Alexandru Piftor nu mai continuă cu CSC Dumbrăvița. ”Vreau să merg la o echipă care are un obiectiv mai îndrăzneț”

Marius ANGHEL 14 Jun. 2023, 13:13 Liga 2

În afară de anunțul privind data reunirii și locația și perioada în care va efectua cantonamentul de vară, CSC Dumbrăvița își ține suporterii în joc de glezne în această perioadă, privind viitorul echipei de fotbal.

Trupa timișeană a reușit să se mențină în Liga 2 la capătul primului sezon petrecut în această competiție, însă, momentan, încă nu a decis nimic în privința lotului de jucători pe care Cosmin Stan îl va avea la dispoziție începând din 26 iunie, când are loc primul antrenament în vederea pregătirii noii ediții de campionat.

În mod cert, unul dintre jucătorii cu care nu se va mai continua este botoșăneanul Alexandru Piftor (24 de ani), unul dintre cei care au pus, în 2023, serios piciorul pentru îndeplinirea obiectivului.

Alexandru Piftor a refuzat oferta de prelungire a contractului cu CSC Dumbrăvița

Achiziționat în iarnă, după ce s-a despărțit după 2 ani de Ripensia Timișoara, Alexandru Piftor a evoluat în toate cele 9 meciuri ale Dumbrăviței disputate în 2023, ultimele trei din sezonul regular și cele șase din play-out, și a marcat 2 goluri. Contractul său a fost valabil până la finalul campionatului, iar oferta de prelungire pe care a primit-o din partea clubului a refuzat-o.

”Mi s-a propus prelungirea, dar am refuzat, pentru că vreau să merg la o echipă care are un obiectiv mai îndrăzneț decât are Dumbrăvița. Vreau o echipă care se bate la play-off”, spune Piftor, pentru Liga2.ro.

În prima parte a campionatului recent încheiat, Piftor a evoluat în 13 jocuri de Liga 2, din totalul de 16, pentru Ripensia și a înscris tot 2 goluri.

Îi pare rău de Ripensia. La Dumbrăvița a petrecut o ”perioadă frumoasă”

Analizând modul în care au încheiat sezonul Ripensia și Dumbrăvița, Piftor se declară inspirat că în iarnă a ales să plece de la timișoreni. Ripensia a retrogradat, în timp ce Dumbrăvița s-a menținut fără emoții în Liga 2.

”Dacă privim situația din clasament, a fost o decizie bună. Îmi pare rău pentru ei și sper să revină din nou în Liga 2”, declară tehnicul mijlocaș.

”Mi-a plăcut foarte mult colectivul. Mă cunoșteam cu câțiva băieți de înainte să ajung acolo, ceea ce a făcut ca integrarea mea la echipă să fie mai ușoară. Am fost uniți și asta s-a văzut și pe teren. Îmi pare rău doar după câteva meciuri pe care le-am fi putut gestiona mai bine în unele situații, ce ar fi putut duce la victoria noastră. Per total, a fost o perioadă frumoasă pentru mine și le urez mult succes în continuare”, a povestit Piftor despre scurta perioadă de timp petrecută la CSC Dumbrăvița.

În cariera sa, Alexandru Piftor a evoluat pentru FC Botoșani (4 jocuri în prima ligă), Chindia Târgoviște (5 jocuri în prima ligă), SCM Gloria Buzău (10 jocuri în Liga 2), Ripensia Timișoara (48 de meciuri în Liga 2 și 5 goluri) și CSC Dumbrăvița (9 jocuri în Liga 2 și 2 goluri).

CSC Dumbrăvița se reunește în data de 26 iunie

În ceea ce o privește pe fosta sa echipă, CSC Dumbrăvița și-a programat reunirea pentru ziua de luni, 26 iunie, iar în perioada 30 iunie – 8 iulie și-a programat un stagiu de pregătire la Sântămăria-Orlea, în județul Hunedoara.

La capitolul achiziții, un prim jucător pe care CSC Dumbrăvița și l-a acontat este Cosmin Mancaș, în ultimii zece ani fost la CSC Ghiroda și Giamata Vii.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto

https://liga2.prosport.ro/liga-3/poli-timisoara-a-inceput-pregatirea-pentru-liga-3-printre-achizitii-are-un-fost-jucator-trecut-pe-la-uta-si-dumbravita-19274933

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-si-a-acontat-o-prima-achizitie-din-liga-3-jucatorul-era-simbol-la-clubul-de-care-tocmai-s-a-despartit-dupa-10-ani-19273540

https://liga2.prosport.ro/seria-1/initiativa-de-modificare-a-legii-sportului-a-fost-retrasa-vasile-dincu-explica-motivul-si-arunca-manusa-in-curtea-mapn-si-a-clubului-steaua-singura-solutie-este-asocierea-cu-o-entitate-priv-19273400

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-a-bifat-un-record-interesant-la-prima-sa-participare-in-liga-2-are-cei-mai-multi-marcatori-19270160

Marius ANGHEL 14 Jun. 2023, 13:13 Liga 2
Pe aceeași temă