Petrolul și-a atins obiectivele în partida cu Zimbru Chișinău. Impresiile lui Nae Constantin, în urma succesului categoric împotriva moldovenilor

Andrei PASCU 24 Mar. 2022, 12:10 Liga 2

Petrolul a îndeplinit obiectivele trasate de Nicolae Constantin în partida amicală cu Zimbru Chișinău, câștigată cu scorul de 3-0. Antrenorul ploieștenilor a declarat la finalul confruntării că a vrut de la bun început ca echipa să nu primească gol și să și reușească să marcheze.

Chiar dacă Petrolul a întâlnit o echipă din Republica Moldova care se bate la retrogradare în prima ligă, Constantin a afirmat că este mulțumit de problemele pe care le-au pus adversarii, în contextul în care ”lupii galbeni” nici nu au trimis primul 11 pe teren. ”Principalul” liderului Ligii 2 a trimis la joc și fotbaliști care au prins puține minute în meciurile oficiale.

Nicolae Constantin: ”A fost un meci de pregătire important”

Însă, Petrolul nu a scăpat fără ceva probleme în urma amicalului, ba chiar premergător testului de la Strejnic. Marius Cioiu și Mihai Velisar sunt răciți și nu se află în cea mai bună formă. Poate, ei vor fi indisponibili și în partida cu FC Voluntari, de sâmbătă, tot amicală.

Cei doi au fost rezerve neutilizate cu Zimbru Chișinău.

Nu am luat gol, am și dat. A fost un meci de pregătire important pentru că, așa cum am spus mereu, avem un lot numeros și ne-am dorit să dăm minute și celor care au jucat mai puțin. Nu a fost un meci ușor, adversarul destul de tare, dar ne-am adaptat și la adversar și la teren. Am reușit să ne adaptăm și mă bucură asta.

(N.r. – S-au împlinit 70 de ani de când Petrolul a disputat primul meci la Ploiești) O zi de sărbătoare practic. O să sărbătorim cu un grătar și îl vom sărbători și pe Oli (n.r. – Alberto Olaru), pentru că azi face 24 de ani.

(N.r. – Despre Marius Cioiu și Mihai Velisar) De Cioiu știam de ieri, a lipsit și ieri de la antrenament, o răceală puternică, febră. Velisar a avut în dimineața meciului aceleași simptome. Au fost testați pentru COVID, au ieșit negativ. Probabil sunt virozele astea de primăvară. Mi-aș fi dorit să joace și ei măcar o repriză”, a spus Nicolae Constantin la finalul partidei amicale.

Petrolul, cronica meciului cu Zimbru Chișinău

Petrolul n-a avut emoții cu Zimbru Chișinău. A fost 3-0, iar golurile au fost marcate de Senad Jarovic (min. 14), Joao Amona (min. 44 – autogol) și David Ilie (min. 73).

”Primul amical dintre cele două programate pe parcursul acestei săptămâni s-a încheiat cu o victorie concludentă, 3-0 (2-0) în fața moldovenilor de la FC Zimbru Chișinău. În partida disputată la Strejnic, lupii au punctat prin Senad Jarovic (14) și David Ilie (73), între cele două reușite ale atacanților petroliști intercalându-se și autogolul lui Joao Amina (45).

Staff-ul tehnic al formației noastre a profitat de ocazie pentru a le oferi șansa celor care au evoluat mai puțin sau chiar deloc în meciurile oficiale din acest an să bifeze minute, iar meciul cu Zimbru Chișinău s-a dovedit a fi un antrenament potrivit. Diferența dintre cele două combatante a fost vizibilă pe parcursul celor 90 de minute, Petrolul dominând confruntarea, iar scorul final a venit ca o confirmare.

Primul gol a fost marcat de către Senad Jarovic (14), atacantul bosniac înscriind cu un șut expediat de la 7-8 metri, după o minge respinsă în față de către Chirinciuc, cel care s-a opus, succesiv, la șuturile lui Saim Tudor și Constantinescu. Chiar înainte de pauză, fundașul central Joao Amona a deviat cu capul, în proprie poartă, o centrare venită de pe stânga, pentru ca, spre final, David Ilie (73) să puncteze pentru 3-0, juniorul petroliștilor reluând în plasă din fața porții, la capătul unei faze lucrate, în banda stângă, de către Coman.

Sâmbătă, de la ora 11.00, Petrolul va susține o nouă verificare, pe terenul formației de primă ligă FC Voluntari. Partida se va disputa pe stadionul Anghel Iordănescu din localitatea ilfoveană, și, conform deciziei organizatorilor, va fi cu porțile închise, accesul publicului spectatori nefiind permis”, a scris Petrolul pe site-ul oficial, în privința partidei cu Zimbru Chișinău.

Nicolae Constantin e pregătit de partida cu Steaua

Petrolul este lider în Liga 2 după prima etapă din play-off, cu 50 de puncte, la șase lungimi de locul secund, FC Hermannstadt. ”U” Cluj e abia pe locul 3, cu 43 de puncte.

În etapa a 2-a a play-off-ului, Petrolul va juca pe terenul Stelei. Tot la interviurile de la finalul amicalului cu Zimbru Chișinău, Nicolae Constantin a vorbit puțin și despre duelul cu echipa lui Daniel Oprița.

”E un meci pe care trebuie să îl câștigăm. Asta e clar! Săptămâna trecută spuneam că la meciul cu Universitatea Cluj mă mulțumesc să nu iau gol, dar de de data asta vreau să câștigăm. Vom pregăti meciul de așa manieră încât să încercăm să-l câștigăm”, a mai spus Constantin.

REZUMATUL amicalului Petrolul – Zimbru Chișinău 3-0:

https://www.youtube.com/watch?v=t14oTTuE5H0

Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
Video: Petrolul Ploiești

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-greva-la-viitorul-pandurii-jucatorii-au-refuzat-sa-se-mai-antreneze-din-cauza-restantelor-salariale-reactia-lui-eugen-trica-19224516

https://liga2.prosport.ro/seria-1/mental-coaching-la-fc-brasov-primul-meci-de-dupa-sedintele-cu-jucatorii-a-fost-castigat-vad-partea-pozitiva-si-este-clar-au-nevoie-de-lucru-in-acesta-directie-19224522

https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-romania-u19-a-debutat-in-turul-de-elita-cu-un-succes-zdrobitor-tricolorii-au-invins-la-scor-georgia-u19-iar-printre-marcatori-s-au-regasit-si-doi-fotbalisti-din-liga-2-19224484

 

 

 

 

 

 

Andrei PASCU 24 Mar. 2022, 12:10 Liga 2
Pe aceeași temă