Curăţenia de iarnă la Universitatea Craiova a vizat atât conducerea clubului, de unde a dispărut, după aproape şapte ani de activitate, preşedintele Marcel Popescu, dar mai ales lotul de jucători.
Primul care a părăsit clubul craiovean a fost portarul lituanian Giedrius Arlauskis. În ultima zi de mercato, din Bănie au ajuns la Universitatea Cluj doi jucători, fundaşul dreapta Ivan Martic, sub formă de împrumut, şi mijlocaşul Dan Nistor, cedat defintiv grupării pregătite de Ioan Ovidiu Sabău.
De la Universitatea Cluj a revenit în lotul oltenilor fundaşul dreapta Ştefan Vlădoiu, care iniţial trebuia să joace până în vară sub Feleac. De asemenea, stoperul Paul Papp a fost transferat şi el de Universitatea Craiova la Petrolul Ploieşti.
Un alt mijlocaş, Marian Danciu, a fost împrumutat de Universitatea Craiova, pe ultima sută de metri, divizionarei secunde CSM Slatina, acolo unde gruparea din Bănie i-a mai trimis, tot până în vară, pe fundaşul Ionuţ Mitran şi pe mijlocaşul Marian Şerban.
Aşadar, nu mai puţin de patru jucători au dispărut din lotul lui Eugen Neagoe în ultima zi de mercato, dar Mihai Rotaru ar fi dorit să facă şi mai multe disponibilizări. Oltenii ar fi vrut să se debaraseze şi de Ionuţ Vînă, Sergiu Hanca, Valerică Găman şi Bogdan Mitrea, dar aceştia nu au acceptat propunerile de reziliere ale contractelor.
În vârstă de 20 de ani, Marian Danciu a bifat trei prezenţe în acest sezon la Universitatea Craiova, în meciul din Cupa României cu CS Ocna Mureş şi în cele de campionat cu CS Mioveni şi Chindia Târgovişte.
Marian Danciu a fost rezervă la derby-ul din week-end-ul trecut, Universitatea Craiova – CFR Cluj 2-0, iar acum o săptămână a evoluat contra echipei slătinene, într-un amical disputat în cadrul bazei sportive a grupării din Bănie, Universitatea Craiova – CSM Slatina 5-0.
În lotul celor de la CSM Slatina se află astfel mai mulţi jucători care au jucat la Universitatea Craiova: Marian Danciu, Ionuţ Mitran, Marian Şerban, Luis Niţu și Cătălin Preduţ.
Pentru CSM Slatina, Marian Danciu înseamnă a șaptea achiziție bifată în această iarnă. Anterior au mai semnat și s-au alăturat echipei: ucraineanul Mykhaylo Plokhotnyuk (ex Poli Iași), Alexandru Ciocâlteu (ex CS Comunal Șelimbăr), Marian Anghelina (ex Viitorul Dăești), ucraineanul Yevhen Smirnov (ex FC Sfîntu Gheorghe / Moldova), Alexandru Silveanu (ex CS Comunaș Șelimbăr) și Adrian Niță (ex Unirea Constanța / FCSB).
”Mijlocaşul din Liga I, Marian Danciu, va evolua pentru echipa noastră
Echipa noastră a reuşit, pe ultima sută de metri, să-l aducă, sub formă de împrumut, pe mijlocaşul formaţiei CS Universitatea Craiova, Marian Danciu.
Fotbalistul în vârstă de 20 de ani va evolua în tricoul grupării slătinene până în vară.
Echipa noastră i-a mai transferat, în această iarnă, pe atacantul ucrainean Mykhaylo Plokhotnyuk, mijlocaşii Alexandru Ciocâlteu , Marian Anghelina şi Adrian Niţă, dar şi pe fundaşul central Yevhen Smirnov şi portarul Alexandru Silveanu.
De asemenea, Florin Răsdan a semnat cu echipa noastră, însă acesta se va alătura lotului din vară, fiind încă sub contract cu Pandurii Târgu Jiu.
În altă ordine de idei, miercuri, 15 februarie, de la ora 13.00, echipa noastră va susţine penultimul joc de pregătire, în compania celor de la CSA Steaua Bucureşti. Partida se va juca în deplasare, urmând ca sâmbătă, într-un ultim test înaintea începerii meciurilor oficiale, să întâlnim, pe teren propriu, CSC Şelimbăr”, a sunat comunicatul prin care echipa olteană și-a anunțat cea mai recentă achiziție.
Foto: Răzvan Păsărică (Sport Pictures) și CSM Slatina
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-si-csm-slatina-au-remizat-intrun-amical-19260193
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-slatina-la-prezentat-pe-adrian-nita-19260039
https://liga2.prosport.ro/seria-1/a-refuzat-sa-joace-cu-dinamo-si-a-ajuns-sa-intalneasca-u-craiova-csm-slatina-a-pierdut-la-scor-amicalul-cu-echipa-din-superliga-oprescu-era-normal-sa-fim-depasiti-la-toate-capitolele-19259437