CSM Alexandria a învins la limită într-un meci amical disputat miercuri, 7 februarie, pe teren propriu. Formația de Liga 2 din Teleorman a întâlnit o echipă din Liga 3, pe Gilortul Târgu Cărbunești (locul 8 în Seria 7), de care a trecut la un gol, 1-0.
Încă din prima repriză s-a făcut diferența, la pauză rezultatul fiind în avantaj pentru echipa antrenată din acest an de Eugen Trică.
Partida, care a fost programată pe ultima sută de metri, anunțată cu o zi înainte de disputare, a avut loc pe stadionul CSS Peco din Alexandria, casa echipei când juca în Liga 3. Singura reușită a testului a fost trecută în dreptul tânărului Alberto Călin (18 ani), împrumutat chiar în această iarnă de la Universitatea Craiova.
În prima parte a sezonului, Alberto Călin a evoluat tot în Liga 2, dar la altă echipă, la Chindia Târgoviște, unde a prins șase meciuri și a marcat un gol. A mai avut o reușită și în Cupa României.
Așadar, Călin a adus a doua victorie pentru CSM Alexandria în partidele de verificare. Formația din Teleorman a mai disputat trei meciuri amicale anterior: a trecut de Petrolul Potcoava cu 5-1, a pierdut contra Concordia Chiajna, scor 1-5, după care a cedat în fața formației CSM Slatina, scor 1-2.
După testul cu formația din divizia a treia, următorul pentru CSM Alexandria va fi contra unei formații din Liga 2, cu Steaua (10 februarie). Ultimul amical va fi în compania unei echipe din Liga 3, Cetatea Turnu Măgurele (17 februarie), formație cu care echipa lui Eugen Trică împarte terenul pentru meciurile de pe teren propriu, la arena Municipală din Turnu Măgurele.
La CSM Alexandria, în această iarnă, au ajuns până acum la nivel oficial: Florin Răsdan (ex CSM Slatina), Alberto Călin (ex Chindia), Mario Răducan (ex Gloria Băneasa), Blaise Yameogo (ex Gloria Bistrița Năsăud), Leandro Desabato (ex Rotonda, liga a patra din Italia) și David Sala (împrumutat de la Universitatea Craiova).
Eugen Trică are și alți fotbaliști în lot, pe care echipa nu îi avea legitimați înainte de pauza competițională, dar nu a fost comunicat nimic în privința lor. Este vorba despre Diego Izata, plecat în această iarnă de la Gloria Buzău, Laurențiu Maxim, pus pe liber de CSM Reșița, Matias Perez Acuna (fundaș argentinian) sau un anume Joshua.
Din informațiile Liga2.ro, la CSM Alexandria ar putea ajunge și Nestorly Lumbu (26 de ani), mijlocaș francez de la CSC Șelimbăr.
Foto: Gilortul Târgu Cărbunești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/progresul-spartac-a-cedat-in-amicalul-cu-nationala-u19-experimentala-a-romaniei-19299036
https://liga2.prosport.ro/seria-1/de-ce-au-plecat-alexandru-dandea-si-alexandru-rauta-de-la-cs-mioveni-19299012
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-ajuns-in-turcia-si-isi-stie-patru-dintre-adversari-19299029
https://liga2.prosport.ro/seria-1/gloria-buzau-a-invins-selectionata-u23-a-kirgizstan-19299019
https://liga2.prosport.ro/seria-1/jordan-gele-s-ar-putea-intoarce-in-romania-la-dinamo-19299017