Meciurile de baraj de promovare/menţinere în Liga 3 rezultate în urma tragerii la sorți. Cele 42 de echipe care vor participa

Marius ANGHEL 13 May. 2021, 13:32 Liga 4

Dinamo Bacău, Petrolul 95 Ploiești și Real Bradu, reprezentantele județelor Bacău, Prahova și Argeș, au trecut, miercuri, 12 mai, de Academia de Fotbal Viitorul Cluj (Cluj), FC Avrig (Sibiu), respectiv Victoria Carei (Satu Mare) în singurele meciuri programate în prima etapă a barajului de promovare în Liga 3, într-o manșă, astfel că în acest moment cunoaștem toate cele 42 de echipe care vor evolua în a doua etapă a barajului de menţinere / promovare în cel de-al treilea eșalon fotbalistic.

În aceste condiții, Federația Română de Fotbal a stabilit astăzi, joi, 13 mai, de la ora 13:00, la Casa Fotbalului, prin tragere la sorţi, programul celei de-a doua etape a barajului de menţinere / promovare în Liga 3. În această fază se întâlnesc 21 de campioane județene și cele mai slabe 21 de echipe din acest sezon de Liga 3 încheiat înainte de Paște (locurile 9-10 din fiecare serie plus cel mai slab loc 8 din cele zece serii).

Tragerea la sorţi pentru stabilirea meciurilor din etapa a doua s-a făcut pe baza criteriului geografic. După aflarea echipelor calificate din prima etapă s-au stabilit şapte regiuni de câte şase echipe, fiecare conţinând câte trei cluburi de Liga 3 şi trei campioane judeţene. Tragerea propriu-zisă la sorţi a împerecheat echipele doar din aceeaşi regiune.

Au rezulta 21 de meciuri în dublă manşă, care se vor disputa în datele de 16 şi 23 mai 2021, turul, respectiv returul.

Regiunile geografice cu trei echipe din Liga 3 și trei campioane județene desemnate de FRF:

Regiunea 1: CSM Pașcani (Iași), Bradu Borca (Neamț), AFC Odorheiu Secuiesc (Harghita), Viitorul Liteni (Suceava), Dinamo Bacău (Bacău), CSM Vaslui (Vaslui);
Regiunea 2: Avântul Valea Mărului (Galați), Sportul Chiscani (Brăila), CS Făurei (Brăila), ACS Team Săgeata (Buzău), CSM Fetești (Ialomița), CSO Ovidiu (Constanța);
Regiunea 3: Recolta Gheorghe Doja (Ialomița), CSM Oltenița (Călărași), Academica Clinceni 2 (Ilfov), Petrolul 95 Ploiești (Prahova), Viitorul Domnești (Ilfov), Rapid Buzescu (Teleorman);
Regiunea 4: Concordia Chiajna 2 (Ilfov), CS Balotești (Ilfov), Kids Tâmpa Brașov (Brașov), ACSM Codlea (Brașov), Real Bradu (Argeș), AFC Băbeni (Vâlcea);
Regiunea 5: Minerul Costești (Vâlcea), Universitatea Craiova 2 (Dolj), Progresul Ezeriș (Caraș-Severin), Dunărea Calafat (Dolj), Viitorul Șimian (Mehedinți), Voința Lupac (Caraș-Severin);
Regiunea 6:FC Hermannstadt 2 (Sibiu), Industria Galda (Alba), Fortuna Becicherecu Mic (Timiș), Aurul Brad (Hunedoara), Pobeda Star Bisnov (Timiș), Frontiera Curtici (Arad);
Regiunea 7:CS Ocna Mureș (Arad), Luceafărul Oradea (Bihor), Progresul Șomcuta Mare (Maramureș), CS Iernut (Mureș), CSM Sighetu Marmației (Maramureș), Rapid Jibou (Sălaj).

