O etapă a mai rămas de disputat din sezonul regulat al Ligii 3, ediția 2022-2023, iar meciurile sunt programate să se dispute pe durata a trei zile, vineri, sâmbătă, 24 și 25 martie, și tocmai miercuri, 29 martie, toate cu începe de la ora 15:00.
În urma rezultatelor din aceste jocuri vom afla ultimele șapte formații care merg în play-off, cât și ultimele șase echipe care ajung în play-out, dar și clasările finale în cele zece serii, cele care determină programul din cele două turnee care urmează. Locul 1 în sezonul regular este poziția 1 în play-off, respectiv locul 5 în sezonul regular este poziția 1 în play-out, ș.a.m.d.
A treia rundă din 2023, ultima a sezonului regular, a 18-a la general, debutează de vineri, 24 martie, cu doar șase jocuri. Altele 38 au loc sâmbătă, iar ultimele patru, toate din Seria a 3-a, au loc miercuri. Deoarece Farul 2 are mai mulți jucători convocați la echipele naționale, aceasta a solicitat, ca de fiecare dată când s-a aflat în această situație, și a primit aprobare din partea FRF să-mi amâne meciul. Cum echipa este implicată în lupta pentru play-off și alte trei partide au fost mutate tot pentru miercuri, deoarece rezultatele lor stabilesc ordinea finală a echipelor în clasament, lucru care determină și programul din play-off, respectiv play-out.
Doar CS Afumați – Dunărea Călărași se dispută în weekend, sâmbătă, cu toate că trupa oaspete nu este sigură de poziția sa finală din clasament, care îi va determina programul din play-out, spre deosebire de cea gazdă, care are locul 1 asigurat de mult timp.
Cu o etapă rămase de disputat în sezonul regular al Ligii 3, calculele privind calificarea în play-off, respectiv echipele care vor juca în play-out sunt mult simplificate și pot fi citite în detaliu AICI.
În acest moment, din totalul de 40 de echipe care vor merge în play-off și vor continua lupta pentru cele 20 de poziții care duc la primul baraj de promovare sunt cunoscute 33 matematic calificate. 14 dintre ele au reușit acest lucru după runda din weekendul trecut și sunt: CSM Bacău, Ceahlăul Piatra Neamţ (ambele din S1), Unirea Braniştea (S2), Înainte Modelu, Gloria Albeşti (ambele din S3), SR Braşov (S5), Sporting Roşiori (S6), Viitorul Şimian (S7), Crişul Chişineu Criş (S8), CSM Unirea Alba Iulia, Unirea Ungheni, Metalurgistul Cugir (toate trei din S9), CSM Satu Mare, Gloria Bistriţa Năsăud (ambele din S10).
Mai sunt, astfel, doar 7 locuri libere pentru play-off.
De prezența în play-out sunt sigure alte 10 echipe, ajungându-se, astfel, la un total de 53 din cele 59. Aici mai sunt doar 6 locuri vacante.
În urma rezultatelor din runda a 17-a, echipele Şomuz Fălticeni, Ştiinţa Miroslava (ambele din S1), Dunărea Călăraşi (S3), Unirea Bascov (S4), AFC Odorheiu Secuiesc (S5), Jiul Petroşani (S7), Pobeda Star Bisnov, Progresul Pecica (ambele din S8), Avântul Reghin și CS Universitatea din Alba Iulia (ambele din S9) nu mai au nicio șansă la play-off.
După 17 etape ale acestui sezon de Liga 3 singurele echipe neînvinse în campionat rămân CSM Deva (Seria 7) și Corvinul Hunedoara (Seria 9).
Echipele Foresta Suceava (S1), CSM Râmnicu Sărat (S2), CS Afumaţi (S3), CS Tunari (S4), CS Blejoi (S5), CSM Alexandria (S6), CSM Deva (S7), CSM Reșița (S8) și Corvinul Hunedoara (S9) sunt sigurele de menținerea pe locul 1, iar Bucovina Rădăuți (S1), Metalul Buzău (S2), SC Popeşti Leordeni (S4) și Șoimii Lipova (S8) au acontat locul 2.
Doar în Seria 10 bătălia pentru prima poziție rămâne deschisă și în această ultimă rundă a sezonului regular, între FC Bihor Oradea, CSM Satu Mare și Gloria Bistrița Năsăud.
