Asociațiile Județene de Fotbal încep să finalizeze campionatele la Liga 4. Printre cele care și-au desemnat reprezentantele în barajul de promovare în Liga 3 se numără, mai nou, și Bacău. Județul i-a acordat titlul echipei Sportul Onești, care va întâlni în dubla pentru accederea în eșalonul superior campioana din Neamț.
Sportul Onești și-a asigurat titlul de campioană deși mai sunt două meciuri până la finalul play-off-ului, înainte de disputarea etapei a 5-a a turneului, având 52 de puncte, cu nouă peste locul 2, Gauss Bacău. În play-off, campioana a adunat trei victorii și o înfrângere, iar în runda din acest weeeknd a trecut cu 5-1 de CSM Moinești, ocupanta locului 3 în grupă, cu 29 de puncte.
Pe locul 4, ultimul, se clasează UZU Dărmănești, cu 22 de puncte.
Acum, Sportul Onești așteaptă finalul din Liga 4 Neamț, unde lupta pentru titlu nu s-a tranșat. Mai este o etapă din disputat din play-off, iar primele două clasate sunt despărțite de numai două puncte. ACSM Ceahlăul 2 are 21 de puncte după nouă meciuri în grupa pentru calificarea în baraj, în timp de locul secund, Speranța Răucești, are 19 puncte.
În această perioadă, Liga2.ro a mai scris despre campioanele județene din Vaslui (Sporting Club Comstar Vaslui), Alba (CIL Blaj), Botoșani (Pro Sport Vârfu Câmpului), Olt (Iris Titulescu), Gorj (Vulturii Fărcășești), Dâmbovița (ACS Urban Titu), Sălaj (CS Barcău Nușfalău), Buzău (Voința Lanurile), Caraș-Severin (Magica Balta Caransebeș), Arad (Viitorul Arad), Harghita (CS Gheorgheni- VSK Gheorgheni), Teleorman (CSL Nanov), Dolj (Metropolitan Ișalnița) și Cluj (Vulturul Mintiu Gherlii).
Barajul de promovare în Liga 3, ediția 2024/25, se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur, în data de 16 iunie 2024, ora 18:00, respectiv 23 iunie 2024, ora 17:30.
Foto: Unu pe Trotuș