Chindia a oficializat despărțirea de antrenorul Dragoș Militaru, la mai puțin de două luni de la prezentarea sa în funcție. Anunțul clubului

Marius ANGHEL 17 Aug. 2023, 18:25 Liga 2
Chindia a oficializat despărțirea de antrenorul Dragoș Militaru, la mai puțin de două luni de la prezentarea sa în funcție. Anunțul clubului

Chindia Târgoviște a anunțat joi după-amiază, 17 august 2023, despărțirea de către antrenorul principal Dragoș Militaru (33 de ani), cel pe care l-a instalat în această funcție și l-a prezentat oficial în data de 21 iunie 2023, deci aproape cu două luni în urmă.

Demiterea lui Militaru a fost anunțată în exclusivitate de Liga2.ro de miercuri noapte.

Tot site-ul nostru a informat astăzi, 17 august, faptul că noua conducere a Chindiei a ajuns la un acord cu Vasile Miriuță, acesta fiind prezent la Târgoviște de trei zile! Momentan, clubul nu a comunicat și această mutare.

Chindia a anunțat despărțirea de Dragoș Militaru

Chindia transmite oficial că a ajuns la un acord cu antrenorul Dragoș Militaru privind rezilierea contractului ”pe cale amiabilă”. Cele două părți au colaborat mai puțin de două luni.

”Mulțumim, Dragoş Militaru!
Astăzi, 17.08.2023, Chindia Târgoviște a încheiat, pe cale amiabilă, colaborarea cu antrenorul Dragoş Militarul.
Clubul nostru îi mulțumește pentru implicare și îi dorește mult succes în cariera!”, a informat Chindia.

Despre demiterea lui Militaru și a staffului său, Liga2.ro a anunțat în exclusivitate miercuri noapte, la câteva ore după ce Chindia câștiga cu 5-0 meciul din Turul 3 al Cupei României, cu CS Blejoi (Liga 3). Despre motivele rupturii și aducerea lui Vasile Miriuță, Liga2.ro a scris AICI.

Din informațiile Liga2.ro, Dragoș Militaru și colaboratorii săi au acceptat rezilierea amiabilă de Chindia după ce li s-a promis salariile la zi, adică pe cele două luni de muncă, plus încă două luni din contract. La discuția de după jocul cu CS Blejoi, în care Andrei Cordoș nu a avut motive întemeiate pentru a demite stafful, acesta ar fi fost aproape de o bătaie cu ”secundul” Moundir Moussaddak, către care a aruncat cu un obiect atunci când acesta și-a spus nemulțumirile.

  • A doua zi după ce Chindia l-a demis pe Dragoș Militaru, o altă echipă din Liga 2 s-a despărțit de antrenorul său. Călin Cheregi a demisionat de la CSM Reșița în urma eliminării din Cupa României, 0-1 cu Phoenix Buziaș.

Dragoș Militaru, doar trei jocuri oficiale la Chindia

Dragoș Militaru a condus echipa din Târgoviște timp de două jocuri în campionat (1-1 la Târgoviște cu Steaua și 0-0 la CSM Slatina) și unul în Cupa României (5-0 la CS Blejoi – Liga 3, în Turul 3). Are, deci, două egaluri și o victorie.

În această vară, Militaru a preferat să părăsească Unirea Dej, pe care a promovat-o în Liga 2 în 2021, pentru a începe o nouă experiență după trei ani petrecuți pe banca trupei clujene. A fost aproape de ”U” Cluj, însă clubul nu și-a asumat faptul că Militaru nu are licența necesară pentru SuperLigă, Licența PRO.

Acum două sezoane a evitat retrogradarea fără mari probleme, iar în sezonul recent încheiat s-a clasat cu Unirea Dej pe locul 6 în play-off-ul Ligii 2, ultimul din acest turneu. În cariera sa a mai fost antrenor principal o singură dată, pentru șase luni, în Liga 3, la Luceafărul Oradea.

Foto: CSM Slatina

https://liga2.prosport.ro/seria-1/vasile-miriuta-ii-ia-locul-lui-dragos-militaru-la-chindia-19280782

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dragos-militaru-demis-de-la-chindia-targoviste-19280774

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/meciuri-si-rezultate-turul-3-cupa-romaniei-19280648

Marius ANGHEL 17 Aug. 2023, 18:25 Liga 2
Pe aceeași temă