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
Ştiinţa Miroslava – Viitorul Darabani 3-0
Denis Botezatu (2), Vlad Danale (77), Petru Corobuță (84)
FK Miercurea Ciuc 2 – CSM Bacău 1-3
Lenard Szoke (87) / Alin Priboi (26, 65), Aeroaiei Cătălin (82)
Rapid Brodoc – Ceahlăul Piatra Neamţ 0-1
Stejărel Vișinar (85)
Bucovina Rădăuţi – Foresta Suceava 2-0
Alexandru Aftanache (7, 35)
Dante Botoşani – Șomuz Fălticeni 0-3
Dante a fost excludă din campionat în retur după două neprezentări.
vineri, 24 martie 2023, ora 15:00
Dinamo Bacău – Voinţa Limpeziş 4-0
Andrei Curpăn (37), Dudu Drugă (40 – penalty, 43), Victor Ciumașu (65)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
CSM Focşani – CSM Râmnicu Sărat 0-1
Mădălin Socol (48)
Unirea Braniştea – Dacia Unirea Brăila 2-0
Constantin Spînache (13 – penalty), Constantin Gherase (55 – penalty)
Aerostar Bacău – Sporting Lieşti 1-0
Pavel Ștefan (- penalty)
Metalul Buzău – Viitorul Ianca 2-0
Sergiu Arnăutu (27), Marius Tudorică (80)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
CS Afumaţi – Dunărea Călăraşi 3-2
… / Andrei Valentin (14), Dorin Radu (38)
miercuri, 29 martie 2023, ora 15:00
FC Voluntari 2 – Gloria Albeşti 4-1
Mihai Licsandru (41 – penalty), Alin Lazăr (45+2, 66), Alexandru Ioan Munteanu (52) / Cosmin Zamfir (86)
Gloria Băneasa – CS Amara 7-0
Liviu Godin (14, 40) Victor Militaru (26), Viorel Moraru (42), Marian Daniel Mihalcea (58), Cătălin Iordache (70), Marius Dumitrașcu (90)
Recolta Gheorghe Doja – Farul Constanţa 2 0-2
Răzvan Tănasă (34), Mădălin Calu (47)
Agricola Borcea – Înainte Modelu 2-0
Alexandru Caragea (3), Marian Stoenac (38)
vineri, 24 martie 2023, ora 15:00
ACS Muscelul Câmpulung Elite – CS Tunari 1-5
Cristian Anghelina (87) / Claudiu Herea (51), Gabriel Plumbuitu (68), Marian Mihai (74), Cosmin Lambru (76), Andrei Zătreanu (90)
FCSB 2 stă, deoarece Astra s-a retras din competiție înainte de finalul turului.
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
FC Pucioasa – CS Dinamo Bucureşti 1-1
Narcis Marina (45 – penalty) / Alexandru Burlacu (72)
SC Popeşti Leordeni – Unirea Bascov 2-0
Vincene Toma (25), Octavian Nedelcu (67)
Real Bradu – Flacăra Moreni 2-3
() / Andrei Zaharia (), Dragoș Cernea (), Iulian Drăgan ()
vineri, 24 martie 2023, ora 15:00
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – AFC Odorheiu Secuiesc 1-1
Sergiu Şerban (66) / Tamas Becze (36)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
Olimpic Zărneşti – CS Blejoi 3-3
Nicolae Mariean (51), Bogdan Marinescu (70), Ioan Șerban (72) / Mihai Nițescu (13), Cosmin Munteanu (63), Robert Enache (68)
Kids Tâmpa Braşov – Olimpic Cetate Râşnov 0-1
Raul Drugă (82)
CSO Plopeni – SR Braşov 1-1
Dănuț Iancu (55) / Horia Popa (70 – penalty)
KSE Târgu Secuiesc – CS Păuleşti 1-2
Benjamin Bagoly (7) / Florinel Sandu (45), Adrian Vintilă (85)
vineri, 24 martie 2023, ora 15:00
CSM Alexandria – Cozia Călimăneşti 2-0
Mihai Stancu (59), Vladimir Georgescu (73)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
Sporting Roşiori – Vediţa Coloneşti 1-2
()
Petrolul Potcoava – Cetatea Turnu Măgurele 2-0
()
Universitatea Craiova 2 – Flacăra Horezu 2-3
Mirel Neață (2), Federico Cârpici (8) / Alexandru Mitru (16), Alexandru Trașcă (73 – penalty), Andrei Stanciu (86)
