CS Comunal Șelimbăr a început luni, 16 ianuarie, cantonamentul de la Râmnicu Vâlcea, iar prima ședință de pregătire a avut loc chiar luni seară. Sibienii se află aproape de prima partidă de verificare, care va avea loc pe 22 ianuarie, contra SCM Râmnicu Vâlcea.
CS Comunal Șelimbăr nu a anunțat numărul de jucători sau lotul care a făcut deplasarea, însă în fotografia postată de pe stadionul din Râmnicu Vâlcea apar 24 de jucători. Claudiu Niculescu va pune accentul pe pregătirea fizică și pe cea tactică, dar lucrurile importante le va regla în cele șase amicale pe care le-a programat.
”Băieții noștri au început stagiul de pregătire centralizată de la Râmnicu Vâlcea. Urmează o perioadă de pregătire, în care accentul va fi pus în special pe partea fizică, dar și tactică!”, se precizează într-o postare a clubului din Sibiu pe Facebook.
Din lotul deplasat pentru cantonament a lipsit însă Robert Boboc, al cărui contract a fost reziliat. Fundașul în vârstă de 27 de ani a rupt de comun acord înțelegerea cu formația lui Claudiu Niculescu.
El a ajuns la Șelimbăr în vara anului 2021, de la Astra, iar în acest sezon de Liga 2 a acumulat 12 meciuri, un număr de 725 de minute.
”Mulțumim, Robert Boboc!
CSC 1599 Șelimbăr și mijlocașul central Robert Boboc au ajuns la un acord privind încetarea de comun acord a contractului.
Robert Boboc se desparte de CSC 1599 Șelimbăr după aproximativ 18 luni, acesta sosind echipa noastră în vara anului 2021, imediat după accederea echipei noastre în Liga a II-a.
În acest sezon, Robert Boboc, a evoluat în 12 partide, bifând un număr de 725 de minute.
Mult succes în carieră, Robert Boboc!”, a anunțat clubul sibian.
CS Comunal Șelimbăr s-a despărțit în această pauză de iarnă de alți opt jucători: Alexandru Curtean, Alexandru Dandea, Robert Riza, Alexandru Raicea, Alexandu Silveanu, Octavian Ursu, Alexandru Ciocâlteu și Adrian Cîrstean. Ursu a fost prezentat deja la SC Oțelul Galați, Ciocâlteu a semnat cu CSM Slatina, iar Cîrstean a ajuns recent în Liga 4 Sibiu, la ACS Mediaș 2022.
Noutăți echipei din Șelimbăr sunt Raul Palmeș, fost la Concordia Chiajna, Nini Popescu, fost la Goria Bistrița Năsăud, în Liga 3, Florinel Mitrea, ultima dată la ”U” Cluj, Alexandru Roșca, împrumutat de la UTA, și Nestorly Lumbu, ultima dată în liga a 3-a din Elveția. În lot a revenit și Stefan Visic, atacant împrumutat în prima parte a sezonului la Progresul Spartac.
Foto: CS Comunal Șelimbăr
https://liga2.prosport.ro/liga-4/adrian-cirstean-in-liga-4-dupa-rezilierea-cu-cs-comunal-selimbar-19258004
https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-perfectat-primele-trei-achizitii-in-noul-an-dar-si-a-adus-si-un-fost-arbitru-in-stafful-administrativ-corbii-vor-avea-cuplu-brazilian-in-centrul-defensivei-19257994
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-o-noua-achizitie-19257925
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-in-cantonament-montan-19257860
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-a-prezentat-o-noua-achizitie-19257728