Petrolul a optat să meargă în cantonament în Turcia în această iarnă, chiar dacă la începutul pregătirii nu era sigură de prezența în acest stagiu, din cauza incertitudinii generate de coronavirus. Echipa ploieșteană va pleca spre Antalya de duminică, 30 ianuarie, și va rămâne acolo până la data de 11 februarie.
În acest stagiu din Lara, ”lupii” vor disputa patru meciuri amicale, trei dintre adversarii pe care îi vor întâlni fiind stabiliți deja.
Petrolul a jucat un amical până acum, sâmbăta trecută, la Câmpina, unde a remizat surprinzător cu Astra, scor 1-1. Până la plecarea în Turcia, trupa antrenată de Nicolae Constantin va mai disputa un joc test, contra colegei din campionat Unirea Slobozia. Partida va avea loc vineri sau sâmbătă, ziua și locul exact unde se va desfășura urmând să fie stabilite.
În Antalya, liderul Ligii 2 va disputa patru jocuri test, trei dintre adversari fiind stabiliți și anunțați de către club. Primul va fi SKA Rostov (locul 1 în una din seriile ligii trei din Rusia), pe care îl va întâlni în data de 5 februarie, al doilea este Metalist Harkov (locul 10 în prima ligă Ucraina), la 8 februarie, iar ultimul înainte de plecarea din Turcia va fi Spartak Moscova II (locul 11 în liga a doua din Rusia).
”De duminică, „lupii” vor merge în Antalya, pentru un cantonament ce se va întinde până pe 11 februarie. Formația noastră își va stabili cartierul general în Lara și va disputa patru meciuri amicale, numele a trei adversare fiind cunoscute. Astfel, pe 5 februarie, Petrolul o va întâlni pe SKA Rostov, formație clasată pe primul loc în FNL 2 – Grupa 1, cel de-al treilea eșalon valoric al Rusiei, apoi, pe 8 februare, va juca cu Metalist Harkov (locul 10 în prima ligă Ucraina), pentru ca pe 10 februarie, cu o zi înainte de întoarcerea acasă, să aibă ca adversară tot o formație din Rusia, divizionara secundă Spartak Moscova-2 (locul 13 în FNL 1)”, a anunțat Petrolul pe site-ul oficial.
Altfel, echipa prahoveană a mai comunicat faptul că are și câțiva jucători indisponibili în acest moment. Simon Măzărache încă nu este refăcut, iar Mario Bratu, Mihai Velisar și Sergiu Pîrvulescu nu s-au antrenat luni, după ce s-au resimțit în urma amicalului cu Astra. În schimb, Sory Diarra, revenit în România la mijlocașul săptămânii trecute, a intrat la antrenamente alături de ceilalți jucători, după ce inițial s-a pregătit separat.
”Petroliștii și-au reluat, astăzi, pregătirile, după pauza din ultima zi a weekend-ului, prima ședință a săptămânii desfășurându-se pe terenul de la Pleașa. Un antrenament solicitant din punct de vedere fizic, derulat și pe un frig pătrunzător, dar în efectiv incomplet, în condițiile în care o serie de jucători au fost menajați din cauza problemelor medicale. Astfel, Simon Măzărache este așteptat ca, de zilele următoare, să intre în programul normal, în vreme ce Mario Bratu, Mihai Velisar și Sergiu Pârvulescu au fost opriți de la antrenamentul de azi, după ce au acuzat ușoare accidentări în urma testului de sâmbătă, cu Astra Giurgiu.
Mâine, „lupii” vor avea o zi cu două antrenamente, iar vineri sau sâmbătă (ziua și locul urmând să fie stabilite) vor susține cel de-al doilea meci de verificare al acestei perioade, în compania colegei de eșalon Unirea Slobozia”, a mai transmis Petrolul.
Foto: Petrolul Ploiești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/petrolul-in-negocieri-avansate-cu-un-jucator-plecat-de-la-academica-clinceni-19216936
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-video-petrolul-si-astra-au-remizat-intr-un-amical-jucat-la-campina-liderul-ligii-a-2-a-a-fost-condus-dar-a-revenit-prin-takayuki-seto-19217108
https://liga2.prosport.ro/seria-1/paradoxul-petrolist-rezultate-da-bani-clubul-ploiestean-tocmai-a-achitat-salariul-pe-luna-noiembrie-altfel-risca-sa-ajunga-in-situatia-de-a-pierde-jucatori-claudiu-tudor-ajut-19216921