Etapa a 3-a a play-off-ului și play-out-ului Ligii 3, ediția 2022-2023, programată înaintea Paștelui ortodox, se desfășoară în întregime, cu două excepții, vineri, 14 aprilie 2023, de la ora 17:00.
Din cauza unui eveniment în oraș, FC Voluntari 2 a întâlnit-o pe teren propriu pe Agricola Borcea joi, în timp ce partida SC Popeşti Leordeni – Real Bradu a avut startul astăzi, de la ora 14:00.
În această etapă stau Şomuz Fălticeni, în Seria 1, și Unirea Bascov, în Seria 4, ambele participante în play-out.
Momentan, știm o echipă calificată în faza semifinală a barajului de promovare. După chiar prima etapă din play-off, Corvinul Hunedoara și-a asigurat matematic accederea.
Corvinul (Seria 9) și CSM Deva (Seria 7) sunt în continuare echipele care nu au pierdut niciun joc în acest sezon, dintr-un total de 19 partide disputate în sezonul regular și două în play-off.
Pe locurile de baraj de promovare în Liga 2 se situează înainte de a doua etapă a play-off-ului următoarele echipe:
Foresta Suceava (46 puncte), Ceahlăul Piatra Neamţ (37)(Seria 1), CSM Râmnicu Sărat (49), Metalul Buzău (45)(Seria 2), CS Afumați (51), Farul Constanța 2 (34)(Seria 3), CS Tunari (46), SC Popești Leordeni (34)(Seria 4), CS Blejoi (46), CSO Plopeni (34)(Seria 5), CSM Alexandria (46), Sporting Roşiori (35)(Seria 6), CSM Deva (50), ACSO Filiași (41)(Seria 7), CSM Reșița (48), Șoimii Lipova (42)(Seria 8), Corvinul Hunedoara (58), Unirea Ungheni (35)(Seria 9), FC Bihor Oradea (46), Gloria Bistriţa Năsăud (40)(Seria 10).
Față de clasările dinaintea rundei trecute au avut loc doar două modificări. În Seria 1, Ceahlăul a devansat la golaveraj Bucovina Rădăuți, iar în Seria 10, Gloria Bistrița Năsăud a depășit cu un punct CSM Satu Mare.
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Bucovina Rădăuţi – Ceahlăul Piatra Neamţ 1-2
Ionel Stoian (42) / Alexandru Anton (2), Mubarak Mohammed Ahmed (90)
CSM Bacău – Foresta Suceava 1-2
Alexandru Zaharia (22) / Odoh Chika (79), Marius Filip (83)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Viitorul Darabani – Ştiinţa Miroslava 1-0
Adrian Gheorghiciuc (35 – penalty)
Rapid Brodoc – FK Miercurea Ciuc 2 3-1
Vlad Mocanu (11 – penalty), Codruț Anghel (23), Andi Hoțoi (84) / Botond Nagy (76)
Şomuz Fălticeni stă.
