Încă un jucător de la ”U” Cluj trece la Concordia Chiajna în acest început de an. Nicolae Pîrvulescu va încerca promovarea în Liga 1 cu ilfovenii, după trei ratări cu ardelenii

Marius ANGHEL 14 Feb. 2022, 14:19 Liga 2

După Carol Taub, încă un jucător trece de la Universitatea Cluj la Concordia Chiajna în această primă campanie de transferuri din 2022. Mijlocașul Nicolae Pîrvulescu (25 de ani) s-a despărțit de clubul ardelean la care a evoluat în ultimii trei ani și va încerca să obțină promovarea în Liga 1 alături de formația ilfoveană.

Mutarea a fost anunțată de ”U” Cluj.

Nicolae Pîrvulescu a plecat de la ”U” Cluj la Concordia Chiajna

Nicolae Pîrvulescu a fost achiziționat de ”U” Cluj de la Pandurii Târgu Jiu în ianuarie 2019, după o primă parte a sezonului de atunci în care era golgheterul echipei gorjene, cu 12 goluri marcate în 20 de meciuri. Pentru ardeleni nu a mai marcat atât de mult.

Pîrvulescu a evoluat în Liga 2 pentru ”U” Cluj în 64 de meciuri (13+19+20+12) și a marcat 9 goluri (4+1+4+0). În actualul sezon, din care au trecut 16 etape, mijlocașul născut la Craiova a fost utilizat de Erik Lincar în 12 meciuri, doar în trei ca titular, în toate fiind și schimbat. În total a prins 286 de minute pe teren și nu a înscris niciun gol.

”FC Universitatea Cluj a ajuns la o înțelegere cu formația Concordia Chiajna privind transferul jucătorului Nicolae Pîrvulescu.

Nicolae Pîrvulescu a ajuns la ”U” în ianuarie 2019, debutând într-un meci câștigat de echipa noastră cu 1-0 împotriva celor de la Politehnica Timișoara. În cei trei ani petrecuți pe Cluj Arena, „Nicki” a strâns 71 de prezențe în partidele oficiale, marcând nouă goluri.

În acest sezon, extrema a avut o apariție în Cupa României și 11 în meciurile din campionat (n.r. – are 12, nu 11), reușind un assist în meciul cu FC Brașov (1-0).

Clubul nostru îi urează succes în carieră!”, a anunțat ”U” Cluj.

Tot în această iarnă, de la ”U” Cluj la Concordia Chiajna a trecut și fundașul Carol Taub, care în prima parte a sezonului a prins 3 meciuri pentru ardeleni, totalizând 108 minute.

Concordia Chiajna a ajuns la a noua achiziție în această iarnă. ”U” Cluj are șapte

În această iarnă, ”U” Cluj s-a mai despărțit de Carol Taub (Concordia Chiajna), Albert Voinea (CS Mioveni), Daniel Novac (Foresta Suceava), Iaser Țurcan (Petrocub / Moldova), Andrei Blejdea (FC Hermannstadt), Alexandru Gîț (Unirea Dej), Charles Acolatse, George Micle (reîntors la Campionii FC Argeș), Victor Dican (FC Botoșani) și Robert Răducanu., în timp ce Tudor Telcea, revenit de la Campionii FC Argeș, a fost împrumutat la CS Comunal Șelimbăr.

În schimb, i-a adus, oficial, pe Roberto Romeo (ex Gaz Metan Mediaș), Florin Ilie (ex UTA), Martin Remacle (împrumutat de la FC Botoșani), Aurelian Păun (ex Academica Clinceni), Ely Fernandes (ex Farul), Paul Pîrvulescu (ex Academica Clinceni) și Romario Pires (ex Farul).

Prin aducerea lui Nicolae Pîrvulescu, Concordia Chiajna ajunge la nouă achiziții, după ce anterior au semnat Bogdan Barbu (ex Rapid), Neluț Roșu (ex FC Voluntari) și Nemanja Sokovic (ex Ripensia), Carol Taub (ex ”U” Cluj), Paul Batin (ex Progresul Șomcuta Mare), Stjepan Plazonja (ex FC Hermannstadt), Andrei Mirică (ex SC Popești Leordeni) și Denis Moldovan (ex Viitorul Cluj).

Foto: Flaviu Buboi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/concordia-chiajna-a-incheiat-stagiul-din-turcia-cu-o-victorie-insa-a-incasat-doua-goluri-de-la-o-echipa-de-juniori-ilfovenii-au-cedat-un-jucator-la-fc-brasov-19219139

https://liga2.prosport.ro/liga-3/daniel-novac-ramane-in-lupta-pentru-promovare-dupa-despartirea-de-u-cluj-dar-nu-in-liga-2-ci-in-liga-3-mijlocasul-de-34-de-ani-a-inceput-antrenamentele-19219090

Marius ANGHEL 14 Feb. 2022, 14:19 Liga 2
Pe aceeași temă