Au rezultat meciurile:

Regiunea 1

Dinamo Bacău – Bradu Borca
CSM Pașcani – CSM Vaslui
AFC Odorheiu Secuiesc – Viitorul Liteni

Regiunea 2

ACS Team Săgeata – Avântul Valea Mărului
Sportul Chiscani – CSO Ovidiu
CS Făurei – CSM Fetești

*CSO Ovidiu are o sesizare din partea Departamentul Competiții al FRF către Comisia de Disciplină și Etică a FRF de îndeplinirea sau nu a condițiilor de participare. E posibil ca această echipă să nu primească dreptul să joace.

Regiunea 3

CSM Oltenița – Petrolul 95 Ploiești
Rapid Buzescu – Recolta Gheorghe Doja
Academica Clinceni 2 – Viitorul Domnești

Regiunea 4

CS Balotești – Real Bradu
Concordia Chiajna 2 – ACSM Codlea
AFC Băbeni – Kids Tâmpa Brașov

Regiunea 5

Universitatea Craiova 2 – Voința Lupac
Dunărea Calafat – Progresul Ezeriș
Viitorul Șimian – Minerul Costești

Regiunea 6

Industria Galda – Pobeda Star Bisnov
FC Hermannstadt 2 – Frontiera Curtici
Aurul Brad – Fortuna Becicherecu Mic

Regiunea 7

Rapid Jibou – Luceafărul Oradea
CS Ocna Mureș – CS Iernut
Progresul Șomcuta Mare – CSM Sighetu Marmației

*meciurile enumerate, în respectiva ordine, au loc în turul barajului de promovare/menținere în Liga 3, programat în data de 16 mai 2021. Returul are loc în data de 23 mai 2021.

Tragerea la sorți:


Cele 3 echipe campioane județene ”ghinioniste”, care au fost extrase să joace și în prima etapă a barajului și care au obținut calificarea:

Dinamo Bacău (Bacău), Petrolul 95 Ploiești (Prahova), Real Bradu (Argeș).

Cele 18 echipe campioane județene calificate matematic în etapa a doua a barajului de promovare în Liga 3:

Frontiera Curtici (Arad), ACSM Codlea (Brașov), ACS Team Săgeata (Buzău), Voința Lupac (Caraș-Severin), CSO Ovidiu (Constanța), Dunărea Calafat (Dolj), CSA Aurul Brad (Hunedoara), CSM Fetești (Ialomița), Viitorul Domnești (Ilfov), CSM Sighetu Marmației (Maramureș), Viitorul Șimian (Mehehinți), CS Iernut (Mureș), Rapid Jibou (Sălaj), Viitorul Liteni (Suceava), Rapid Buzescu (Teleorman), Pobeda Star Bisnov (Timiș), FC Băbeni (Vâlcea) și CSM Vaslui (Vaslui).

  • Alba, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, București, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Neamț, Olt, Tulcea și Vrancea nu au organizat campionat de Liga 4 în condițiile stricte impuse de FRF.

Cele 21 de echipe din Liga 3 care vor juca la baraj pentru menținere

CSM Pașcani, Bradu Borca (ambele Seria 1), CS Făurei, Sportul Chiscani, Avântul Valea Mărului (toate trei din Seria 2, Avântul fiind cel mai slab loc 8 din cele zece serii), ACSM Oltenița, Recolta Gheorghe Doja (ambele din Seria 3), CS Balotești, Concordia Chiajna 2 (ambele din Seria 4), Kids Tâmpa Braşov, AFC Odorheiu Secuiesc (ambele din Seria 5), Academica Clinceni 2, Universitatea Craiova 2 (ambele din Seria 6), Minerul Costeşti, AFC Hermannstadt 2 (ambele din Seria 7), Fortuna Becicherecu Mic, Progresul Ezeriş (ambele din Seria 8), Industria Galda, CS Ocna Mureş (ambele din Seria 9), Luceafărul Oradea și Progresul Şomcuta Mare (ambele din Seria 10).

Marius ANGHEL 13 May. 2021, 13:32 Liga 4
Pe aceeași temă