporting Lieşti 2-1
Alexandru Lemnaru (27, 85) / Adrian Grigoraș (67)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Gloria Albeşti – Farul Constanţa 2 1-1
Alexandru Muscă (87 – penalty) / Ianis Malama (50)
CS Afumaţi – Înainte Modelu 5-0
Cezar Beșleagă (24), Ionuț Zaina (28, 72), Cătălin Cocoș (48, 62)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Agricola Borcea – Recolta Gheorghe Doja 5-1
Vasile Mihai (39), Alin Robu (70, 84), Marian Stoenac (72), Cosmin Olteanu (90+3) / Mihăiță Năstase (77)
FC Voluntari 2 – Dunărea Călăraşi 2-2
Oktay Ozkara (33), Vlad Șerbănescu (36) / Mădălin Apostol (26), Iulian Ilie (63)
marți 16 mai 2023, ora 18:00
CS Amara – Gloria Băneasa 1-4
() / Marius Dumitrașcu (), Victor Militaru (trei)
Autocarul echipei Gloria Băneasa a fost implicat într-un accident rutier pe autostrada A2 și nu a mai ajuns la meci, programat inițial în data de 3 mai.
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Real Bradu – SC Popeşti Leordeni 0-3
Alin Pătrașcu (35 – penalty), Octavian Nedelcu (80, 89)
CS Tunari – Flacăra Moreni 6-1
Cosmin Lambru (38), Claudiu Herea (51), Andrei Zătreanu (58), Andreas Niță (76), Bogdan Barbu (78), Benjamin Hanzu (88) / Claudiu Niculărescu (24)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
ACS Muscelul Câmpulung Elite – Unirea Bascov 4-0
Andrei Stelea (17), Codruț Turcin (20), Elvis Ciaccio (30), Marius Sanda (40)
FC Pucioasa – FCSB 2 1-0
Tiberiu Calofir (19)
CS Dinamo Bucureşti stă.
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Olimpic Cetate Râşnov – CSO Plopeni 2-1
Diego Alupoaie (27), Dan Lupan (90+2) / Andrei Păun (20)
CS Blejoi – SR Braşov 4-5
David Brăilă (19), Mihai Nițescu (33 – penalty, 62 – penalty), George Bălașa (79) / Victor Trucă (24, 81), Mihai Ion (62), Dragoș Popa (75), Horia Popa (90+3 – penalty)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Olimpic Zărneşti – CS Păuleşti 5-1
Lucian Codreanu (31, 68), Mădălin Mielușoiu (38), Bogdan Marinescu (60), Ștefan Micliș (85) / Adrian Vintilă (89)
Kids Tâmpa Braşov – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 1-0
Răzvan Zota (45+1)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
KSE Târgu Secuiesc – AFC Odorheiu Secuiesc 0-3
Csongor Simo (10 – penalty, 67), Tamas Becze (81)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Viitorul Dăeşti – Sporting Roşiori 5-0
Franck Tchassem (14, 78), Mihai Costea (25), Daniel Nicula (43), Andrei Popolan (88)
CSM Alexandria – Flacăra Horezu 5-2
Robert Jerdea (52), Valentin Defta (69 – autogol), Florin Cioablă (82, 87), Cosmin Neagu (84) / Andrei Stanciu (38 – penalty), Ionuț Moldovan (43)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Minerul Costeşti – Cetatea Turnu Măgurele 1-1
Ion Marian (90+4 – penalty) / Eduard Dogaru (17)
Universitatea Craiova 2 – Cozia Călimăneşti 4-0
Ștefan Bană (9), Dragoș Popa (32), David Ciolacu (51), Rareș Tomșa (57)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Vediţa Coloneşti – Petrolul Potcoava 3-0
Cătălin Barbu (17, 62), Antonio Stan (25)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
Viitorul Şimian – ACSO Filiaşi 1-1
Modibo Keita (44) / David Stăiculescu (69)
CSM Deva – Gilortul Târgu Cărbuneşti 5-0
Alexandru Ionuț Popescu (2, 45), Florin Stelea (21 – penalty), George Dănăilă (32, 90)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Progresul Ezeriş – Jiul Petroşani 0-1
Bogdan Matei (38)
Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 – Voinţa Lupac 3-1
Denis Brînzan (37), Philippe Nsiah (55), Răzvan Vulpe (90) / Flavius Cega (28)
Retezatul Hațeg – Aurul Brad 2-0
Raul Țuliga (45), Sebastian Ion (87)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Crişul Chişineu Criş – Şoimii Lipova 3-2
David Popa (39, 53), Andrei Haloș (90) / Nicu Modan (22, 24)
CSM Reșița – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 3-0
Aboubacar Gakou (4), Vlad Chera (25), Sergiu Rimovecz (37)
marți, 2 mai 2023, ora 17:00
Gloria Lunca Teuz Cermei – Progresul Pecica 0-5
Dan Răchită (40, 80), Raul Stanciu (72), Mirel Arsene (79), Sergiu Aldan (86)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
ACB Ineu – Pobeda Star Bisnov 1-1
Dan Mâneran (88) / Daniel Grigoriu (43)
Avântul Periam – Phoenix Buziaş 1-3
Alexandru Baranyi (57) / Cristian Pădurariu (27), Sergiu Românu (38), Claudiu Matiș (70)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
CSM Unirea Alba Iulia – Unirea Ungheni 2-2
Răzvan Fetița (29, 64) / Marian Codrea (77), Victoraș Astafei (83 – penalty)
Corvinul Hunedoara – Metalurgistul Cugir 2-1
Paul Mercioiu (2), Alexandru Neacșa (87) / Mihai Udrea (17)
marți, 2 mai 2023, ora 18:00
CS Ocna Mureş – Avântul Reghin 2-0
Adrian Coman (44), Florin Socaci (58)
Sănătatea Cluj – ACS Târgu Mureş 4-2
Darius Pașcalău (47), Darius Vescan (48, 53, 77) / Bebeto Lupuleț (24), Kornel Kulcsar (58)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Viitorul Cluj – CS Universitar din Alba Iulia 3-0
Alexandru Pop (7), Denis Iepure (22, 37)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Lotus Băile Felix – CSM Satu Mare 0-1
Barna Antal (90+3)
FC Bihor Oradea – Gloria Bistriţa Năsăud 2-1
Loren Ioviță (4 – penalty), Andrei Gheorghiță (77) / Marius Curtuiuș (88)
miercuri, 3 mai 2023, ora 18:00
Sportul Şimleu Silvaniei – SCM Zalău 0-2
Sebastian Culda (28), Raul Stanciu (54)
Victoria Carei – Minerul Ocna Dej 4-2
Raul Ardelean (16), Luca Tincău (35, 50), Ervin Kinczel (84) / Raul Vitan (6), Darius Mureşan (78)
CFR Cluj 2 – CSM Sighetu Marmaţiei 1-1
Emmanuel Mensah (3) / Raul Novoselenszki (56)
Foto: CSM Reșița
https://liga2.prosport.ro/liga-3/gol-dat-in-liga-3-la-14-ani-alexandru-butu-a-inscris-pentru-ghiroda-in-victoria-clara-din-play-off-cu-chisineu-cris-si-a-devenit-cel-mai-tanar-marcator-al-tarii-din-liga-3-19268789
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-etapa-5-din-play-off-si-play-out-18-meciuri-se-disputa-astazi-primele-cinci-echipe-calificate-la-barajul-de-promovare-si-primele-doua-retrogradate-matematic-19268465