Faza a doua a campionatului Ligii 2, ediția 2022-2023, debutează vineri, 31 martie 2023. Încep meciurile din play-off, respectiv play-out, adică bătălia pentru participarea la barajele de promovare, respectiv evitarea locurilor retrogradabile.
În play-off s-au calificat cele mai bune patru echipe din fiecare serie în sezonul regular, iar acestea vor mai disputa încă nouă etape, în format tur-retur-tur. În play-out au ajuns celelalte șase echipe din serie și acestea vor disputa încă zece etape, adică un tur și un retur.
Vineri, 31 martie, de la ora 15:00, se dispută patru meciuri din play-off și opt din play-out.
Primul joc de sâmbătă, 1 aprilie, are loc de la ora 15:00, CSM Focşani – Dacia Unirea Brăila, în play-out. Restul au loc de la ora 17:00, ora oficială a lunii aprilie. 16 partide se desfășoară în play-off, iar 19 în play-out.
În această etapă stau Știința Miroslava, în Seria 1, respectiv CS Dinamo Bucureşti, în Seria 4, ambele participante în play-out.
Partea a doua a campionatului Ligii 3 începe cu două echipe în continuare invincibile. CSM Deva (Seria 7) și Corvinul Hunedoara (Seria 9) sunt singurele cluburi care nu au pierdut niciun joc în cele 18 etape ale sezonului regular. Trupa din Hunedoara a reușit acest lucru și în sezonul trecut.
Pe locurile de baraj de promovare în Liga 2 se situează înainte de prima etapă a play-off-ului următoarele echipe:
Foresta Suceava (42 puncte), Bucovina Rădăuți (37)(Seria 1), CSM Râmnicu Sărat (45), Metalul Buzău (41)(Seria 2), CS Afumați (45), Farul Constanța 2 (31)(Seria 3), CS Tunari (40), SC Popești Leordeni (33)(Seria 4), CS Blejoi (42), CSO Plopeni (32)(Seria 5), CSM Alexandria (40), Sporting Roşiori (32)(Seria 6), CSM Deva (46), ACSO Filiași (37)(Seria 7), CSM Reșița (42), Șoimii Lipova (39)(Seria 8), Corvinul Hunedoara (52), Unirea Ungheni (32)(Seria 9), FC Bihor Oradea (40), CSM Satu Mare (38)(Seria 10).
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Foresta Suceava – Ceahlăul Piatra Neamţ 1-1
Chinwedu Samson (90+7 – penalty) / Răzvan Pîntea (2)
Bucovina Rădăuţi – CSM Bacău 0-1
Cătălin Aeroaei (9)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Şomuz Fălticeni – FK Miercurea Ciuc 2 1-0
Andrei Alecsandru (25)
Viitorul Darabani – Rapid Brodoc 3-1
() / ()
Știința Miroslava stă.
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
CSM Râmnicu Sărat – Aerostar Bacău 1-0
Bogdan Danciu (30)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Metalul Buzău – Unirea Braniştea 2-0
Ionuț Mihăescu (12), Sergiu Arnăutu (43)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 15:00
CSM Focşani – Dacia Unirea Brăila 6-0
Andrei Paizan (16), Ionuț Manu (19), Sorin Săpunaru (28), Cosmin Pasăre (36, 39), Alin Dascălu (89)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Sporting Lieşti – Voinţa Limpeziş 2-1
Andrei Mihu (85 – penalty), Viorel Costea (89) / Mihai Fabio (43)
Viitorul Ianca – Dinamo Bacău 3-1
Marius Dima (52), Marius Coman (74), Costin Ciucureanu (84) / Iustin Oblesniuc (33)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CS Afumaţi – Gloria Albeşti 3-0
Ionuț Zainea (56), Alexandru Ciucur (77), Mario Ionică (90)
Farul Constanţa 2 – Înainte Modelu 5-0
Valentin Dumitrache (9, 51), Ionuț Cojocaru (20, 76, 89)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Gloria Băneasa – CS Amara 3-1
Victor Militaru (), Liviu Godin (), Ovye Monday Shedrack () / ()
Recolta Gheorghe Doja – Agricola Borcea 1-4
… (88) / Marian Stoenac (46, 70), Florin Bratu (54), Daniel Cîrjan (57)
Dunărea Călăraşi – FC Voluntari 2 0-0
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CS Tunari – Real Bradu 3-1
Alexandru Gheorghe (34), Alexandru Stan (77), Claudiu Herea (90+4) / Adelin Voinescu (49)
SC Popeşti Leordeni – Flacăra Moreni 2-2
Alin Pătrașcu (3 – penalty), Valentin Niculae (90+3) / Claudiu Niculăescu (80, 83)
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
Unirea Bascov – ACS Muscelul Câmpulung Elite 3-0
Adrian Albulescu (41), Darius Grigore (62)
Meciul a fost întrerupt în minutul 62, după ce gazdele au marcat pentru 2-0. Echipa oaspete a refuzat reluarea jocului pentru un presupus henț la un jucător al Unirii Bascov, cel care a centrat la faza golului. Arbitrul a arătat trei minute de grație, după care a fluierat sfârșitul jocului. Comisia de Disciplină și Etică va dicta victorie la ”masa verde” pentru Unirea Bascov și amendă pentru oaspeți.
FCSB 2 – FC Pucioasa 1-4
Vlad Tudor (61) / Javier Fuiorea (26), Tiberiu Calofir (60, 71), Andrei Onaci (80 – autogol)
CS Dinamo Bucureşti stă.
