Pe lângă aflarea ultimelor necunoscute privind primele clasate în toate cele zece serii și participarea lor la primul baraj de promovare în Liga 2, ultima etapă a Ligii 3, ediția 2020-2021, a clarificat, evident, și situația celor mai slabe echipe din acest sezon.
Cluburile care s-au situat după desfășurarea etapei a 18-a pe locurile 10, respectiv 9, cât și cel mai slab clasat loc 8 din toate cele 10 serii nu vor mai retrograda direct în Liga 4 ca urmare a schimbării sistemului competițional de către FRF cu patru etape înainte de final. În schimb, vor merge la un baraj în dublă manșă de evitare a retrogradării. Vor evolua contra câștigătoarelor unui prim baraj în care participă campioanele județene.
Unele dintre formațiile care urmau să meargă la barajul de menținere erau știute de mai multe etape, ținând cont că în acest sezon sunt echipe care au acumulat doar un punct în 18 etape sau cinci sau șase puncte.
Cu o etapă înainte de final, 14 dintre cele 21 de formații care urmau să ajungă la baraj erau cunoscute: CSM Pașcani, Bradu Borca (ambele din Seria 1), CSM Olteniţa (Seria 3), CS Baloteşti, Concordia Chiajna 2 (ambele din Seria 4), Kids Tâmpa Braşov (Seria 5), Academica Clinceni 2, Universitatea Craiova 2 (ambele din Seria 6), Minerul Costeşti (Seria 7), Fortuna Becicherecu Mic, Progresul Ezeriş (ambele din Seria 8), Industria Galda, CS Ocna Mureş (ambele din Seria 9) și Luceafărul Oradea (Seria 10).
În final, acestora li s-au alăturat și CS Făurei, Sportul Chiscani, Avântul Valea Mărului (toate din Seria 2), Recolta Gheorghe Doja (Seria 3), AFC Odorheiu Secuiesc (Seria 5), AFC Hermannstadt 2 (Seria 7) și Progresul Şomcuta Mare (Seria 10).
Cea mai echilibrată luptă pentru evitarea pozițiilor de baraj s-a dat în Seria a 5-a, acolo unde nu mai puțin de cinci echipe au terminat la egalitate de puncte, 24: Olimpic Cetate Râșnov, AFC Astra 2, CSO Plopeni, KSE Târgu Secuiesc și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2.
Acestea au ocupat pozițiile 4-8, iar pentru aflarea echipei care s-a situat pe locul 8, posibil de baraj, a fost nevoie de un clasament special cu rezultatele directe dintre aceste cinci formații. Cea mai slabă a fost Sepsi OSK 2, care n-a fost cea mai modestă dintre cele 10 locuri 8 din Liga 3.
AFC Odorheiu Secuiesc a fost nefericita care a picat pe locul 9, cu 23 de puncte strânse în acest sezon. În timp ce ultima a fost Kids Tâmpa Brașov, cu 9 puncte.
O luptă dramatică s-a dat și în Seria 10, acolo unde CSM Satu Mare și Progresul Șomcuța Mare au terminat la egalitate pe locurile 8 și 9, însă formația din Satu Mare a avut rezultatele directe mai bune, astfel că a evitat locul 9, de baraj.
Cel mai slab loc 8 din cele zece serii ale Ligii 3 a fost ocupat în Seria a 2-a, acolo unde trupa gălățeană Avântul Valea Mărului a strâns doar 13 puncte în acest sezon, dintre care șase cu cele două echipe de sub ea.
Cea mai bine a sta Sănătatea Cluj, din Seria 9, cu 21 ocupate în total și rămasă cu 14 după scăderea rezultatelor obținute cu cele două echipe de sub ea.
S1: Sporting Juniorul Vaslui – 20 puncte
S2: Avântul Valea Mărului – 13 puncte
S3: Gloria Albești – 19 puncte
S4: Rapid 2 – 17 puncte
S5: Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 – 24 puncte
S6: Petrolul Potcoava – 18 puncte
S7: CSM Jiul Petroşani – 19 puncte
S8: Gloria Lunca Teuz Cermei – 21 puncte
S9: Sănătatea Cluj – 21 puncte
S10: CSM Satu Mare – 19 puncte
Seria 1: CSM Pașcani (6 puncte), Bradu Borca (9 puncte)
Seria 2: CS Făurei (9 puncte), Sportul Chiscani (9 puncte), Avântul Valea Mărului (13 puncte) / (Chiscani – Făurei 1-1, Făurei – Chiscani 0-1)
Seria 3: ACSM Oltenița (5 puncte), Recolta Gheorghe Doja (14 puncte)
Seria 4: CS Balotești (1 punct), Concordia Chiajna 2 (10 puncte)
Seria 5: Kids Tâmpa Braşov (9 puncte), AFC Odorheiu Secuiesc (23 puncte)
Seria 6: Academica Clinceni 2 (8 puncte), Universitatea Craiova 2 (9 puncte)
Seria 7: Minerul Costeşti (7 puncte), AFC Hermannstadt 2 (15 puncte)
Seria 8: Fortuna Becicherecu Mic (1 punct), Progresul Ezeriş (15 puncte)
Seria 9: Industria Galda (6 puncte), CS Ocna Mureş (16 puncte)
Seria 10: Luceafărul Oradea (8 puncte), Progresul Şomcuta Mare (19 puncte) / (Echipa din Șomcuța Mare a fost la egalitate cu CSM Satu Mare, dar rezultatele directe au fost decisive: CSM SM – Progresul ȘM 4-1, Progresul ȘM – CSM SM 1-1)
În cazul unui număr mai mic de oponenţi proveniţi din Liga 4, lista celor 21 de echipe de mai sus va fi ajustată corespunzător conform criteriilor de departajare prevăzute în ROAF.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-s-a-incheiat-ele-sunt-cele-10-campioane-ale-editiei-2020-2021-cele-10-meciuri-de-baraj-pentru-promovarea-in-liga-2-19182278
https://liga2.prosport.ro/liga-3/se-stabilesc-gazdele-barajelor-de-promovare-in-liga-2-astazi-prin-tragere-la-sorti-12-cluburi-de-liga-3-dintr-un-total-de-20-sunt-calificate-deja-19180886
https://liga2.prosport.ro/liga-3/pomana-de-la-frf-nicio-echipa-nu-mai-retrogradeaza-direct-din-liga-3-forul-condus-de-razvan-burleanu-a-decis-schimbarea-sistemului-competitional-al-celui-de-al-treilea-esalon-cu-patru-etape-inainte-19178133
https://liga2.prosport.ro/liga-3/ordin-de-la-frf-ajf-urile-respectiv-amfb-ul-au-timp-o-luna-de-zile-sa-organizeze-un-campionat-de-liga-4-pentru-a-desemna-reprezentanta-la-primul-baraj-de-promovare-in-liga-3-conditiile-de-indeplini-19178135
https://liga2.prosport.ro/liga-3/liga-3-ultima-etapa-astazi-aflam-ultima-echipa-care-merge-la-barajul-de-promovare-si-meciurile-rezultate-dar-si-formatiile-care-vor-ajunge-la-barajul-de-mentinere-19182028