Viitorul Dăeşti – Minerul Costeşti 6-0
Mihai Costea (30, 59 – penalty), Daniel Nicula (45), Thiago Garcia (47), Ionuț Cioinac (62), Andrei Popolan (88)
vineri, 24 martie 2023, ora 15:00
Aurul Brad – Jiul Petroşani 2-0
Mario Achim (47), Iulian Tecsi (78)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
Voinţa Lupac – ACSO Filiaşi 4-0
Viitorul Şimian – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 2-3
Gelu Velici (80), Răzvan Dulap (86) / Philippe Nsiah (22 – penalty), Alexandru Raicea (69, 84)
Retezatul Hațeg – Progresul Ezeriş 0-0
Gilortul Târgu Cărbuneşti – CSM Deva 1-1
Denis Bucur (80) / Alexandru-Ionuț Popescu (26 – penalty)
vineri, 24 martie 2023, ora 15:00
ACB Ineu – CSC Ghiroda şi Giarmata Vii 0-4
Cosmin Mancaș (62, 78), Alexandru Bădăuță (69), Mircea Stupu (84)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
Şoimii Lipova – Pobeda Star Bisnov 1-0
Sebastian Susan (68)
Progresul Pecica – Avântul Periam 1-1
Dan Răchită (33) / Rareș Mureșan (13)
CSM Reșița – Crişul Chişineu Criş 2-0
Cornel Ardei (48), Remus Trancă (90+5)
Gloria Lunca-Teuz Cermei – Phoenix Buziaş 1-6
Marius Șimăndan (4-3) / Raul Roșus (22), Cristian Pădurariu (35), Andrei Rus (50), Dan Pureca (59), Marian Musteța (68), Andrei Chistrugă (77)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
Viitorul Cluj – Sănătatea Cluj 4-0
Denis Iepure (8, 17), George Chirilă (44), Alexandru Pop (90)
Metalurgistul Cugir – CSM Unirea Alba Iulia 2-0
Marcel Domșa (32), Ciprian Selagea (64)
Avântul Reghin – Unirea Ungheni 1-3
Vlad Bujor (42) / Alex Oltean (44), Victor Astafei (78), Alexandru Dușmanu (85)
CS Ocna Mureş – ACS Târgu Mureş 0-3
Adrian Moldovan (21), Zsombor Borbely (61, 90+1)
CS Universitar din Alba Iulia – Corvinul Hunedoara 0-2
Andrei Hergheligiu (5 – penalty), Rafael Garutti (90)
sâmbătă, 25 martie 2023, ora 15:00
CSM Sighetu Marmaţiei – Sportul Şimleu Silvaniei 4-2
()
Minerul Ocna Dej – CFR Cluj 2 0-3
()
Victoria Carei – Gloria Bistriţa Năsăud 0-1
Gheorghe Gondiu (56)
Lotus Băile Felix – CSM Satu Mare 1-2
Ioan Hora (35 – penalty) / Alexandru Mărieș (59), Ionuț Gorba (77)
SCM Zalău – FC Bihor Oradea 0-1
Sergiu Jurj (87)
Foto: CSM Olimpia Satu Mare
https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/ultimul-antrenor-al-echipei-pandurii-se-lupta-pentru-viata-sa-a-fost-diagnosticat-cu-o-tumora-cerebrala-s-a-operat-iar-acum-are-nevoie-de-ajutor-19264370
https://liga2.prosport.ro/liga-3/stadionul-municipal-campulung-poate-fi-modernizat-19264300
https://liga2.prosport.ro/liga-3/bucovina-radauti-sanctionata-de-frf-dupa-dezvaluirile-prosport-19264208
https://liga2.prosport.ro/liga-3/dante-botosani-a-fost-exclusa-din-liga-3-19264170
https://liga2.prosport.ro/special/analiza-7-locuri-disponibile-in-play-off-ul-ligii-3-cu-o-etapa-inainte-de-finalul-sezonului-regular-in-play-out-mai-sunt-doar-6-necunoscute-9-echipe-din-10-sunt-sigure-de-pozitia-de-lider-19264230
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ovidiu-maier-in-conducerea-csm-unirea-alba-iulia-ma-bucura-ca-oamenii-s-au-gandit-la-mine-este-o-propunere-onoranta-19264093
https://liga2.prosport.ro/liga-3/penultima-etapa-din-liga-3-18-meciuri-se-disputa-acum-deva-lupta-pentru-a-se-mentine-invincibila-bistrita-are-joc-greu-acasa-19263529