Etapa a 12-a a Ligii 3, prima a returului sezonului regular 2026-2027, se dispută la finalul acestei săptămâni, vineri și sâmbătă, 6, respectiv 7 noiembrie 2026. Ora oficială de start a jocului s-a schimbat din nou. Meciurile nu vor mai începe la ora 15:00, așa cum se întâmpla în luna octombrie, ci de la ora 14:00.
Sunt și câteva excepții, puține, în cazul unor echipe care folosesc stadioane cu nocturnă, dar nu numai. De exemplu, meciul Progresul Pecica – Viitorul Arad, din Seria 7, începe mai devreme, vineri, de la ora 13:00.
Vor avea nevoie de nocturnă partidele CSM Târgu Jiu – ACS Oltul Curtişoara și Jiul Petroşani – ACSO Filiaşi, ambele din Seria 6, programate vineri, respectiv sâmbătă, de la ora 17:00. În schimb, Inter Ilfov – ACS Omega Sport, din Seria 5, e stabilit să înceapă de la ora 19:00, sâmbătă.
În etapa 12, vineri au loc 23 de partide, iar celelalte 25 se dispută sâmbătă.
La finalul turului sezonului regular, după primele 11 etape, liderii din cele opt serii sunt: CSM Vaslui (Seria 1, 29 puncte), Corona Brașov (S2, 27 puncte), Flacăra Moreni (S3, 31 puncte), Agricola Borcea (S4, 28 puncte), ACS Omega Sport (S5, 25 puncte), CS Drobeta Turnu Severin (S6, 26 puncte), Unirea Alba Iulia (S7, 26 puncte) și Minaur Baia Mare (S8, 26 puncte).
Sunt aceleași echipe care ocupau locul 1 și înainte de desfășurarea etapei a 9-a. Singura care e pe locul 1 încă de după prima etapă este CS Drobeta Turnu Severin, o nou-promovată în Liga 3.
Cele mai multe puncte acumulate, 31, are Flacăra Moreni (Seria 3), iar cele mai puține, 25, are ACS Omega Sport (Seria 5), o nou-promovată.
Altfel, după etapa 11 au rămas cinci echipe neînvinse în acest sezon.
Acestea sunt CSM Vaslui (9 victorii, 2 egaluri)(Seria 1), Corona Brașov (8 victorii, 3 egaluri)(Seria 2), Flacăra Moreni (10 victorii, 1 egal)(Seria 3), ACS Omega Sport (7 victorii, 4 egaluri) și Dunărea Giurgiu (6 victorii, 5 egaluri)(ambele din Seria 5).
De pe această listă a ieșit CSO Băicoi, care runda trecută a cedat cu scorul de 2-4 în deplasare la CSM Săcele. Echipa prahoveană din Seria 2 și-a întrerupt seria pozitivă din acest sezon după șase victorii și patru egaluri. Odată cu ea și-a rupt o serie de 21 de meciuri fără înfrângere în Liga 3 și antrenorul Valentin Lazăr.
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
Aerostar Bacău – CSM Adjud
CSM Paşcani – FC Bacău 2 3-0
AFC Odorheiu Secuiesc – CS Gheorgheni
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
Ceahlăul Piatra Neamț – Viitorul Onești
Bradul Putna – CSM Vaslui
KSE Târgu Secuiesc – CS USV CSM Iaşi
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
Kids Tâmpa Braşov – CSM Săcele 0-0
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Carpaţi Covasna
Inter Stars Sibiu – Tricolorul Breaza
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
CSO Teleajenul Vălenii de Munte – ACS Mediaș
Olimpic Zărneşti – ACS Muscelul Aro Câmpulung
CSO Băicoi – Corona Braşov
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
Flacăra Moreni – CS Blejoi
Viitorul Corbeanca – FC Pucioasa 0-0
ACS Urban Titu – Petrolul Berca 0-1
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
CS A. Tunari – CSM Râmnicu Sărat
Progresul Drăgăneşti – Voinţa Crevedia
CS Păuleşti – CSO Plopeni
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
Agricola Borcea – SC Oţelul Galaţi 2
Gloria Băneasa – Portul Constanța
Recolta Gheorghe Doja – CS Agigea
Unirea Braniştea – Sporting Lieşti
Progresul Fundulea – Dunărea Călăraşi
CS Axiopolis Cernavodă – Înainte Modelu
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
Dinamo 2 – FCSB 2 0-0
FC Voluntari 2 – ACS Axi Arena 0-0
Cetatea Turnu Măgurele – Dunărea Giurgiu
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
Progresul Mogoşoaia – CSM Alexandria
Oxigen București – Progresul Spartac
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 19:00
Inter Ilfov – ACS Omega Sport
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
Unirea Bascov – FC Păuşeşti Otăsău 0-1
Petrolul Hârtieşti – CS Drobeta Turnu Severin
Academica Balş – Minerul Lupeni
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 17:00
CSM Târgu Jiu – ACS Oltul Curtişoara
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
Universitatea Craiova 2 – Vulturii Fărcăşeşti
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 17:00
Jiul Petroşani – ACSO Filiaşi
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 13:00
Progresul Pecica – Viitorul Arad 1-2
() / Cătălin Hlistei (22, 48)
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
CS Timişul Şag – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-0
CSU Alba Iulia – FC Nera Bogodinţi
CSM Deva – Știința Poli Timișoara 2 1-1
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
ACS CIL Blaj – Metalurgistul Cugir
Unirea Sântana – Unirea Alba Iulia
vineri, 6 noiembrie 2026, ora 14:00
Unirea Dej – CS Bihorul Beiuş
Academica Recea – SCM Zalău 0-1
Viitorul Cluj – Lotus Băile Felix 0-0
sâmbătă, 7 noiembrie 2026, ora 14:00
Minaur Baia Mare – CSM Sighetu Marmației
Unirea Tăşnad – Crişul Sântandrei
Transilvania Sport Academy – Sănătatea Cluj
Foto din colaj: Academia de Fotbal Dinamo 1948 București