CS Dinamo nu a anunțat nimic după ultima etapă programată în Liga 2 la final de 2025. Deocamdată, nu este clar cine a venit, cine a plecat, dar și când se va reuni clubul din ”Ștefan cel Mare”.
Însă, o echipă din Liga 3, CSL Ștefăneștii de Jos, a anunțat că a legitimat un fotbalist care în prima parte a sezonului 2025-2026 a evoluat sub comanda lui Florin Bratu.
Este vorba de portarul Alessandro Lăpădat, portar în vârstă de 20 de ani, născut în Italia, la Roma, dar care are și cetățenie română.
După 17 meciuri disputate în acest sezon, CSL Ștefăneștii de Jos se află pe locul 2, cu 36 de puncte, adunate în urma a 11 victorii, trei remize și trei înfrângeri, în Seria 4 din Liga 3. Are un punct avans peste locul 3, Olimpic Zărnești, dar este la opt puncte de locul 1, Flacăra Moreni.
În ultima rundă disputată în 2025, CSL Ștefăneștii de Jos a pierdut pe teren propriu, contra ultimei clasate a seriei, FC Pucioasa, scor 0-3. Un rezultat de-a dreptul șocant, ținând cont de evoluția celor două echipe în acest sezon.
Recent, dat fiind faptul că va lupta pentru primele locuri, a început să facă mutări la nivelul lotului, iar recent a comunicat venirea lui Alessandro Lăpădat, portar în vârstă de 20 ani, care s-a născut în capitala Italiei.

Ajuns la CS Dinamo în februarie 2025, după o experiență la CSC Peciu Nou, el a mai fost legitimat la Ripensia Timișoara, FC Buzău sau Phoeniax Buziaș.
Acum, el a semnat rezilierea cu formația CS Dinamo, după ce a jucat doar patru meciuri în actuala ediție de Liga 2, în chiar primele patru etape ale întrecerii. A fost integralist în duelurile cu CSC Dumbrăvița (etapa 1, scor 1-2), AFC Câmpulung Muscel (etapa 2, scor 3-2), Steaua (etapa 3, scor 0-0) și Ceahlăul (etapa 4, scor 0-3).
”Bun venit la CSL Ștefănești!
Lotul nostru se completează cu un transfer important pentru zona defensivă:
Alessandro Giorgio Lăpădat – portar, născut la 13.03.2005, la Roma, cu dublă cetățenie România–Italia. Un goalkeeper tânăr, dar cu experiență acumulată deja la nivel de seniori.
A evoluat la Phoenix Buziaș, Ripensia cu meciuri și contact direct cu nivelul Ligii a II-a, CSC Peciu Nou, iar în 2025 a fost legitimat la CS Dinamo București, într-un proiect cu obiectiv clar de promovare în eșalonul secund.
Alessandro vine să aducă siguranță, personalitate și concurență sănătoasă pe postul de portar, fiind un transfer valoros pentru obiectivele noastre.
Îi urăm bun venit în familia C.S.L. Ștefănești și mult succes în tricoul nostru și cât mai multe meciuri fără gol primit!
Hai Ștefănești!”, a anunțat formația din Liga 3 pe Facebook.

Anterior, CSL Ștefăneștii de Jos a anunțat și venirile lui Andrei Spânu (atacant, 24 de ani, ex Urban Titu), Alexandru Chiriac (mijlocal lateral, ex Urban Titu) și Cătălin Nică (21 de ani, mijlocaș central, ex Voința Crevedia, Agricola Borcea sau AFC Câmpulung Muscel).
În același timp, de la CSL Ștefăneștii de Jos a plecat Robert Tudor (atacant, 22 de ani), care a fost prezentat de CSO Băicoi, club clasat pe locul 5 în Seria 4 din Liga 3.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSL Ștefăneștii de Jos