Gloria Buzău a perfectat o nouă achiziție și este, de departe, campioana transferurilor în Liga 2 în această iarnă.
Trupa din Crâng schimbă din nou liniile, în ciuda faptului că în prima parte a sezonului antrenorul Andrei Prepeliță s-a scuzat constant că în vară a format un lot aproape de la zero și nu a avut parte de relații de joc sudate, de continuitate.
Acum, buzoienii au ajuns la nouă jucători aduși, cel mai recent semnat fiind Denis Dumitrașcu (28 de ani).
La o zi distanță după ce UTA a anunțat despărțirea de Denis Dumitrașcu, jucătorul a fost prezentat de noua sa echipă, Gloria Buzău.
Fundașul originar din Râmnicu Vâlcea se întoarce după patru sezoane și jumătate în liga secundă, competiție în care a mai evoluat pentru CSM Râmnicu Vâlcea și Chindia Târgoviște, cu aceasta din urmă reușind să câștige trofeul Ligii 2 în în 2019.
Dumitrașcu are trei sezoane și jumătate la CSM Râmnicu Vâlcea, în Liga 2, cinci și jumătate la Chindia, în două perioade, în Liga 2 și Liga 1, un sezon la Campionii FC Argeș, în Liga 1, și o jumătate de sezon la UTA, în Liga 1.
”Mulțumim, Denis Dumitrașcu!
Fundașul lateral Denis Dumitrașcu nu mai este începând de astăzi jucătorul nostru.
Îi mulțumim pentru aportul său în perioada petrecută la Arad și îi dorim multă baftă în viitor!”, a transmis UTA, duminică, 28 ianuarie 2024, la ora 19:37.
Pentru UTA, Dumitrașcu a evoluat în 13 meciuri (822 minute) în prima ligă în acest sezon, în zece intrând ca titular și în patru fiind înlocuit. A prins și cele 4 meciuri (192 minute) în actuala ediție a Cupei României, de două ori intrând ca titular și doar o dată fiind integralist, chiar contra Gloriei Buzău (scor 2-1), în Crâng.
”Bun venit, Denis Constantin Dumitraşcu!
Denis Constantin Dumitraşcu evoluează pe postul de mijlocaş stânga şi a îmbrăcat ultima dată tricoul formaţiei UTA Arad din Superligă! Jucătorul s-a născut la Râmnicu Vâlcea, are 28 de ani, iar piciorul său de bază este stângul. Acesta poate evolua şi ca mijlocaş central sau fundaş stânga, iar în prima ligă de fotbal din România are 13 meciuri şi două pase de gol.
Ne bucurăm să te avem în Crâng!
Mult succes, Denis!”, a transmis Gloria Buzău.
În aceste condiții, numărul achizițiilor Gloriei în această iarnă a ajuns la nouă.
Până acum, echipa din Crâng a mai prezentat oficial opt transferuri. Au mai semnat Ovidiu Perianu (ex ”U” Cluj, aparține de FCSB), Alexandru Fărăgău (ex Ceahlăul, aparține de ”U” Cluj), Rassambek Akhmatov (ex Chindia), Alexandru Dandea (ex CS Mioveni), Radu Crișan (ex CSC Șelimbăr), Mihnea Rădulescu (împrumutat de la Petrolul), Vlad Prejmerean (ex Chindia) și Raul Șteau (ex UTA).
În lotul echipei buzoiene se află și Daniel Benzar, astfel că numărul achizițiilor poate crește.
La capitolul rezilieri, Gloria Buzău a consemnat doar trei plecări la nivel oficial: Ionuț Șerban, Diogo Izata și Kamil Wiktorski.
Georgi Pashov, Marko Pervan, Dinko Trebotic, Viktor Angelov, Idan Golan și Dominik Radic, au fost trimiși la echipa U19 a clubului, probabil pentru că nu acceptă rezilierea amiabilă a contractului, iar Andreas Mihaiu ar fi accidentat. Gloria un a comunicat nimic oficial în cazul lor.
Foto: Ciprian Petcuț (Sport Pictures), UTA Arad și Gloria Buzău
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jucatorii-trasi-pe-linie-moarta-de-andrei-prepelita-batuti-intr-un-amical-de-metalul-buzau-profesorul-s-a-trezit-ca-antreneaza-o-multinationala-19298341
https://liga2.prosport.ro/seria-1/vlad-prejmerean-si-raul-steau-au-semnat-cu-gloria-buzau-19298222
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mihnea-radulescu-cedat-de-petrolul-la-gloria-buzau-19298003
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-pentru-gloria-buzau-in-primul-amical-19297819