Doi juniori, singurele noutăți din lotul Corvinului pentru cantonamentul din Turcia. Înainte de plecare, la Hunedoara s-au comemorat 31 de ani de la dispariţia lui Michael Klein

Marius ANGHEL 02 Feb. 2024, 15:28 Liga 2

Corvinul Hunedoara decolează vineri seară, 2 februarie 2024, spre Turcia, unde până în data de 13 februarie va efectua cantonamentul de iarnă, în Antalya, regiune din sudul țării, învecinată cu Marea Mediteraneană, unde sunt deja de câteva zile alte echipe din Liga 2: CSC Șelimbăr (locul 1), Gloria Buzău (l5), Ceahlăul Piatra Neamț (l9) și FK Miercurea Ciuc (l10).

Înainte de plecarea din țară, clubul, prin jucători, staff și conducere, au participat la comemorarea a 31 de ani de la dispariţia lui Michael Klein, eveniment organizat la statuia fostului fotbalist internațional din apropierea complexului sportiv din Hunedoara ce îi poartă numele.

Juniorii Lucas Câmpan și Yanis Răducanu, singurele noutăți ale Corvinului pentru cantonamentul din Turcia

În stagiul din Antalya, mai exact din Lara, Corvinul pleacă cu un lot format din 22 de jucători. Decolarea va avea loc de la București.

Noutățile, față de grupul care a încheiat meciurile oficiale din 2023, sunt Lucas Câmpan, prima achiziție a hunedorenilor în 2024, un tânăr mijlocaș stânga împrumutat de la CS Socodor (Liga 3), și Yanis Răducanu, fundaș promovat de la juniorii clubului. Alexandru Stupu, și el adus la antrenamente de la juniori și testat în amicale, nu se regăsește în lot.

La capitolul plecări sunt fundașul brazilian Elton Constantino da Silva, ajuns la CSM Reșița (Liga 2), mijlocașul Rafael Pocioian, împrumutat la CSM Jiul Petroşani, și mijlocașul estonian Ilja Antonov.

Lotul pe care Corvinul îl deplasează în Turcia:

  • portari: Ştefan Lefter, Cristian Blaga, Darius Roman,
  • fundaşi: Flavius Iacob, Viorel Lică, Antoniu Manolache, Adrian Nicolae, Ionuţ Pop, Mihai Velisar, Sebastian Ion, Yanis Răducanu,
  • mijlocaşi: Alexandru Neacşa, Denis Hrezdac, Antonio Bradu, Marius Chindriş, Nicolae Pîrvulescu, Timotei Mitran, Lucas Câmpan,
  • atacanţi: Marius Coman, Marius Lupu, Andrei Hergheligiu, Alexandru Predică.

 

Față de momentul reunirii, din data de 8 ianuarie 2024, și până acum, Corvinul s-a antrenat pe plan local, în special la Simeria, și a disputat patru amicale, în care au fost înregistrate următoarele rezultate: 0-0 cu Unirea Dej, 1-0 cu ACS Mediaș, 5-1 cu CSC Dumbrăvița și 2-0 cu FC Bihor Oradea. Toate jocurile au avut loc la Simeria.

În Turcia, echipa hunedoreană are programate trei partide test: cu Miedz Legnica (locul 8 în liga a doua din Polonia / 6 februarie), FC Rustavi (nou-promovată în liga a doua din Georgia / 9 februarie) și FK Andijon (locul 7 în prima ligă din Uzbekistan / 12 februarie).

  • Campionatul Ligii 2 se reia în ultimul weekend al acestei luni, iar Corvinul va juca acasă cu CSM Slatina. Cu o victorie, hunedorenii își vor asigura matematic accederea în play-off, unde oricum sunt aproape siguri că vor juca după încheierea sezonului regular.

Imagini de la comemorarea lui Michael Klein:

Foto: Dan Bobouțanu – Jurnalul primarului

https://liga2.prosport.ro/seria-1/lucan-campan-prima-achizitie-oficiala-a-corvinului-in-2024-19298614

https://liga2.prosport.ro/seria-1/corvinul-a-invins-fc-bihor-intr-un-amical-disputat-la-simeria-19298517

https://liga2.prosport.ro/seria-1/pas-important-pentru-transformarea-corvinului-in-club-de-drept-privat-19298470

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-care-vor-in-prima-liga-din-2025-trebuie-sa-aiba-director-sportiv-calificat-de-frf-nu-se-risca-neacordarea-licentei-dar-amenda-este-una-usturatoare-19298459

https://liga2.prosport.ro/seria-1/regula-56-impusa-de-frf-pentru-cluburile-de-fotbal-din-romania-19298434

https://liga2.prosport.ro/seria-1/ilja-antonov-s-a-despartit-de-corvinul-19298411

Marius ANGHEL 02 Feb. 2024, 15:28 Liga 2
Pe aceeași temă