Petrolul, anunț oficial despre jucătorii de care se desparte și primul transfer pe care e ”extrem de aproape” să-l facă. Detalii despre perioada de pregătire

Marius ANGHEL 09 Jan. 2022, 18:46 Liga 2
Petrolul, anunț oficial despre jucătorii de care se desparte și primul transfer pe care e ”extrem de aproape” să-l facă. Detalii despre perioada de pregătire

Petrolul se reunește luni, 10 ianuarie, de la ora 18:00, pe stadionul ”Ilie Oană”, în prezența suporterilor chemați public să își încurajeze favoriții de la prima ședință de pregătire din 2022, iar clubul ploieștean a oferit, pentru prima dată de la intrarea în vacanță, informații privind campania de transferuri din această iarnă.

Așa cum și președintele Costel Lazăr anunța în primele zile ale noului an despărțirea de anumiți jucători din cadrul lotului, Petrolul comunică oficial rezilierea amiabilă de contracte cu doi fotbaliști și cedarea sub formă de împrumut a altor trei. Totodată, clubul a anunțat și primul transfer pe care îl va face, dar și absenții motivați de la prima ședință de pregătire pe care o vor conduce Nicolae Constantin și stafful său.

Rus și Stoica se despart definitiv de Petrolul. Pentru Saim Tudor, Manolache și Nițescu sunt discuții pentru a fi împrumutați, cum se dorește și cu Cebotari

Echipa prahoveană anunță că s-a despărțit de Andrei Rus și că o va face în curând și de Constantin Stoica, în timp ce pentru Alexandru Saim Tudor, Antoniu Manolache și Mihai Nițescu se poartă discuții pentru cedarea lor sub formă de împrumut. Petrolul nu spune nimic despre împrumutul lui Nicolae Cebotari, portar pe care președintele Lazăr l-a inclus printre cei care vor fi cedați în această iarnă. Basarabeanul va ajunge cu o zi întârziere la Ploiești, învoit de la reunire urmând a fi și golgheterul Sory Diarra, care se întoarce miercuri din Mali.

Din informațiile Liga2.ro, Saim Tudor are oferte de la Poli Iași și FC Buzău, iar Manolache ar fi dorit de Dan Alexa la CSM Reșița, în Liga 3.

”Luna de vacanță a „lupilor” se încheie mâine, când, de la ora 18.00, pe „Ilie Oană”, va fi programat primul antrenament din 2022, o reîntâlnire la care sunt așteptați și suporterii echipei noastre.

Ocupantă a fotoliului de lideră a eșalonului secund, cu un avantaj confortabil față de principalele urmăritoare, formația noastră va începe, de mâine, pregătirile pentru sezonul de primăvară, unul la finalul căruia așteaptă promovarea în Liga 1. Nicolae Constantin va conduce, astfel, primul antrenament al anului, pe „Ilie Oană”, un moment așteptat cu multă nerăbdare și de către suporterii „lupilor”.

„Mișcările de trupe” nu vor fi numeroase la prima ședință din 2022. La capitolul despărțiri certe, fundașul dreapta Andrei Rus a semnat rezilierea încă de la finalul anului trecut, iar cea de atacantul Constantin Stoica se va oficializa la începutul săptămânii. În același timp, se poartă discuții pentru detașarea, sub formă de împrumut, a lui Saim Tudor, Antoniu Manolache și Mihai Nițescu, situația lor urmând să fie lămurită în perioada următoare. De la primul antrenament vor lipsi în mod cert, dar motivat, Sory Diarra, cel care se va întoarce miercuri din Mali, și portarul Nicolae Cebotari, acesta urmând să ajungă la Ploiești în cursul zilei de marți”, a comunicat Petrolul Ploiești.

Antoniu Manolache apare în plus pe lista jucătorilor de care Petrolul se va despărți în această iarnă, față de cum comunica recent președintele Costel Lazăr. Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Mihai Velisar, ”extrem de aproape” să fie răscumpărat de Petrolul

La capitolul achiziții, Petrolul confirmă că este ”extrem de aproape” de readucerea fundașului stânga Mihai Velisar, precizând însă suplimentar față de ce se știa că este în discuții cu Gaz Metan Mediaș pentru un transfer definitiv al jucătorului pe care l-a vândut în vara anului 2019.

Mai mult, a comunicat faptul că în prima parte a pregătirilor vor fi prezenți în lot mai mulți tineri jucători de la echipele de juniori ale clubului.

”În ceea ce privește lista noutăților, fundașul stânga Mihai Velisar este extrem de aproape de o revenire în tricoul Petrolului. Jucătorul în vârstă de 23 de ani va fi transferat, definitiv, de la Gaz Metan Mediaș, fiind de așteptat ca ultimele detalii ale mutării să fie rezolvate în cursul zilei de mâine.
În rest, la reunire, Nicolae Constantin va avea sub comandă și mai mulți tineri jucători de la echipele de juniori ale clubului, Sebastian Oprea, Iulian Duță, Juan Pătrașcu (toți de la „U19”), Mihnea Rădulescu, Albert Dima și Mario Ioniță (de la echipa „U17”) urmând să participe la antrenamentele echipei mari în prima parte a pregătirilor”, a transmis Petrolul.

Mihai Velisar e aproape de revenirea la Petrolul, clubul la care s-a format ca jucător și de la care a plecat la Gaz Metan Mediaș, de unde a prins naționale de tineret a României.

Amicale stabilite cu Tricolorul Breaza și Unirea Slobozia. Cantonamentul în Turcia, însă nesigur

În ceea ce privește pregătirea propriu-zisă, Petrolul susține că va începe seria amicalelor la 22 ianuarie, cu Tricolorul Breaza (locul 3 în Liga a 4-a Prahova). Mai are stabilit un joc cu Unirea Slobozia, dar și cu FC Brașov, Farul 2 și Poli Iași, acestea trei din urmă depinzând însă de situația în care echipa ploieșteană va rămâne să se antreneze în țară sau dacă va merge în cantonament în Turcia. Stagiul centralizat e programat pentru perioada 4-18 februarie, indiferent unde va avea loc, deplasarea în Antalya urmând a se face în funcție de situația pandemică existentă la acel moment.

”Altfel, au fost stabilite și primele jocuri de verificare din acest început de an. Seria testelor va începe pe 22 ianuarie, cu o întâlnire cu formația de eșalon județean Tricolorul Breaza, pentru ca pe 29 ianuarie să fie antamat un meci amical cu Unirea Slobozia. Pe lista posibililelor adversare din această iarnă se mai află Fotbal Club Brașov, Farul 2 Constanța și Politehnica Iași, întâlniri care vor depinde, însă, de decizia ce va fi luată în privința locului de desfășurare al cantonamentului, stabilit pentru intervalul 04-18 februarie. Dacă situația pandemică o va permite, atunci petroliștii ar putea merge în Antalya, lucrându-se în paralel și la un program de jocuri în Turcia. În caz contrar, pregătirile se vor desfășura, în totalitate, în țară”, a mai comunicat Petrolul.

Petrolul este liderul Ligii 2 după 16 etape, cu 42 de puncte acumulate, având un avans de șapte puncte față de următoarea clasată, FC Hermannstadt (35 puncte). Echipa ploieșteană este calificată matematic în play-off, la fel și sibienii, iar în ultimele trei etape ale sezonului regular urmează să întâlnească Poli Timișoara (deplasare), FC Buzău (acasă) și Unirea Constanța (deplasare).

Marius ANGHEL 09 Jan. 2022, 18:46 Liga 2
Pe aceeași temă