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Metalul Buzău – Aerostar Bacău 2-1
Adrian Moldovan (89, 90+4) / … (38)
Unirea Braniştea – CSM Râmnicu Sărat 1-0
Alin Gabriel Țopa (90+1)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Sporting Lieşti – Dacia Unirea Brăila 5-0
Viorel Costea (41), Gicu Iordache (54), George Iacob (59), Adrian Grigoraș (68), Andrei Călin (74)
Viitorul Ianca – CSM Focşani 2-2
Marius Dima (52), Dragoș Mucuță (90) / Cosmin Pasăre (57), Alexandru Zaharia (75)
Dinamo Bacău – Voinţa Limpeziş 3-1
Georgian Albu (28, 56), Victor Ciumașu (50) / … (87)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Farul Constanţa 2 – Gloria Albeşti 8-0
Robert Băceanu (12, 22), Darius Grosu (18), Bogdan Lazăr (46), Răzvan Tănasă (58), Ionuț Pelivan (66, 71), Ianis Malama (76)
Înainte Modelu – CS Afumaţi 0-3
Alexandru Iamandache (19), Alexandru Ilie (33), Cătălin Cocoș (47 – penalty)
joi, 13 aprilie 2023, ora 17:00
FC Voluntari 2 – Agricola Borcea 2-1
Alin Lazăr (20 – penalty), Andrei Țulea (80) / Rafael Licu (56)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Recolta Gheorghe Doja – CS Amara 0-0
Dunărea Călăraşi – Gloria Băneasa 1-0
Marian Apostol (83)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 14:00
SC Popeşti Leordeni – Real Bradu 2-0
Vlad Ghineț (47), Valentin Nicolae (53)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Flacăra Moreni – CS Tunari 1-0
Ionuț Zaharia (51)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
FCSB 2 – CS Dinamo Bucureşti 2-4
Ianis Vencu (22), Robert Necșulescu (75) / Baudouin Kanda (38, 45+3 – penalty), Cristian Chiriță (47, 52)
FC Pucioasa – ACS Muscelul Câmpulung Elite 0-1
Antonio Niță (58)
Unirea Bascov stă.
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
CSO Plopeni – Olimpic Cetate Râşnov 2-0
Andrei Ciobanu (35), Roberto Alecsandru (90)
SR Braşov – CS Blejoi 1-3
Mihai Ion (13 – penalty) / Cosmin Munteanu (26), Robert Enache (57, 62)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
CS Păuleşti – KSE Târgu Secuiesc 2-1
Juan Pătrașcu (61), Adrian Vintilă (73) / Juan Pătrașcu (30 – autogol)
Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – AFC Odorheiu Secuiesc 1-0
Andrei Ene (49)
Kids Tâmpa Braşov – Olimpic Zărneşti 2-4
Rareș Sburlea (4), Marian Kerekes (90+3) / Bogdan Marinescu (13, 27), Vlad Berloiu (45 – penalty), Horia Popa (90)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Sporting Roşiori – Viitorul Dăeşti 1-3
Ionel Ciortan (45) / Mihai Costea (27, 41, 87 – penalty)
Flacăra Horezu – CSM Alexandria 0-3
Robert Jerdea (4), Mihai Stancu (52), Vlad Georgescu (57)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Petrolul Potcoava – Minerul Costeşti 1-1
Ionuț Amza (51 – penalty) / … (66)
Cozia Călimăneşti – Cetatea Turnu Măgurele 0-1
Cornel Suciu (16)
Universitatea Craiova 2 – Vediţa Coloneşti 6-1
Alberto Călin (18, 33), Cosmin Stana (32, 40), Ștefan Bană (50), Dragoș Popa (82) / … (72)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
ACSO Filiaşi – Viitorul Şimian 1-0
Daniel Rogoveanu (42 – penalty)
Gilortul Târgu Cărbuneşti – CSM Deva 0-0
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Voinţa Lupac – Progresul Ezeriş 7-1
Robert Dalea (22), Samuel Urdea (39, 41), Alexandru Avramovici (67), Alexandru Giurica (72), Demetris Cristodulo (87), Alexandru Caia (90) / Loick Piquionne (36)
Aurul Brad – Jiul Petroşani 0-4
Daniel Cocină (40, 45+1, 90+2), Amadou Dioum (55)
