Patru plecări dintr-un foc de la CS Comunal Șelimbăr. Printre ei, și căpitanul Alexandru Dandea

Andrei PASCU 10 Dec. 2022, 17:43 Liga 2
Patru plecări dintr-un foc de la CS Comunal Șelimbăr. Printre ei, și căpitanul Alexandru Dandea

Patru plecări dintr-un foc de la CS Comunal Șelimbăr!

După ce s-a despărțit, într-un mod surprinzător, de Alexandru Curtean, clubul sibian a anunțat și rezilierile cu Alexandru Dandea, Robert Riza, Alexandru Raicea și Alexandu Silveanu, așadar fotbaliști cu oarecare experiență, cu meciuri cel puțin în Liga 2.

Noi plecări de la CS Comunal Șelimbăr. Contracte reziliate cu patru jucători

CS Comunal Șelimbăr a început sezonul cu intenția de a juca în play-off, dat fiind lotul pe care l-a conturat în vară, dar acum, în pauza de iarnă, face schimbări importante, poate și pentru a mai scădea din cheltuieli. CS Comunal Șelimbăr va juca, aproape sigur, în play-out.

Alexandru Dandea, în vârstă de 34 de ani, a fost căpitan al CS Comunal Șelimbăr în prima parte a campionatului, în câteva rânduri, iar până acum a evoluat în 14 din totalul celor 16 etape disputate. El a ajuns la Șelimbăr chiar în vară, după ce încheia conturile cu Rapid.

Robert Riza, 23 de ani, a venit și el tot în vară la CS Comunal Șelimbăr, de la Chindia Târgoviște, iar în prima parte a sezonului, până să fie încheiat raportul contractual, a evoluat tot în 14 confruntări.

Alexandru Dandea, Robert Riza, Alexandru Raicea și Alexandu Silveanu, cele mai noi plecări de la CS Comunal Șelimbăr

Referitor la Alexandru Raicea (25 de ani), el a ajuns la CS Comunal Șelimbăr împrumutat fiind de ”FC U” Craiova, iar acordul era valabil până în vară. Conducătorii și stafful tehnic au decis să întrerupă de acum împrumutul, pentru că, deși este un fotbalist de atac, a marcat doar un gol în cele 10 partide de Liga 2 în care a fost trimis pe teren.

Portarul Alexandru Silveanu, în vârstă de 19 ani, a sosit la începutul campionatului, de la Concordia Chiajna, dar a fost utilizat în numai patru confruntări de Liga 2.

CSC 1599 Șelimbăr s-a despărțit de patru jucători!

Clubul nostru și fotbaliștii Alexandru Dandea, Robert Riza, Alexandru Raicea și Alexandu Silveanu au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractelor!

Le dorim succes în carieră celor patru jucători!”, a anunțat CS Comunal Șelimbăr, pe Facebook.

CS Comunal Șelimbăr a încheiat anul sub mijlocul clasamentului de Liga 2

CS Comunal Șelimbăr a terminat anul de Liga 2 pe locul 12, cu 21 de puncte după 16 runde, fiind la cinci puncte de locul 6, Gloria Buzău, ultima poziție care duce în play-off la finalul întrecerii regulare.

În ultimele nouă meciuri de campionat, formația din Sibiu a bifat doar un singur succes, 2-1 cu FK Miercurea Ciuc, în runda a 15-a. În rest, gruparea pregătită în acest moment de Claudiu Niculescu a bifat cel mult rezultate de egalitate.

Niculescu urmează să facă acum programul de pregătire pentru începutul anului 2023, ultimul antrenament având loc joi, 8 decembrie, după cum a anunțat CS Comunal Șelimbăr pe Facebook:

CSC 1599 Șelimbăr a susținut astăzi, la Bungard, ultimul antrenament din 2022, în compania juniorilor de la Interstar Sibiu.

Formația pregătită de Claudiu Niculescu a intrat în vacanță începând de astăzi, urmând ca în perioada următoare echipa noastră să-și fixeze programul de pregătire pentru partea secundă a campionatului din Liga a II-a”.

Foto: CS Comunal Șelimbăr și George Ilinca (Sport Pictures)

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cs-comunal-selimbar-s-a-despartit-de-unul-dintre-cei-mai-experimentati-jucatori-din-lot-contractul-cu-alexandru-curtean-s-a-incheiat-brusc-desi-in-vara-se-transmitea-altceva-19256283

https://liga2.prosport.ro/seria-1/romania-u19-si-a-aflat-adversarele-de-la-turul-de-elita-de-cine-trebuie-sa-treaca-pentru-calificarea-la-euro-19256190

https://liga2.prosport.ro/seria-1/claudiu-niculescu-dezamagit-de-jucatorii-sai-dupa-esecul-cu-dumbravita-desi-i-am-avertizat-toata-saptamana-reactia-lor-nu-a-fost-cea-asteptata-19255908

https://liga2.prosport.ro/cupa-romaniei/sc-otelul-a-pierdut-cu-gloria-buzau-dorinel-munteanu-a-taxat-fotbalistii-anumiti-jucatori-n-au-ce-cauta-aici-vor-pleca-19256284

Andrei PASCU 10 Dec. 2022, 17:43 Liga 2
Pe aceeași temă