CSM Alexandria se află în fața celui mai important meci din istoria clubului, cu Farul, liderul SuperLigii României, în prima etapă a grupelor Cupei României. Echipa din Liga 3 e pregătită pentru întâlnirea cu cea mai în formă formație din România și cu ”Regele” Gică Hagi.
Ștefan Odoroabă, antrenorul echipei CSM Alexandria, a vorbit pentru Liga2.ro despre ce înseamnă cu adevărat duelul programat marți, de la ora 15:30, pe stadionul din Turnu Măgurele. Deși meciul este unul special din toate punctele de vedere, Odoroabă a afirmat că nu este emoționat și nici pe jucători nu îi simte astfel.
Se află la cel mai important meci din carierele lor și sunt motivați să aibă o prestație solidă, care, de ce nu, să îi aducă în atenția unor echipe din Liga 2 cel puțin.
Antrenorul Alexandriei nu a pregătit ceva special înaintea partidei cu Farul, ci a apelat la aceeași strategie pe care abordat-o și în Liga 3, care a fost una de succes până acum, ținând cont de faptul că se află pe locul 1 în Seria 6.
Nici faptul că Farul va folosi, mai mult ca sigur, jucători care au evoluat mai puțin până acum nu îi dă încredere lui Ștefan Odoroabă că formația lui Gică Hagi va fi la un nivel inferior celui arătat în meciurile din SuperLiga României.
”Ne-am pregătit ca și până acum, ca pentru un joc normal. Suntem conștienți că jucăm împotriva celor mai buni, sunt în Liga 1 pe locul 1, dar vrem să vedem unde ne află, ca valoare, ca echipă.
În momentul acesta, la cum arată clasamentul, jucăm contra celei mai bune echipe a României, dar nu îi simt emoționați pe băieți. Pentru ei e un prilej să arate ce pot, ei au adus echipa aici, să audă lumea de noi. Nu sunt emoționați, sunt dornici, mâine apar sau nu emoțiile.
Azi am făcut analiza meciurilor Farului, am pregătit așa cum facem înaintea fiecărui meci. Ne așteptăm să joace și jucători noi, care nu au evoluat în ultima etapă pentru ei. Vedem ce noutăți apar în primul 11 al lor. Sunt convins că vor schimba, pentru că au meci important cu Rapid în etapa următoare.
(N.r. – E șansa voastră că vor juca fotbaliștii utilizați mai puțin la Farul?) Nu pot să spun că e șansă, pentru că mereu cei care intră vor să arate că merită să evolueze mai mult. Nu joacă Sîrbu, joacă Benzar, nu joacă Pitu, joacă Torje, nu joacă Artean, joacă Doukoure. E lot valoros la Farul. Nu joacă Aioani, joacă Buzbuchi.
(N.r. – Ce jucători vei folosi?) O să joc cu cei mai în formă jucători, nu voi menaja pe nimeni. Cine va fi în formă, va juca!
(N.r. – Mai sunt bilete?) Nu știu câte mai sunt, dar știu că au fost ceva probleme cu vânzarea online. Mâine se vând la casele de bilete de la Turnu Măgurele. Cred că va fi stadionul plin. Vine echipa de pe locul 1, vine Farul”, a spus Ștefan Odoroabă pentru Liga2.ro.
Și din perspectivă individuală duelul este unul aparte pentru antrenor, în România, ținând cont că îl va avea ca adversar pe Gică Hagi. Va lua toată experiența ca pe una pozitivă și va încerca să învețe cât mai multe dintr-o astfel de partidă.
”E meciul carierei mele în România. Am avut meciuri tari și în Arabia Saudită, dar în România e meciul carierei, ca imagine, ca echipă pe care o întâlnesc.
(N.r. – Cum e duelul cu Gică Hagi?) E ceva frumos, nu joci de multe ori cu domnul Hagi, e un meci de la care voi învăța multe. E o experiență plăcută și nu știi de câte ori te întâlnești cu o astfel de situație în carieră”, a mai spus Ștefan Odoroabă în dialogul cu Liga2.ro.
CSM Alexandria se află în Grupa C a Cupei României, cu CFR Cluj, Farul Constanța, Rapid, Universitatea Cluj și CSC Dumbrăvița. În prima etapă va întâlni, așadar, Farul, în etapa a 2-a va juca împotriva Universității Cluj, iar în ultima va evolua în compania celor de la CSC Dumbrăvița.
Referitor la situația din Seria 6 a Ligii 3, CSM Alexandria ocupă locul 1, cu 19 puncte, cu trei peste ocupanta poziției a 2-a, Sporting Roşiori, și peste ocupanta locului 3, Flacăra Horezu.
Înainte de jocul cu Farul, în etapa a 8-a din Liga 3 CSM Alexandria a trecut, pe teren propriu, la limită, de Minerul Costeşti, scor 1-0.
Farul e liderul SuperLigii României, cu 33 de puncte după 14 etape și cu numai un eșec la activ. Are un avans de cinci puncte peste locul 2, Rapid, iar în weekendul care tocmai a trecut a învins Universitatea Cluj cu scorul de 2-0.
Foto principal: CSM Alexandria
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/dinamo-abordeaza-diferit-partida-cu-fc-u-craiova-din-cupa-romaniei-ovidiu-burca-anunta-schimbari-in-echipa-de-start-19249757
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/echipele-din-liga-2-si-liga-3-ar-putea-beneficia-si-ele-de-meciuri-cu-arbitraj-var-dupa-ce-frf-a-introdus-acest-sistem-si-in-cupa-romaniei-19249280
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/orasul-ocna-mures-vibreaza-dupa-calificarea-in-grupele-de-cupa-romaniei-presedintele-paul-ioan-doar-despre-asta-se-vorbeste-e-incredibil-zona-s-a-reconentat-la-fotbal-exceptional-19249017
https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/banatul-no-country-for-old-football-csc-dumbravita-pe-giulesti-acasa-in-deplasare-cu-rapid-in-cupa-romaniei-19248876
https://liga2.prosport.ro/seria-1/oprescu-despre-ce-vorbim-cum-a-mintit-antrenorul-slatinei-in-incercarea-de-a-si-explica-alegerile-de-la-jocul-cu-ocna-mures-in-care-a-desconsiderat-cupa-romaniei-inclusiv-el-absentand-de-la-meci-19248379