Retezatul Hațeg – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 2-0
Ionuț Lupulescu (31), Alexandru Marcu (47)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Şoimii Lipova – Crişul Chişineu Criş 1-1
Abel Popa (85) / David Popa (15)
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSM Reșița 1-0
Cosmin Mancaș (42)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Pobeda Star Bisnov – Gloria Lunca Teuz Cermei 1-5
Valentin Grigore (49) / Marius Șimăndan (6, 9), Adrian Piț (53), Michel Vlad (64 – penalty), Rafael Hrudei (86)
Phoenix Buziaş – Progresul Pecica 2-3
Sergiu Românu (12), Daniel Olariu (16) / Raul Stanciu (6), Mirel Arsene (50, 56)
Avântul Periam – ACB Ineu 3-2
Andrei Sîntean (27), Ovidiu Oancia (63), Ralf Kuhn (89) / Laurențiu Udrescu (55, 81)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Unirea Ungheni – CSM Unirea Alba Iulia 3-0
Victor Astafei (65, 67), Marian Codrea (81)
Metalurgistul Cugir – Corvinul Hunedoara 1-4
Alin Dohotariu (50) / Alin Dohotariu (4 – autogol), Marius Coman (43), Nicolae Pîrvulescu (83), Elton Constantino da Silva (90+3)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
ACS Târgu Mureş – CS Ocna Mureş 1-3
Clinton Osei (79) / Daniel Ghiță (56), Dan Roman (70), Alexandru Giurgiu (86 – penalty)
CS Universitar din Alba Iulia – Avântul Reghin 3-0
Lorant Kis (15), Andrei Vasinc (65), Teodor Amihăesei (84)
Viitorul Cluj – Sănătatea Cluj 3-1
Denis Fărăgău (35), Denis Iepure (84), Mihai Dolghi (90+3) / Raul Saroși (30)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
CSM Satu Mare – Lotus Băile Felix 0-2
Ioan Hora (29, 80 – penalty)
Gloria Bistriţa Năsăud – FC Bihor Oradea 2-1
Antoniu Manolache (11 – penalty), Gheorghe Gondiu (36) / Andrei Chindlea (89)
vineri, 14 aprilie 2023, ora 17:00
Minerul Ocna Dej – Sportul Şimleu Silvaniei 3-0
Raul Vitan (14), Cezar Bud (44), Septimiu Kolbazs (55)
CSM Sighetu Marmaţiei – SCM Zalău 0-0
CFR Cluj 2 – Victoria Carei 1-1
David Ciubăncan (25) / Luca Tincău (38)
Foto: CS Blejoi
https://liga2.prosport.ro/liga-3/cs-dinamo-sustine-schimbarea-legii-sportului-cea-care-poate-ajuta-steaua-presedintele-clubului-din-stefan-cel-mare-sportul-romanesc-trebuie-sa-se-modernizeze-19266722
https://liga2.prosport.ro/liga-3/povestea-singurului-medic-stomatolog-care-detine-licenta-pro-in-fotbalul-romanesc-imi-place-sa-muncesc-impac-bine-cele-doua-joburi-echipa-a-e-codasa-in-liga-3-exclusiv-19266497
https://liga2.prosport.ro/liga-3/gheorghe-mihali-demis-de-la-dunarea-calarasi-echipa-are-emotii-pentru-mentinerea-in-liga-3-19266282
https://liga2.prosport.ro/liga-3/pleaca-adrian-falub-de-la-gloria-bistrita-nasaud-19266253
https://liga2.prosport.ro/liga-3/costin-lazar-despre-demisia-de-la-cetatea-turnu-magurele-19266246
https://liga2.prosport.ro/liga-3/valentin-badoi-este-noul-principal-al-echipei-cetatea-turnu-magurele-unde-este-vazut-ca-un-antrenor-de-mare-performanta-publicul-spectator-si-copiii-sa-v-19266242
https://liga2.prosport.ro/liga-3/acs-muscelul-campulung-elite-ca-si-retrogradata-din-liga-3-dupa-ce-si-a-aflat-sanctiunile-din-partea-frf-in-urma-retragerii-de-pe-teren-din-jocul-cu-unirea-bascov-amenda-colosala-primita-si-puncte-s-19266227
https://liga2.prosport.ro/liga-3/csm-ramnicu-sarat-are-bugetul-garantat-in-cazul-in-care-promoveaza-in-liga-2-primarul-a-prezentat-noul-sponsor-al-clubului-unul-care-este-implicat-si-la-o-echipa-importanta-din-pri-19266202