Farul a revenit asupra deciziei în privința lui Iulian Carabela. Fundașul a fost readus la echipă după aproape două luni de la anunțul despărțirii

Marius ANGHEL 17 Aug. 2020, 16:22 Liga 2

Ianis Zicu a revenit asupra analizei amănunțite făcute la finalul sezonului de Liga 2 recent încheiat și a decis să readucă în lot un jucător la care renunțase spre finalul lunii iunie. Fundașul Iulian Carabela (24 de ani) era unul dintre cei nouă jucători cu care conducerea clubului hotărâse să nu continue colaborarea, însă la două luni distanță de la acel moment Farul Constanța anunță prelungirea acordului între cele două părți.

La 22 iunie, Farul anunța că Iulian Carabela, Baudouin Kanda, Alexandru Nicola, Daniel Toma, Dimciu Halep, Mihailo Mitrov, Laurențiu Ardelean, Tudor Moldovan și Mădălin Martin nu vor mai face parte din lotul echipei antrenate de Ianis Zicu și pentru noul sezon, ”după o analiză amănunțită a evoluțiilor din sezonul trecut al Ligii a 2-a”.

Iulian Carabela s-a întors la Farul: ”Nu am stat prea mult pe gânduri”

La aproape două luni distanță, în seara zilei de 16 august, Farul a anunțat prelungirea contractului cu Iulian Carabela, unul dintre cei nouă jucători la care renunța inițial, însă nu precizează nimic despre această întorsătură a situației. ”Clubul nostru și jucătorul Iulian Carabela au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului pentru încă un sezon. Fundașul în vârstă de 24 de ani a semnat noua înțelegere și este prezent la antrenamentele echipei noastre”, a transmis echipa constănțeană.

Jucătorul originar din Cernavodă a evoluat 16 meciuri pentru Farul în sezonul ”înghețat” după 24 de etape, în 12 dintre jocuri fiind titular și integralist.

”Sunt fericit că voi continua la Farul. Nu am stat prea mult pe gânduri când am primit propunerea a juca și în sezonul următor la Constanța. În vara am suportat o ușoară operație de menisc, dar sunt refăcut sută la sută și mă antrenez normal. Abia aștept să înceapă meciurile oficiale, mai ales că se anunță un sezon foarte spectaculos. Sunt multe echipe de tradiție care se vor lupta pentru primele locuri. Sperăm să facem mai mult decât în campionatul trecut, pentru că ne dorim să promovăm în Liga 1. Cred că avem șanse destul de mari, pentru că suntem un grup unit, ne știm foarte bine și vrem să ducem Farul acolo unde îi este locul”, a spus, citat de fcfarulconstanta.ro, Carabela, care în cariera sa a mai jucat pentru Axiopolis Cernavodă, Delta Dobrogea Tulcea, Juventus București, ACS Poli Timișoara (unde a fost doar rezervă în meciuri oficiale) și Aerostar Bacău.

În această vară, Farul le-a mai prelungit contractele și jucătorilor Alexandru Stoica, Antonio Cruceru, Paul Antoche, Ionuț Ursu, Ștefan Cană și Dan Panait.

La capitolul noi achiziții sunt Marius Chindriș (mijlocaș, 29 de ani), Vlad Șerbănescu (mijlocaș, 18 ani), Aurel Pirciu (mijlocaș, 18 ani), Andrei Banyoi (atacant, 20 de ani), Sebastian Agachi (portar, 20 de ani), Cosmin Bîrnoi (mijlocaș, 23 de ani) și Florin Bălan (mijlocaș, 18 ani).

https://liga2.prosport.ro/seria-1/farul-a-perfectat-o-noua-achizitie-un-jucator-polivalent-de-la-fc-voluntari-e-al-saptelea-transfer-efectuat-de-constanteni-pentru-noua-editie-a-ligii-2-19144380

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dunarea-calarasi-a-pierdut-amicalul-cu-farul-constanta-echipa-lui-cristian-pustai-nu-a-avut-sanse-in-fata-marinarilor-foto-19144191

Marius ANGHEL 17 Aug. 2020, 16:22 Liga 2
Pe aceeași temă