CSC Dumbrăvița a ajuns la șase transferuri iarna aceasta, după ce pe final de cantonament, clubul timișean s-a înțeles cu alți doi fotbaliști.
Ambii, Cătălin Horcea și Șerban Secoșan, erau deja în pregătire cu colegii lor anterior parafării actelor și au semnat înțelegeri valabile până vara aceasta.
Cătălin Horcea se afla la antrenamente cu mult timp înainte de cantonamentul Dumbrăviței. Parafarea actelor a durat mai mult, în condițiile negocierii cu echipa de la care venea: Phoenix Buziaș (Liga 3).
În vârstă de 28 de ani, fotbalistul poate evolua atât ca fundaș central, dar și mijlocaș central defensiv. Timișoreanul s-a format la LPS Banatul, după care a jucat la CFR Timișoara, Voința Mașloc, CSM Lugoj, Ripensia Timișoara, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, dar și Phoenix Buziaș, unde se afla din vară. La formația de Liga 3 a jucat 13 meciuri, dintre care nouă ca titular. În Liga 2 a mai jucat doar la Ripensia, unde a prins 6 jocuri în sezonul 2017-2018.
”Bun venit, Cătălin Horcea! Ne bucurăm să anunțăm semnarea contractului cu un fotbalist care, cu siguranță, ne va ajuta foarte mult. El poate juca atât în centrul defensivei, cât și la mijlocul terenului. Să fie într-un ceas bun, Cătălin! Mult succes în tricoul alb-verde”, este mesajul clubului din Dumbrăvița.
Șerban Secoșan e și el cu echipa în pregătire, dar acum este accidentat. A fost adus pentru a fi al treilea portar în lot.
Tânărul va împlini 17 ani în martie și a mai trecut ca juniori pe la Ripensia, Galaxy Timișoara și FCU Craiova FC, unde a fost utilizat la echipa-satelit a oltenilor.
”Bun venit, Serban Secoșan! Ne bucurăm să anunțăm sosirea unui portar tânăr și de mare perspectivă! Să fie într-un ceas bun, Șerban! Mult succes în tricoul alb-verde”, a transmis CSC Dumbrăvița.
Pe acest post, clubul îi mai are în lot pe Cătălin Trifon (24 ani) și Paul Toroc (19 ani).
Anterior, CSC Dumbrăvița i-a mai acontat pe Răzvan Morariu, Ahmet Ekmecki, Cristian Gavra și Andrei Răuță.
A fost o iarnă cu numeroase plecări. Au părăsit echipa Mykhailo Plokhotnyuk, Paul Mercioiu, Alexandru Ciui, Ionuț Tănase, Vlad Gîsă, Eduard Amariei, Nenad Lalic, Adrian Zaluschi, Darius Țieranu și Andrei Toroc.
Clubul mai caută jucători, chiar dacă cantonamentul de la Covaci e aproape gata.
Sâmbătă, elevii lui Cosmin Stan joacă un amical cu SCM Zalău, pe terenul sintetic de la Sântana, în județul Arad. Apoi va mai avea teste cu SSU Politehnica Timișoara (10 februarie), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (14 februarie), Phoenix Buziaș (17 februarie) și din nou cu Galaxy Timișoara U17 (21 februarie).
Până acum, timișenii le-au mai întâlnit în amicale pe UTA U18 (4-0 la Covaci și 0-0 la Arad), Galaxy Timișoara U17 (scor 6-0 la Covaci), Corvinul Hunedoara (scor 1-5 la Simeria) și Szeged-Csanad Grosics Akademia (6-0 la Sântana).
Foto: CSC Dumbrăvița
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-invins-szeged-csanad-grosics-akademia-ii-19298466
https://liga2.prosport.ro/seria-1/darius-tieranu-s-a-despartit-de-csc-dumbravita-19298422