Încă o plecare oficială de la Gloria Buzău: nu a prins lotul pentru Turcia în ultimul moment și apoi și-a reziliat contractul. În cantonament nu a mai mers nici unul dintre jucătorii dați în lot

Marius ANGHEL 01 Feb. 2024, 00:02 Liga 2

La o zi după plecarea în Turcia, Gloria Buzău a clarificat public situația unui jucător pe care Andrei Prepeliță nu l-a mai inclus în ultimul moment în lotul pentru cantonament.

Grecul Dimitrios Patapis (27 ani) a fost unul dintre puținii fotbaliști străini pe care antrenorul i-a menținut la antrenamente în 2024, față de cei mulți avuți în prima parte a sezonului, l-a utilizat în primele două amicale, însă nu l-a mai luat în stagiul de pregătire din Antalya.

Fundașul și clubul buzoian au ajuns la un acord privind rezilierea contractului, astfel că Gloria a prezentat a patra sa despărțire din această iarnă.

Dimitrios Patapis s-a despărțit de Gloria Buzău

Dimitrios Patapis (27 ani) a ajuns la Buzău în vară, la fel ca majoritatea jucătorilor pe care Gloria i-a avut în lot în prima parte a sezonului actual. Grecul care s-a aflat la prima sa experiență în afara țării natale și ultima dată evoluase pentru Apollon Smirnis, în liga a doua, a jucat la trupa din Crâng în 9 meciuri din Liga 2 (etapele 1-4, 8, 11, 12, 14 și 15), în toate fiind integralist.

Fundașul fusese utilizat și în primele două amicale disputate de Gloria în 2024, 3-1 cu CSM Râmnicu Sărat și 4-2 cu CS Dinamo, însă nu a prins lotul pentru cantonamentul din Turcia. Clubul nu a explicat de ce, dar a doua zi a transmis că cele două părți au ajuns la un acord privind rezilierea contractului.

”Mulţumim, Dimitrios Patapis!
Gloria Buzău şi fundaşul grec au ajuns astăzi la o înţelegere pentru încetarea relaţiilor contractuale. Îi mulțumim lui Dimitrios Patapis pentru tot ceea ce a realizat pentru echipa noastră și îi dorim mult succes mai departe!”, a informat Gloria Buzău.

Norbert Haymamba nu a mai făcut deplasarea în Turcia, deși era dat în lot. Clubul a luat de urgență un alt portar în cantonament

În lotul pe care Gloria Buzău îl are acum în Turcia se află doar trei jucători străini, fundașul braziliano-bulgar Diego Ferraresso, mijlocașul bulgar Antonio Georgiev și mijlocașul rus Rassambek Akhmatov, acesta din urmă fiind o nouă achiziție.

La plecarea în Antalya, trupa din Crâng îl anunțase în lot și pe portarul camerunez Norbert Haymamba. Numai că, surpriză, acesta nu a decolat cu echipa și nici nu va mai ajunge în cantonament.

Din informațiile Liga2.ro, clubul s-a trezit la aeroport că Haymamba nu are viză ca să poată fi primit în Turcia! Camerunezul a revenit la Buzău, iar în locul său a fost luat Alexandru Lăpădat (foto, în centru, între Chică-Roșă și Rădulescu), pe care Prepeliță îl testase în ultimul amical și pe care nu-l inclusese în lotul pentru acest stagiu de pregătire. Pentru a nu merge doar cu un portar în cantonament, cu Alexandru Greab, s-a apelat, în această situație, la Lăpădat.

Clubul nu a anunțat această modificare din lot!

  • În schimb, Gloria oferă informații de genul: ”fotbaliştii antrenaţi de Andrei Prepeliţă au efectuat o serie de alergări, presărate cu pauze pentru şedinţe de stretching” sau ”jucătorii au început ziua cu un antrenament complex, format din ateliere axate atât pe antrenament fizic, cât şi pe jocul cu mingea. Alergările progresive şi antrenamentele cu benzile TRX, alături de îmbunătăţirea tehnicii în regim de viteză”.

Mulți jucători lăsați în afara lotului și nouă achiziții prezentate până acum de trupa din Crâng

După despărțirea de Patapis, Gloria a ajuns la patru rezilieri în această iarnă. Lista va fi însă mult mai lungă, însă conducerea clubului nu a reușit până acum să ajungă la un acord amiabil cu cei pe care Andrei Prepeliță nu-i mai dorește pentru partea a doua a sezonului.

Georgi Pashov, Marko Pervan, Dinko Trebotic, Viktor Angelov, Idan Golan și Dominik Radic se antrenează separat și în weekendul trecut au fost trimiși să joace un amical cu echipa U19 a clubului.

Andreas Mihaiu absentează și el, însă el ar fi accidentat.

Nici în cazul lor Gloria un a comunicat nimic oficial.

În schimb, la capitolul achiziții, buzoienii i-au prezentat oficial, până acum, pe Ovidiu Perianu (ex ”U” Cluj, aparține de FCSB), Alexandru Fărăgău (ex Ceahlăul, aparține de ”U” Cluj), Rassambek Akhmatov (ex Chindia), Alexandru Dandea (ex CS Mioveni), Radu Crișan (ex CSC Șelimbăr), Mihnea Rădulescu (împrumutat de la Petrolul), Vlad Prejmerean (ex Chindia), Raul Șteau (ex UTA) și Denis Dumitrașcu (ex UTA).

În lot se află și mijlocașul Daniel Benzar, ultima dată la SSU Poli Timișoara, de care s-a despărțit din primăvara anului trecut, dar acesta nu a fost anunțat ca achiziție, cel puțin momentan.

Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și FC Buzău

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-care-vor-in-prima-liga-din-2025-trebuie-sa-aiba-director-sportiv-calificat-de-frf-nu-se-risca-neacordarea-licentei-dar-amenda-este-una-usturatoare-19298459

https://liga2.prosport.ro/seria-1/regula-56-impusa-de-frf-pentru-cluburile-de-fotbal-din-romania-19298434

https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-a-plecat-in-turcia-cu-24-de-jucatori-19298403

Marius ANGHEL 01 Feb. 2024, 00:02 Liga 2
Pe aceeași temă