Farul a adus un fotbalist de la Dinamo, după transferurile de la FCSB. Portarul a debutat la câteva ore după semnarea contractului, într-un amical cu Axiopolis

Andrei PASCU 19 Aug. 2020, 20:01 Liga 2

Farul continuă campania de transferuri, iar miercuri a anunțat o nouă achiziție, a portarului Ștefan Fara (19 ani) de la Dinamo. Tânărul a făcut parte în mai multe rânduri din lotul primei echipe a bucureștenilor, dar nu a reușit să debuteze. A prins câteva partide doar pentru Dinamo 2. Fara este un jucător format și crescut de formația din ”Ștefan cel Mare”.

Farul l-a adus pe Ștefan Fara, iar Mihai Eșanu s-a întors la Dinamo 

Farul Constanța avea doi portari în lot, până la aducerea lui Ștefan Fara. Echipa pregătită de Ianis Zicu conta pe Andrei Udeanu (21 de ani) și Mihai Eșanu (22 de ani). Acesta din urmă s-a despărțit de Farul, după ce i-a expirat împrumutul de la Dinamo. Precizările oficiale au fost făcute chiar în ziua venirii lui Fara.

Portarul Ștefan Fara este noul jucător al clubului nostru, urmând să evolueze pentru FC Farul în sezonul viitor al Ligii a 2-a. În vârstă de 19 de ani, acesta a făcut junioratul la Dinamo București, debutând la seniori pentru formația secundă a clubului din Ștefan cel Mare, iar în sezonul trecut a făcut parte din lotul echipei mari.

În schimb, FC Farul s-a depărțit de portarul Mihai Eșanu, căruia îi mulțumim pentru munca depusă în tricoul alb-albastru și îi urăm mult succes în carieră!”, a precizat Farul Constanța.

Ștefan Fara: ”Cred că va fi un sezon dificil pentru că multe echipe își doresc să promoveze”

Ștefan Fara este mulțumit de faptul că a venit la Farul, chiar dacă nu va debuta în Liga 1 nici în sezonul următor. A declarat după ce a semnat contractul că speră să promoveze cu constănțenii în prima ligă, la finalul stagiunii care stă să înceapă.

Sunt foarte bucuros că sunt la o echipă de tradiție și sper să facem împreună o treaba cât mai bună. Cred că va fi un sezon dificil pentru că multe echipe își doresc să promoveze, toată lumea vrea să fie cât mai sus în clasament, dar sunt sigur că vom facem o figură frumoasă și vom termina printre primele echipe. Ar fi ideal să promovăm direct, să nu ajungem la baraj. Pe unii dintre colegi, Gherghiceanu, Bârnoi, Bălan, îi știu bine, dar voi avea timp să mă cunosc și cu ceilalți și nu vor fi probleme”, a declarat noul portar al Farului.

Farul a ajuns la nouă transferuri, după aducerea lui Ștefan Fara 

La capitolul noi achiziții, Farul îi mai are și pe Marius Chindriș (mijlocaș, 29 de ani), Vlad Șerbănescu (mijlocaș, 18 ani), Aurel Pirciu (mijlocaș, 18 ani), Andrei Banyoi (atacant, 20 de ani), Sebastian Agachi (portar, 20 de ani), Cosmin Bîrnoi (mijlocaș, 23 de ani), Florin Bălan (mijlocaș, 18 ani) și Simon Măzărache (atacant, 27 de ani).

Echipa constănțeană le-a mai prelungit contractele și jucătorilor Alexandru StoicaAntonio CruceruPaul AntocheIonuț Ursu, Ștefan Cană, Dan Panait și Iulian Carabela.

Ștefan Fara a debutat deja pentru Farul, într-un amical cu Axiopolis Cernavodă

Ștefan Fara a reușit deja să debuteze în tricoul echipei din Liga 2, în amicalul susținut chiar miercuri, cu echipa Axiopolis Cernavodă, din Liga 3. A fost trimis de Ianis Zicu în echipa de start și a rămas pe teren pe întreaga durată a primei reprize, când a fost înlocuit cu Udeanu.

Meciul Farului cu Axiopolis Cernavodă s-a terminat la egalitate, 1-1. Farul a deschis repede scorul, încă din minutul 8, prin Alexandru Stoica. Avantajul nu s-a menținut mult pe tabelă, iar oaspeții au restabilit repede egalitatea, în minutul 14, prin Liviu Gheorghe. Potrivit cronicii meciului, elevii lui Zicu au avut ulterior mai multe șanse de a marca, dar în cele din urmă nu au reușit să mai înscrie, astfel că au încheiat la egalitate amicalul cu formația din Liga 3.

Echipa utilizată de Farul: Fara (Udeanu 46) – Leca, Cană (I. Ursu 46), Lică (Greu 67), Carabela (D. Panait 52) – Antoche, Cărăruș (Chindriș 46) – F. Bălan (Pirciu 82), Cruceru (Hordouan 75), Al. Stoica (Bîrnoi 65) – Gherghiceanu (Măzărache 46)

Foto: FC Farul Constanța 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/diverse/farul-si-fotbalul-constantean-sunt-in-doliu-constantin-talvescu-a-incetat-din-viata-mesajul-transmis-de-viitorul-si-farul-19144693

https://liga2.prosport.ro/seria-1/si-farul-se-intareste-de-la-cs-mioveni-simon-mazarache-a-semnat-cu-echipa-constanteana-este-un-lucru-frumos-sa-ai-o-responsabilitate-sa-vii-la-un-club-de-traditie-19144618

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-a-revenit-asupra-deciziei-in-privinta-lui-iulian-carabela-fundasul-a-fost-readus-la-echipa-dupa-aproape-doua-luni-de-la-anuntul-despartirii-19144448

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-a-pierdut-amicalul-cu-farul-constanta-echipa-lui-cristian-pustai-nu-a-avut-sanse-in-fata-marinarilor-foto-19144191

https://liga2.prosport.ro/seria-1/oficial-editia-2020-2021-de-liga-2-are-loc-intr-o-varianta-inedita-doar-cu-o-mansa-in-sezonul-regular-apoi-cu-o-grupa-de-play-off-si-doua-de-play-out-campionatul-incepe-la-29-august-momentan-far-19144643

 

 

 

Andrei PASCU 19 Aug. 2020, 20:01 Liga 2
Pe aceeași temă