Un al treilea jucător de care Unirea Dej s-a despărțit va continua în SuperLigă. Clujenii au bifat și a cincea achiziție: Alexandru Piftor. ”Am semnat cu un club serios”

Marius ANGHEL 18 Jun. 2023, 12:37 Liga 2
Un al treilea jucător de care Unirea Dej s-a despărțit va continua în SuperLigă. Clujenii au bifat și a cincea achiziție: Alexandru Piftor. ”Am semnat cu un club serios”

Un alt jucător, al treilea, dintre cei de care Unirea Dej s-a despărțit în această vară a ajuns în SuperLigă. Alex Militaru a fost unul dintre fotbaliștii des utilizați de Dragoș Militaru în ultimele două sezoane și acum a semnat cu Politehnica Iași.

Altfel, clubul clujean a mai bifat o achiziție, a cincea, pe Alexandru Piftor, ultima dată la CSC Dumbrăvița.

Alex Militaru s-a despărțit de Unirea Dej și a semnat cu Poli Iași!

Printre cei 12 jucători de care Unirea Dej s-a despărțit în această vară s-a numărat și Alex Nicolae Militaru, mijlocaș de 20 de ani. Sătmăreanul fusese împrumutat în ultimele două sezoane de la CFR Cluj și nu a mai fost păstrat în lot și pentru noua ediție de campionat.

În ediția 2021-2022 a Ligii 2, prima de după promovare, Alex Militaru a fost utilizat în 23 din cele 25 de meciuri, în 21 ca titular (1733 minute), și a marcat 2 goluri. În sezonul recent încheiat, 2022-2023, mijlocașul sătmărean a prins minute mai puțin, 1124, în 22 de partide din totalul de 29. De 16 ori a început ca titular și a înscris un gol.

A fost însă suficient pentru ca Leo Grozavu să fie interesat de serviciile sale și să-l cheme în probe la Poli Iași. A fost testat într-un joc contra unei echipe formate din tineri jucători din cadrul academiei clubului, iar moldovenii au decis să-l păstreze în lot.

”Alex Militaru a semnat contractul cu Poli Iași!
Originar din Satu Mare, mijlocașul central de 20 de ani vine definitiv de la CFR Cluj, de unde a fost împrumutat la Unirea Dej în precedentele 2 sezoane (46 de meciuri / 3 goluri).
Mult succes în Copou, Alex!”, a anunțat, sâmbătă, 17 iunie, Poli Iași.

Cariera și-a început-o la CS Primavera Satu Mare, iar în vara anului 2019 a ajuns la juniorii de la CFR Cluj.

  • În probe la Poli Iași, în acest meci test, au fost și Andrei Gheorghiță (21 de ani) și George Cherman (20 de ani), mijlocași de la echipa din Liga 3 FC Bihor Oradea. Ambii au fost păstrați în lotul pentru cantonamentul de la Brașov, chiar dacă, oficial, clubul nu a anunțat achiziționarea lor.

Militaru este al treilea jucător de care Unirea Dej s-a despărțit în această vară și a ajuns în prima ligă, după Alexandru Pop, cedat la nou-promovata SC Oțelul Galați, și Angelo Cocian, dat la FC Voluntari.

Alexandru Piftor a semnat cu Unirea Dej

În ceea ce privește lotul de jucători al Unirii Dej, acesta are un nou component de astăzi, 18 iunie 2023. Alexandru Piftor (foto principal, alături de Claudiu Zamfirescu, fost coleg al său la Ripensia și viitor coleg la Unirea Dej), fost la Ripensia Timișoara și mai apoi la CSC Dumbrăvița în sezonul recent încheiat de Liga 2, a semnat un contract cu echipa ardeleană și devine a cincea achiziție a acesteia în această vară.

Mijlocașul ofensiv botoșănean de 24 de ani a refuzat să își prelungească contractul cu CSC Dumbrăvița, cu care a semnat în luna ianuarie a acestui an și pentru care a evoluat în toate cele 9 partide oficiale din 2023 și a marcat 2 goluri, a fost ofertat de Unirea Dej și a acceptat propunerea.

”Am semnat cu Unirea pentru că este un club serios, am auzit doar lucruri foarte bune despre Dej. Este o echipa tânără, dornică de afirmare și cu o dorință mare de a câștiga. Acest lucru s-a văzut și în sezonul trecut, când a ajuns în play-off-ul Ligii 2. Mă bucur să fac parte din acest club, iar pentru sezonul următor îmi doresc să repetăm performanța obținută de băieți ediția trecută”, a declarat Piftor după ce a semnat cu Unirea Dej.

Zilele trecute, Piftor explica pentru Liga2.ro motivul pentru care nu a mai dorit să continue cu CSC Dumbrăvița: ”Mi s-a propus prelungirea, dar am refuzat, pentru că vreau să merg la o echipă care are un obiectiv mai îndrăzneț decât are Dumbrăvița. Vreau o echipă care se bate la play-off.”

”ALEXANDRU PIFTOR la FC Unirea Dej
Fotbalistul în vârstă de 24 de ani a jucat sezonul trecut la CSC Dumbrăvița (9 partide, 2 goluri). Anterior, atacantul de picior drept a mai evoluat la FC Botoșani (4 partide în Liga 1), Chindia Târgoviște (5 partide în Liga 1), SCM Gloria Buzău (10 partide în Liga 2) și Ripensia Timișoara (48 partide în Liga 2, 5 goluri).
Bine ai venit la FC Unirea Dej și multă baftă, Alex!”, a anunțat Unirea Dej pe site-ul său oficial.

5 achiziții și 12 plecări la Unirea Dej

Unirea Dej a ajuns, astfel, la cinci achiziții perfectate în această vară. În afară de Piftor, clujenii au mai semnat cu Sergiu Ciocan (mijloca, Minaur Baia Mare), Rareș Pop (portar, SC Oțelul Galați), Claudiu Zamfirescu (fundaș, Ripensia Timișoara) și Alex Negrea (fundaș, CSM Satu Mare).

Echipa care a terminat play-off-ul Ligii 2 pe locul 6, ultimul, nu va mai continua cu Angelo Cocian, Alexandru Pop, Dorian Railean, Bogdan Checicheș, Răzvan Matiș, Ciprian Călugăr, Gabriel Buta, Vlad Bogdan, David Maftei, Alexandru Militaru, Alexandru Gîț și Ionuț Frăsineanu.

Unirea Dej va începe pregătirea noului sezon de Liga 2 în data de 22 iunie, pe stadionul Municipal din Dej. Noul antrenor Dacian Nastai a stabilit un cantonament pe plan local în perioada 3-13 iulie și își dorește șase meciuri amicale.

Foto principal: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/seria-1/unirea-dej-l-a-achizitionat-pe-fundasul-alex-negrea-19275235

https://liga2.prosport.ro/seria-1/alexandru-piftor-nu-mai-continua-cu-csc-dumbravita-vreau-sa-merg-la-o-echipa-care-are-un-obiectiv-mai-indraznet-19274975

https://liga2.prosport.ro/seria-1/angelo-cocian-a-lasat-unirea-dej-pentru-superliga-al-doilea-golgheter-al-clujenilor-din-acest-sezon-urca-in-prima-liga-19274954

Marius ANGHEL 18 Jun. 2023, 12:37 Liga 2
Pe aceeași temă