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CS Blejoi – Olimpic Cetate Râşnov 3-2
Marius Pahonțu (29), Robert Enache (30), Sebastian Bălașa (75) / Vlad Boția (15), Raul Drugă (20 – penalty)
CSO Plopeni – SR Braşov 0-0
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
AFC Odorheiu Secuiesc – KSE Târgu Secuiesc 4-2
Raul Gavîrliță (18), Tamas Becze (25, 45+1), Szilard Szakacs (71) / Attila Albu (43), Miklos Lakatos (80)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – Kids Tâmpa Braşov 2-1
Akos Nistor (72), Norbert Kocsis (78) / Marian Kerekes (76)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CS Păuleşti – Olimpic Zărneşti 1-1
Ștefan Alexandru (17) / Alin Dobre (49)
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
CSM Alexandria – Viitorul Dăeşti 2-1
Cosmin Neagu (2), Florin Cioablă (57) / Mihai Costea (74 – penalty)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Sporting Roşiori – Flacăra Horezu 5-0
Sebastian Ivan (2), Florin Cazan (20, 72), Alin Călin (62, 84)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CSM Cetatea Turnu Măgurele – Minerul Costeşti 3-2
Claudiu Pleșa (3), Ionuț Nadolu (39), Mihai Doroftei (89) / Răzvan Dinu (80), Bogdan Cuibari (86)
Petrolul Potcoava – Vediţa Coloneşti 1-0
Flavius Mangraon (6)
Cozia Călimăneşti – Universitatea Craiova 2 2-2
George Sîrbu (81), Claudiu Ghighilicea (90+2 – penalty) / Cosmin Stana (29, 59)
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
CSM Deva – Viitorul Şimian 1-0
Alexandru Ionuț Popescu (10 – penalty)
ACSO Filiaşi – Gilortul Târgu Cărbuneşti 1-0
Robert Eshun (73)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Jiul Petroşani – Progresul Ezeriş 1-1
Marius Matei (16 – penalty) / Aakanwin Ebenezer Teka (58)
Voinţa Lupac – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 1-4
() / Vlad Buțurcă (), Robert Pirici (), Nicholas Geană (), Eduard Șerbulescu ()
Aurul Brad – Retezatul Hațeg 2-0
Iulian Tecsi (72), Alexandru Mihăiesc (90+1)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CSM Reșița – Crişul Chişineu Criş 1-0
Vlad Chera (51)
Şoimii Lipova – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 1-0
Nicu Modan (41)
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
Pobeda Star Bisnov – ACB Ineu 3-2
Daniel Lengyel (12), Eugen Miculescu (90+2), Valentin Grigore (90+3) / Alexandru Sas (76), Dan Rucăreanu (77)
Phoenix Buziaş – Avântul Periam 3-0
Daniel Olariu (20), Claudiu Matiș (70), Marian Mustețea (89)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Progresul Pecica – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-0
Bogdan Bozian (84)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
Corvinul Hunedoara – CSM Unirea Alba Iulia 3-1
Marius Coman (28, 63), Nicolae Pîrvulescu (45) / Oluwaseun Agbomoniyi (49)
Unirea Ungheni – Metalurgistul Cugir 1-0
Rareș Trif (90+4)
vineri, 31 martie 2023, ora 15:00
Avântul Reghin – CS Ocna Mureş 1-2
Vlad Bujor (72) / Florin Socaci (79), Alexandru Țăranu (90+2)
ACS Târgu Mureş – Sănătatea Cluj 2-1
Ciprian Gliga (43, 50) / Andrei Ștefan (73)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
CS Universitar din Alba Iulia – Viitorul Cluj 2-0
Balint Gilyen (30), Andrei Vasinc (90+3)
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
FC Bihor Oradea – Lotus Băile Felix 2-0
Tiberiu Serediuc (37), Andrei Gheorghiță (79)
CSM Satu Mare – Gloria Bistriţa Năsăud 0-0
sâmbătă, 1 aprilie 2023, ora 17:00
SCM Zalău – Sportul Şimleu Silvaniei 5-1
Marius Leitan (7), Sebastian Culda (35), Cosmin Meșter (42), Sergiu Pop (61), Raul Stanciu (71) / Darius Marina (77)
Minerul Ocna Dej – Victoria Carei 1-0
Raul Vitan (3)
CSM Sighetu Marmaţiei – CFR Cluj 2 1-0
()
Foto: Corvinul Hunedoara
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-focsani-a-renuntat-la-ionut-mosteanu-19264757
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dunarea-calarasi-are-un-nou-administrator-special-19264740
https://liga2.prosport.ro/liga-3/inca-trei-necunoscute-in-privinta-play-off-ului-si-play-out-ului-ligii-3-csm-focsani-si-scm-zalau-sunt-marile-perdante-ale-ultimei-etape-din-sezonul-regular-corvinul-si-csm-deva-au-rezistat-invincib-19264509
https://liga2.prosport.ro/liga-3/danut-somcherechi-s-a-intors-la-minerul-ocna-dej-19264715
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-dinamo-a-ratat-play-off-ul-ligii-3-si-acuza-jocuri-de-culise-in-ultima-etapa-daca-sesiseaza-cineva-sfat-pentru-sora-mai-mare-din-liga-2-si-cat-de-aproa-19264668
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dacia-unirea-braila-cea-mai-slaba-echipa-din-liga-3-19264649
https://liga2.prosport.ro/liga-3/sportul-simleu-silvaniei-a-ramas-fara-antrenor-19264635
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dorin-goian-a-refuzat-superliga-pentru-foresta-suceava-19264626
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/ultimul-antrenor-al-echipei-pandurii-se-lupta-pentru-viata-sa-a-fost-diagnosticat-cu-o-tumora-cerebrala-s-a-operat-iar-acum-are-nevoie-de-ajutor-19264370