CSC Dumbrăvița a căsăpit echipa secundă a maghiarilor din Szeged! Cosmin Stan a remarcat poftă de fotbal la jucătorii săi, dar și că au fost ”prea nervoși”

Anda DELIU 31 Jan. 2024, 16:40 Liga 2
CSC Dumbrăvița a căsăpit echipa secundă a maghiarilor din Szeged! Cosmin Stan a remarcat poftă de fotbal la jucătorii săi, dar și că au fost ”prea nervoși”

CSC Dumbrăvița a câștigat, miercuri după-amiază, la scorul de 6-0, meciul cu echipa a doua a Szeged-Csanad Grosics Akademia, ultima clasată din cele 16 formații ale seriei sud-est din al treilea eșalon al Ungariei.

Timișenii sunt în cantonament la Covaci de sâmbătă și au avut momente de nervozitate în amicalul cu maghiarii.

CSC Dumbrăvița a învins, într-un amical, modesta echipă secundă a Szeged-Csanad Grosics Akademia

Partida test a avut loc pe terenul sintetic din comuna orașul arădean Sântana. Au lipsit patru jucători ai dumbrăvițenilor: Răzvan Ristin, menajat, iar Ahmet Ekmekci, Fabiano Cibi și Șerban Secoșan, portar încă în teste.

După amicalul cu Corvinul, Cosmin Stan declasare că niciun jucător în probe nu a rămas, dar, iată, există o excepție. Au fost multe goluri, dar doar unul a venit în prima repriză, în minutul 42.

Gladun a recuperat, a trimis în adâncime la Gavra, iar atacantul a trimis la Dragan Paulevici, care a marcat cu latul din fața porții.

Ungurii, mai degrabă ”jaloane”! Au primit inclusiv două goluri de la mare distanță

În minutul 50, același Dragan Paulevici a înscris din nou de la mijlocul terenului, după ce a recuperat balonul din apropierea liniei de tușă.

Ungurii au fost un adversar pe seama locului din clasament, căci au permis dumbrăvițenilor să se joace aproape ca și cu niște jaloane. În minutul 63, Alexandru Tismonar l-a întrecut pe Paulevici, deoarece a marcat de la peste 60 de metri. Peste patru minute, Cosmin Gladun a făcut scorul 4-0 cu un șut la vinclu. În minutul 74, Paulevici a fructificat un balon degajat de portarul Paul Toroc, iar ultimul gol a fost înscris de Alexandru Martinov, în minutul 77. Paulevici i-a pasat, iar colegul a trimis în plasă de lângă portar.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Băluțoiu, Zurbagiu (cpt.), Răuță – Tismonar, Olaru, Gavra, Salhi, Gladun – Sofran, Paulevici
Au mai jucat: P. Toroc – Moțiu, Horcea, Morariu, Ghinescu, Martinov, B. Nortey, Jorz, Sima, C. Dan.

Cosmin Stan: ”Am fost prea nervoși”

Antrenorul principal al CSC Dumbrăvița și-a lăudat elevii, aflați cantonați la o pensiune din satul Covaci, dar a precizat că au fost prea nervoși.

”Am avut poftă de fotbal, dar parcă am fost prea nervoși. Pe undeva e normal, pentru că am trecut de mijlocul cantonamentului, ne îndreptăm spre final. Am depus un efort foarte mare, iar din punct de vedere fizic sunt unii jucători care sunt la un pas de a ceda. Nu ai voie să te enervezi atât de ușor la o intrare mai tare a adversarului, trebuie să fii un pic mai rațional. Chiar dacă sunt încărcați cu oboseală și psihică și fizică, astfel de meciuri trebuie să fie antrenamente. Și în timpul campionatului vor fi provocați și trebuie să fie mai inteligenți în astfel de situații. Aceste lucruri s-au întâmplat mai mult în prima repriză. După pauză, când am început să ne vedem mai mult de joc, am și arătat mult mai bine. Într-adevăr, adversarul a avut câteva intrări foarte tari, dar nu trebuia să ripostăm. Trebuia să răspundem cu fotbal, cum am făcut în repriza a doua Am avut două goluri senzaționale de la mare distanță. Paulevici a marcat de la mijlocul terenului, iar Tismonar de la 65 de metri – spun asta pentru că terenul are 110 metri și era cu 10 metri dincolo de linia de mijloc, în jumătatea noastră. Încurajez foarte mult nu neapărat aceste execuții, cât creativitatea jucătorilor pe atac. Dacă vă aduceți aminte, Paulevici a mai marcat la fel într-un meci foarte important, în barajul de promovare de la Deva. Chiar am glumit cu el, i-am zis că trebuia să lase golul ăsta pentru campionat”, a spus Stan, citat de site-ul echipei sale.

Stan așteaptă noi achiziții la CSC Dumbrăvița

Altfel, antrenorul mai așteaptă noi transferuri, după ce clubul s-a despărțit de zece jucători și a achiziționat patru, pe Răzvan Morariu, Ahmet Ekmecki, Cristian Gavra și Andrei Răuță.

”Jucătorii noi cred că ne vor ajuta, vor ridica nivelul echipei. Sunt și jucători cu experiență, și jucători tineri. Probabil că vor mai veni câțiva în zilele viitoare. Încercăm să ridicăm nivelul echipei. Pentru asta muncim, să fim mai buni și deocamdată cred că suntem în grafic. Nu contează atât de mult rezultatul de astăzi, cât faptul că ne-am străduit să respectăm ceea ce am discutat și că am avut plăcere de a juca fotbal”, a mai adăugat Stan.

Până la acest amical, CSC Dumbrăvița le-a mai întâlnit pe UTA U18 (4-0 la Covaci și 0-0 la Arad), Galaxy Timișoara U17 (scor 6-0 la Covaci) și Corvinul Hunedoara (scor 1-5 la Simeria). Urmează jocul cu SCM Zalău, sâmbătă, de la ora 13:00, pe același teren din Sântana. Apoi va mai avea teste cu SSU Politehnica Timișoara (10 februarie), Viitorul Pandurii Târgu Jiu (14 februarie), Phoenix Buziaș (17 februarie) și din nou cu Galaxy Timișoara U17 (21 februarie).

Foto: CSC Dumbrăvița

https://liga2.prosport.ro/seria-1/darius-tieranu-s-a-despartit-de-csc-dumbravita-19298422

https://liga2.prosport.ro/seria-1/regula-56-impusa-de-frf-pentru-cluburile-de-fotbal-din-romania-19298434

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-spulberat-csc-dumbravita-intr-un-amical-19298191

Anda DELIU 31 Jan. 2024, 16:40 Liga 2
Pe aceeași temă