CSC Șelimbăr, achiziție de viitor de la Minaur. Suma pe care ar fi dat-o liderul Ligii 2 către Baia Mare în schimbul tânărului fundaș

Marius ANGHEL 14 Feb. 2024, 10:26 Liga 2
CSC Șelimbăr, achiziție de viitor de la Minaur. Suma pe care ar fi dat-o liderul Ligii 2 către Baia Mare în schimbul tânărului fundaș

Și CSC Șelimbăr a mutat pe piața transferurilor în încheierea perioadei din această iarnă. Liderul Ligii 2 a semnat cu un jucător sub 21 de ani care vine de la o echipă codașă în Liga 3.

Este vorba despre Raul Gherman, un fundaș central în vârstă de 20 de ani, fost la Minaur Baia Mare.

Odată cu acesta, trupa sibiană a ajuns la șapte achiziții perfectate în 2024.

Raul Gherman, de la Minaur Baia Mare la CSC Șelimbăr în schimbul a circa 10 mii de euro!

Raul Gherman a fost jucător de bază la Minaur în prima parte a sezonului actual, evoluând în toate cele 15 meciuri (1359 minute), înscriind o dată și încasând două cartonașe galbene.

Fundașul central a fost cedat la CSC Șelimbăr, de la care Minaur ”va încasa aproximativ 10.000 de euro, dar va păstra și un mic procent dintr-un viitor transfer”, scrie Graiul Maramureșului. Jucătorul a semnat un contract valabil pentru 3 ani cu echipa din Liga 2 care nu are drept de promovare din cauza formei sale juridice.

La juniorii clubului Minaur, Raul Gherman a ajuns odată cu fratele său, Darius, încă prezent la echipa băimăreană, în urmă cu 5 ani, de la FC Lăpușul Târgu Lăpuș. Actuala achiziție a CSC Șelimbăr a fost cedată în sezonul trecut, 2022/23, sub formă de împrumut, la CSSM Sighetu Marmației, deci a evoluat tot în Liga 3.

”Bine ai venit, Raul Gherman!
Raul este fundaș central, are 20 de ani, originar din Târgu Lăpuș și ultima dată a evoluat pentru Minaur Baia Mare, acolo unde a făcut și junioratul!
Raul s-a alăturat familiei CSC 1599 Șelimbăr pentru următorii 3 ani și jumătate!
«Mă simt foarte fericit. Sunt mândru ca am luat această decizie,sunt pregătit 100% și sunt nerăbdător să arăt ce pot să fac pe teren.», a declarat Raul.
Mult succes!”, sună anunțul clubului din Șelimbăr.

Șapte achiziții pentru Șelimbăr, dintre care cinci aduse din Liga 3

Pentru echipa antrenată de Claudiu Niculescu, fundașul adus de la Minaur Baia Mare este a șaptea achiziție din această iarnă. Până acum au fost aduși și prezentați oficial mijlocașul Gabriel Deac (Gloria Bistrița Năsăud, Liga 3), atacanții Stefan Visic (Minerul Ocna Dej, Liga 3) și Alexandru Darius Pop (Concordia Chiajna, Liga 2), portarul Marius Aldescu (Sporting Roșiori, Liga 3), fundașul Alexandru Gîț (Chindia Târgoviște, Liga 2) și mijlocașul Emanuel Baba Ayine (ex ACS Mediaș, Liga 3, dar împrumutat de la FC Hermannstadt).

După cum se poate observa, cinci din cele șapte transferuri vin de la echipe din Liga 3.

La capitolul plecări sunt: Aleksander Mitrovic (Concordia Chiajna), Eric Vînău (FC Bihor), Robert Răducioiu (Progresul Spartac), Ionuț Năstăsie (CSM Slatina), Denis Ursu (împrumutat în prima parte a sezonului la ACS Mediaș, în Liga 3), Valmir Berisha (KF Liria Prizren / Kosovo), Danilo Babovic, Alexandru Luca (FC Hermannstadt, dar a ajuns la ACS Mediaș), Radu Crișan (Gloria Buzău) și Nestorly Lumbu (CSM Alexandria).

Ultimele achiziții ale sibienilor, Emanuel Baba Ayine și Raul Gherman se antrenează deja, de săptămâna aceasta, sub comanda lui Claudiu Niculescu:

Foto: CSC Șelimbăr și Minaur Baia Mare

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concluzii-lui-claudiu-niculescu-dupa-cantonamentul-selimbarului-in-turcia-19299550

https://liga2.prosport.ro/liga-3/paul-batin-si-razvan-tincu-au-semnat-cu-minaur-baia-mare-19299556

https://liga2.prosport.ro/seria-1/nestorly-lumbu-trece-de-la-csc-selimbar-la-csm-alexandria-19299221

Marius ANGHEL 14 Feb. 2024, 10:26 Liga 2
Pe aceeași temă