Poli Timișoara, învinsă de Corvinul Hunedoara, sub ochii lui Cosmin Contra, pe ”Dan Păltinișanu”. Benga testează un francez fost la Pandurii și Reșița

Anda DELIU 01 Feb. 2023, 20:36 Liga 2

Poli Timișoara a cedat în al treilea amical al iernii, jucat împotriva celor de la Corvinul Hunedoara, pe stadionul ”Dan Păltinișanu”, cu scorul de 1-0.

La meci a asistat și Cosmin Contra, acum antrenor la Al-Ittihad (Arabia Saudită), dar și selecționerul naționalei U19 a României, Alexandru Pelici.

Vânt puternic, Poli nu a găsit calea spre gol contra Corvinului

Meciul s-a jucat fără spectatori și pe condiții de vânt destul de puternic, în contextul în care Poli e spre finalul unui cantonament organizat pe plan local.

Ambele cluburi au utilizat echipe diferite pe parcursul celor două reprize. La joc a asistat din înaltul tribunei și selecționerul timișorean al naționalei U19, Alexandru Pelici, iar de la nivelul gazonului, lângă băncile de rezervă, a stat și fostul selecționar de la echipa mare, Cosmin Contra.

Jocul a avut un ritm destul de bun, dar Poli nu a găsit deloc calea spre gol. Rareș Murariu a fost indisponibil, astfel că a apărat Denis Moldovan, iar tânărul portar venit în această iarnă din Liga 3 a greșit la o repunere, fază la care Marius Coman a putut să speculeze și să înscrie unicul gol al întâlnirii în minutul 50.

Poli Timișoara: D. Moldovan – D. Radu, Bocșan, Sekulic, Taub – Ignea – Tiihonen – Gîdea, Bîrnoi, Stojanovic – Gavra
Au mai intrat: Paleacu, Mada, Porumb, Ludovic Erhard, Oanea, Mladin, Gologan, Târșa, Marincu, Țurcaș, Boariu
Corvinul Hunedoara: Lefter – Lupușor, Elton, Garutti, Neașca, Hergheligiu, M. Chindriș, Bradu, Blickiling, Mercioiu, M. Coman
Au mai intrat: Roman, Blaga, Iacob, Vl. Pop, Mar, Mitran, Curtean, Pocioian, Nic. Pîrvulescu, Lupu

Octavian Benga, mulțumit de prestația Politehnicii

În ciuda rezultatului, Octavian Benga a fost mulțumit de echipa sa.

”Am folosit două echipe, câte 45 de minute. O primă repriză bună, se vede că suntem într-un progres. Am avut și o sumedenie de ocazii, puteam marca. Am ajuns foarte ușor la poarta adversă. Pot spune că avem un progres față de ultimul meci pe faza defensivă. Puteam marca în trei-patru situații în prima repriză. Pun acest lucru pe seama lipsei de prospețime, pentru că ne apropiem de finalul cantonamentului. S-a văzut și oboseala la jucători. Contează că s-a văzut un plus în evoluția noastră ca echipă, nu neapărat mă refer individual. Se vede că mai avem mult de lucru. În schimb, în repriza a doua, când am folosit o sumedenie de jucători tineri… Și acolo mai avem de lucru. Acesta este lotul și trebuie să crească toți”, a declarat antrenorul principal al Politehnicii Timișoara.

Poli a mai înregistrat victorii în amicale, 4-0 cu CS Timișul Șag (Liga 4) și 5-1 cu Avântul Periam (Liga 3). Sâmbătă va juca la Timișoara cu SCM Zalău.

Un fundaș care nu a dat randament la Reșița, testat de Poli

Pentru a găsi o soluție de fundaș central, Poli îl testează pe Ludovic Erhard, jucător de 30 de ani și origini franceze. El a mai jucat la echipe de ligi inferioare din Hexagon, Scoția și Gibraltar, dar și la Pandurii Târgu Jiu (10 meciuri în Liga 2 pe durata a două sezoane) și CSM Reșița (Liga 3).

”Vom lua o hotărâre zilele următoare. Avem doi jucători în probe și ne vom întări zilele acestea. Se vede că mai avem nevoie de jucători, nu numai de pozițiile care sunt, dar aceasta este bugetul și trebuie să ne conformăm. Porumb și Erhard sunt în probe, pentru că avem doar doi fundași centrali, pe Sekulic și Bocșan, și e normal să mai completm cel puțin cu doi fundași centrali. Problema cea mai mare sunt banii, pentru că suntem un club privat. Nu suntem susținuți de administație și e dificil să găsim bani. Dar în ultimul timp, oameni care se ocupă de destinele clubului au făcut un efort de a completa cu bani privați și încercăm, chiar dacă avem un buget mai mic, să scoatem maxuimul”, a mai spsu Benga.

Corvinul are lotul aproape cristalizat, Florin Maxim mulțumit

Corvinul are aproape alcătuit lotul și mai așteaptă un jucător nigerian.

Florin Maxim a fost mulțumit de amical. ”Un test util. O echipă bună de Liga 2. Meciul m-a mulțumit. Prima repriză mi s-a părut că am fost mai ezitanți, dar a doua repriză, eu zic că am controlat jocul în totalitate. El al doilea meci amical, am zis că le voi da 45-45 de minute în primele două meciuri. Am făcut două schimbări. În prima repriză am început jocul cu cinci juniori, am schimbat pe cei doi, pe Denis și Lupușor. Încă nu m-am gândit la o formulă de start. Mă gândesc doar să-și facă băieții antrenamentul și să fie sănătoși. Poli mi s-a părut o echipă bună. Eu sper să o scoată la capăt anul acesta și să rămână în Liga 2”, a declarat antrenorul echipei din Hunedoara.

https://www.youtube.com/watch?v=KDqAJHrFPSw

Corvinul a mai disputat în această iarnă un amical cu o altă echipă din Liga 2, cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu. Scorul a fost egal, 2-2.

Foto: Leczki Jozsi / Mediafax Foto
Video: Corvinul Hunedoara

https://liga2.prosport.ro/seria-1/csc-dumbravita-si-a-incheiat-campania-de-achizitii-adrian-zaluschi-anuntat-oficial-la-echipa-din-timis-19259206

https://liga2.prosport.ro/seria-1/poli-timisoara-a-castigat-la-scor-amicalul-cu-avantul-periam-octavian-benga-testeaza-un-francez-si-a-anuntat-inca-o-achizitie-19258980

https://liga2.prosport.ro/seria-1/politehnica-timisoara-a-scapat-de-interdictia-la-transferuri-conditia-acceptata-de-banateni-pentru-ca-clubul-din-brasov-cu-care-era-in-litigiu-sa-renunte-la-judecata-19258890

https://liga2.prosport.ro/seria-1/coincidenta-la-poli-timisoara-s-a-platit-un-nou-salariu-restant-dupa-ce-druckeria-a-virat-bani-catre-club-19258848

Anda DELIU 01 Feb. 2023, 20:36 Liga 2
Pe aceeași temă