A doua aventură a lui Adrian Popa (35 de ani) la Concordia Chiajna s-a încheiat în prima lună din 2024, la circa jumătate de an de la momentul în care revenea la echipa ilfoveană alături de care în 2011 reușea o promovare istorică în prima ligă.
Mijlocașul triplu campion cu FCSB a intrat, la un moment dat, în conflict cu antrenorul Erik Lincar și conducerea clubului, a fost exclus din lot, a fost readus pe final de an 2023, iar acum cele două părți s-au despărțit, din informațiile Liga2.ro.
Este a șasea plecare din lotul Concordiei față de cum acesta avea componența la finalul jocurilor oficiale din 2023.
În vară, Adrian Popa nu-și mai prelungea contractul cu Steaua, echipa sa de suflet, unde jucase în ultimele două sezoane de Liga 2, și semna cu Concordia, revenind la clubul ilfovean la care a evoluat în două sezoane și jumătate, între 2010 și 2012, ulterior semnând cu FCSB.
Mijlocașul bucureștean a fost utilizat de Erik Lincar în primele patru etape ale sezonului actual, chiar ca titular, apoi s-a produs ruptura, ajungând să fie exclus din lot și să intre în conflict inclusiv cu conducerea.
”El, din punct de vedere fizic, nu stă foarte bine, nici nu s-a implicat cum mi-aș fi dorit eu la antrenamente, așa că e în afara lotului, nu e niciun fel de problemă. Nu a fost în lot nici la Hunedoara. (…) Sincer vă zic, în fotbalul românesc nu cred că se simte vreodată lipsa vreunui jucător”, spunea Lincar, la acel moment.
”N-am nicio așteptare. Vor spune comisiile dacă au încălcat contractul și vor fi sancționați cu interdicție la transferuri și cu ce atrage de la sine chestia asta – plata integrală a contractului. Dacă comisiile vor spune că așa este corect, mergem mai departe până la TAS și vedem ce spun și cei de acolo”, declara Adi Popa mai apoi, în octombrie.
La jumătatea lunii octombrie, Popa era reprimit la antrenamente, prindea apoi lotul, însă până în ultimele meciuri din 2023 a fost utilizat doar o dată, contra CS Mioveni (1-1), din minutul 26, când l-a înlocuit pe accidentatul Tucaliuc. Jocul a avut loc la data de 28 octombrie 2023, iar apoi echipa a mai avut patru partide în care Lincar nu l-a folosit.
”Referitor la știrea cu un jucător de la noi cu care avem anumite neînțelegeri, o să fac tot posibilul ca această problemă să fie rezolvată, totul trebuie rezolvat intern, ține de bucătăria internă a unul club. Nu trebuia să vorbesc în presă de ce s-a întâmplat, am reacționat și la cald”, spunea Cristian Tănase.
La reunirea din 15 ianuarie a fost prezent, în primul amical, cu CSM Alexandria (scor 5-1) nu a fost utilizat, iar din această săptămână cele două părți s-au despărțit.
Astfel, Popa se desparte de Concordia după ce în acest sezon a jucat în Liga 2 în 5 din cele 15 meciuri, strângând 397 de minute pe teren.
”Conducerea Clubului Sportiv Concordia Chiajna și jucătorul Adrian Popa au reziliat contractul”, a confirmat Concordia.
În România, ”Motoreta” a jucat pentru FC Timișoara, CS Buftea, Gloria Buzău, Universitatea Cluj, Concordia Chiajna, FCSB Reading, Al-Taawon, Ludogoreț, FC Voluntari, Academica Clinceni și Steaua. Are 24 de meciuri pentru naționala României și patru goluri. La nivelul echipelor de club, are trei titluri în România, cu FCSB, un campionat în Bulgaria și prezențe în grupele Europa League și Champions League.
La data de 24 iulie va împlini 36 de ani, astfel că rămâne de văzut dacă Popa va mai semna cu vreo altă echipă sau își va încheia cariera de fotbalist.
”Nu mai este mult timp, mă sperie această idee (n.r. – că va ajunge la retragere). O să mă trezesc și nu o să am ce să fac. Este o teamă pentru acest final. Fac cursuri ca să iau carnet de antrenor, dar nu m-aș vedea… .
M-aș vedea mai degrabă într-o funcție administrativă, în conducerea unui club. Am un master în managementul strategic al firmei, iar acum fac un master pe zona de sport, după ce am terminat Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Sper să mă ajute foarte mult experiența din Anglia și am văzut cu ce mănâncă fotbalul. Am luat legătura cu fotbalul modern unde cred că tindem și noi și sunt convins că acest lucru mă va ajuta foarte mult”, spunea Adrian Popa, pentru PlaySport, în decembrie 2023.
Astfel, în urma plecării lui Adrian Popa, Concordia Chiajna a ajuns la șase despărțiri oficiale în această iarnă, după încheierea meciurilor din 2023.
A reziliat contractele cu mijlocașii Romario Pires și Alexandru Dulca (ajuns la Unirea Dej), atacantul Alexandru Darius Pop (ajuns la CSC Șelimbăr) și fundașul Florin Achim (numit team manager la Minaur Baia Mare), iar pe portarul Mihai Ciontoș l-a împrumutat la CS Tunari.
La capitolul achiziții, Concordia îi are pe David Dincă (portar, ex CSM Slatina), Mario Vrdoliak (mijlocaș bosniaco-croat, ex Akademija Pandev / Macedonia), Constantin Dima (fundaș, ex Metaloglobus București), Claudiu Dragu (atacant, ex CSM Slatina), Cristian Gogescu (mijlocas, împrumutat de la FCSB) și, mai nou, din informațiile Liga2.ro, Aleksander Mitrovic.
Acesta din urmă este un portar în vârstă de 20 ani, care ultima dată a fost la CSC Șelimbăr, liderul Ligii 2, de care s-a despărțit în această iarnă, când a cerut rezilierea fiindcă nu a fost utilizat deloc în prima parte a actualului sezon. În ediția trecută a Ligii 2 fusese titularul echipei sibiene, cu 20 de meciuri în campionat. A mai trecut pe la Dinamo și Genoa U19.
Daniel Stan, fundaș central de 24 ani, venit de la FC Bihor Oradea, este în continuare în probe.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSC Șelimbăr
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-care-vor-in-prima-liga-din-2025-trebuie-sa-aiba-director-sportiv-calificat-de-frf-nu-se-risca-neacordarea-licentei-dar-amenda-este-una-usturatoare-19298459
https://liga2.prosport.ro/seria-1/regula-56-impusa-de-frf-pentru-cluburile-de-fotbal-din-romania-19298434
https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-invins-clar-csm-alexandria-intr-un-amical-19298312
https://liga2.prosport.ro/liga-3/florin-achim-team-manager-la-minaur-baia-mare-19298128
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihai-ciontos-trece-de-la-concordia-chiajna-la-cs-tunari-19297733