Dinamo Bacău, Petrolul 95 și Real Bradu au câștigat primul baraj de promovare în Liga 3. Celelalte echipe calificate matematic în al doilea baraj și oponentele lor

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 May. 2021, 20:41 Actualizat: 12 May. 2021, 23:08 Liga 4
Dinamo Bacău, Petrolul 95 și Real Bradu au câștigat primul baraj de promovare în Liga 3. Celelalte echipe calificate matematic în al doilea baraj și oponentele lor

Cele trei meciuri din prima etapă a barajului de menţinere/promovare în Liga 3, ediţia 2021-2022, au loc astăzi, de la ora 17:00, la Odorheiu Secuiesc, Brașov și Mediaș.

Reprezentantele județelor Cluj, Bacău, Sibiu, Prahova, Satu Mare și Argeș au fost marile ghinioniste la tragerea la sorți efectuată duminică de Federația Română de Fotbal pentru stabilirea meciurilor din această fază a barajului.

Doar trei meciuri au loc în prima etapă a barajului de promovare în Liga 3

S-a ajuns la programarea a doar trei meciuri de baraj, dintr-un total de 21, cât spera inițial FRF, fiindcă doar 24 de județe au organizat în decurs de o lună, în condițiile stricte impuse de federație, un minicampionat de Liga 4 pentru desemnarea reprezentantelor la barajul de promovare în Liga 3.

Cum în următoarea fază, al doilea baraj, cel decisiv, trebuiau să ajungă 21 de campioane județene, unde să întâlnească cele mai slabe 21 de echipe din acest sezon de Liga 3 încheiat înainte de Paște, s-a decis ca doar șase dintre cele 24 să fie extrase din urnă la tragerea la sorți.

Astfel, vor fi 18 campioane județene calificate direct în faza a doua și trei din cele trei meciuri de baraj din prima fază.

Aceste trei jocuri din prima etapă a barajului de promovare în Liga 3 vor avea loc astăzi, 12 mai, de la ora 17:00, într-o singură manșă, pe teren neutru, la o distanță egală între cele două adversare desemnate prin tragere la sorți. Prima echipă extrasă este organizatoarea meciului. S-a decis, astfel, să se joace pe stadion Municipal din Odorheiu Secuiesc (Harghita), pe stadion ICIM din Braşov (Brașov) și pe arena Gaz Metan din Mediaş (Sibiu).

Cele 21 de meciuri din etapa a doua a barajului vor avea loc în dublă manșă, în datele de 16 şi 23 mai 2021. Tragerea la sorți pentru stabilirea jocurilor va avea loc în data de 13 mai 2021.

Meciurile primei etape a barajului de menţinere/promovare în Liga 3:

ACADEMIA DE FOTBAL VIITORUL CLUJ – DINAMO BACĂU 5-6 (2-2 după 90 și 120 de minute, 3-4 la lovituri de departajare)

Stadion: Municipal iarbă (Odorheiu Secuiesc – Harghita);
Arbitru: Valentin Naidin (Turnu Măgurele); Asistenți: Doru Nicolae Petre (Bucov – Prahova) și Răzvan Spătar (Sibiu); Observatori: Jozsef Lajos Fodor și Istvan Somolyak (ambii din Odorheiu Secuiesc).

Marcatori: Denis Fărăgău (25 – penalty), Adrian Pintea (44) / George Patriche (28), Bogdan Brăescu (69 – penalty)
Au marcat la loviturile de departajare: Robert Râză, Adrian Pintea, Răzvan Duda / Ionuţ Tofan, George Patriche, Silviu Furtună, Alin Juncu

FC AVRIG – ASCS PETROLUL 95 PLOIEȘTI  0-4

Stadion: ICIM iarbă (Braşov);
Arbitru: Octavian Ciucanu (Braşov); Asistenți: Daniel Ștefan Lar (Baia Mare) și Robert Mereș (Cluj-Napoca); Observatori: Laurențiu Ionașcu (Buzău) și Petrișor Chirițescu (Braşov).

Marcatori: Gabriel Dumitru (7), Narcis Ţînţaru (59), Dragoş Dumitru (87, 90+4)

VICTORIA CAREI – REAL BRADU 0-3

Stadion: Gaz Metan (Mediaş – Sibiu);
Arbitru: Dragoș Nicolae Lunca (Cluj-Napoca); Asistenți: Ioan Daniel Humița (Armeniş – Caraş Severin) și Emeric Tocai (Alma – Sibiu); Observatori: Daniel Demetrescu (Râmnicu Vâlcea) și Ovidiu Iosif Tâlvan (Sibiu).

Marcatori: Cosmin Năstăsie (15), Radu Păvăluţă (86), Anghel Păun (90+2)


Cele 18 echipe campioane județene calificate matematic în etapa a doua a barajului de promovare în Liga 3

Reprezentantele județelor Arad (Frontiera Curtici), Brașov (ACSM Codlea), Buzău (ACS Team Săgeata), Caraș-Severin (Voința Lupac), Constanța (CSO Ovidiu), Dolj (Dunărea Calafat), Hunedoara (CSA Aurul Brad), Ialomița (CSM Fetești), Ilfov (Viitorul Domnești), Maramureș (CSM Sighetu Marmației), Mehehinți (Viitorul Șimian), Mureș (CS Iernut), Sălaj (Rapid Jibou), Suceava (Viitorul Liteni), Teleorman (Rapid Buzescu), Timiș (Pobeda Star Bisnov), Vâlcea (FC Băbeni) și Vaslui (CSM Vaslui) sunt calificate direct în etapa a II-a a barajului de menținere / promovare în Liga 3.

Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, București, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Neamț, Olt, Tulcea și Vrancea nu au organizat campionat de Liga 4 în condițiile stricte impuse de FRF.

Cele 21 de echipe din Liga 3 care vor juca la baraj pentru menținere

CSM Pașcani, Bradu Borca (ambele Seria 1), CS Făurei, Sportul Chiscani, Avântul Valea Mărului (toate trei din Seria 2, Avântul fiind cel mai slab loc 8 din cele zece serii), ACSM Oltenița, Recolta Gheorghe Doja (ambele din Seria 3), CS Balotești, Concordia Chiajna 2 (ambele din Seria 4), Kids Tâmpa Braşov, AFC Odorheiu Secuiesc (ambele din Seria 5), Academica Clinceni 2, Universitatea Craiova 2 (ambele din Seria 6), Minerul Costeşti, AFC Hermannstadt 2 (ambele din Seria 7), Fortuna Becicherecu Mic, Progresul Ezeriş (ambele din Seria 8), Industria Galda, CS Ocna Mureş (ambele din Seria 9), Luceafărul Oradea și Progresul Şomcuta Mare (ambele din Seria 10) sunt cele mai slabe echipe din Liga 3, care merg la barajul de menținere.

 

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 12 May. 2021, 20:41 Actualizat: 12 May. 2021, 23:08 Liga 4
Pe aceeași temă