Daniel Novac (34 de ani) rămâne în lupta pentru promovare după despățirea de Universitatea Cluj, dar nu în Liga 2, ci în Liga 3, în Seria 1 mai exact, cu ocupanta locului 2. Foresta Suceava a anunțat că a ajuns la un acord cu mijlocașul, dar a făcut și alte achiziții.
Daniel Novac a prins doar 19 minute în Liga 2 în acest sezon, iar în actuala pauză de transferuri a fost pus pe liber de ”U” Cluj. Iată că și-a găsit echipă, dar nu în divizia a doua, ci a coborât un eșalon. Este o achiziție foarte bună pentru Foresta Suceava, mai ales că Novac este un fotbalist cu foarte multă experiență.
A jucat pentru echipe precum Chindia Târgoviște, FC Voluntari, Poli Iași, Concordia Chiajna, Sportul Studențesc. Are și o Cupă a României în palmares, în 2017, cu FC Voluntari.
Pe lângă Daniel Novac, la Foresta Suceava au mai ajuns zilele trecute și portarul Bogdan Checicheș (20 de ani), care vine de la CFR Cluj 2, mijlocașul Giani Unghianu (23 de ani), ultima dată la Știința Miroslava, portarul sloven Uros Poljanec (30 de ani), ultima dată la Drava Ptuj – Slovenia, și atacantul sârb Kojo Matic (26 de ani), ultima dată la Bardejov – Slovacia.
Potrivit președintelui Andrei Ciutac, câteva dintre mutări au fost făcute la cerința antrenorului Ionuț Moșteanu și pare că relația dintre stafful tehnic și conducere e una mai bună după discuțiile în contradictoriu din spațiul public, de zilele trecute.
”Novac și Unghianu sunt doi fotbaliști buni, aduși la dorința expresă a principalului Ionuț Moșteanu, care a mai cerut un portar Under 20, poziție pe care, în baza bunelor relații pe care le avem cu CFR Cluj, l-am transferat pe Checicheș, jucător ce s-a aflat la un moment dat pe lista UEFA a grupării ardelene.
Legat de programul de pregătire din această iarnă, săptămâna viitoare vom pleca într-un stagiu de pregătire centralizată la Botoșani, acolo unde vom avea posibilitatea să ne antrenăm pe un teren bun, cu gazon natural”, a declarat Andrei Ciutac, citat de Monitorul de Suceava.
Foresta Suceava a mai avut un stagiu de pregătire în această iarnă, în afara României, în Croația, dar, după cum spunea Andrei Ciutac, va merge la Botoșani pentru încă un cantonament. Va mai juca și câteva meciuri amicale până la reluarea Ligii a 3-a, cu Politehnica Iași (11 februarie), Bucovina Rădăuți (19 februarie), CSM Pașcani (26 februarie) și Hușana Huși (5 martie).
Foresta Suceava este calificată în play-off-ul de promovare al Seriei 1 a Ligii a 3-a, acum fiind pe locul 2, cu 32 de puncte după 15 etape, la un singur punct de liderul Dante Botoșani. Sucevenii au un avans destul de important față de locul 3, Bucovina Rădăuți, de opt puncte.
În cele 10 serii ale Ligii a 3-a, în 2022 se vor mai disputa trei etape din sezonul regular. Foresta Suceava începe anul cu un duel pe terenul formației Șomuz Fălticeni (locul 5 cu 21 de puncte).
Foto: Universitatea Cluj
https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-patra-victorie-in-patru-meciuri-amicale-pentru-dacia-unirea-braila-echipa-lui-laurentiu-ivan-a-invins-usor-viitorul-ianca-19219071
https://liga2.prosport.ro/liga-3/pandurii-neinvinsa-in-amicalele-iernii-antrenorul-mario-gaman-este-multumit-de-lotul-actual-chiar-daca-echipa-sa-are-interdictie-la-transferuri-19219053
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-brasov-a-dat-recital-cu-csm-jiul-dar-nu-a-scapat-nici-de-aceasta-data-fara-gol-primit-colaborarea-cu-sr-brasov-incepe-sa-mearga-tot-mai-bine-19219048
https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-un-nou-amical-cu-un-lider-din-liga-3-o-noua-remiza-fara-gol-ce-au-declarat-antrenorii-nicolae-croitoru-si-florin-maxim-dupa-jocul-de-la-hunedoara-19219015