Mijlocașul David Sala (19 ani) nu a intrat în planurile bulgarului Ivailo Petev la Universitatea Craiova.
Deși a fost aproape de un împrumut la CS Tunari, Sala va ajunge tot în Liga 2, dar la CSM Alexandria, unde a fost dorit insistent de antrenorul Eugen Trică.
Mihai Rotaru, patronul oltenilor, a fost de acord cu cedarea tânărului jucător până la finalul acestui sezon.
Născut în data de 24 august 2004, la Brașov, David Sala provine dintr-o famile de sportivi. Mama sa, Doinița, a practicat tenisul de câmp, în timp ce tatăl acestuia, Robert, a jucat fotbal la Precizia Săcele, Metrom Braşov sau ICIM Brașov. Primii paşi în fotbal i-a făcut în Braşov.
David Sala a făcut trecerea în Bănie în vara lui 2020, de la Colțea Brașov. A evoluat în special la ”satelitul” Universității Craiova, în Liga 3, debutul la prima echipă avându-l la 20 mai 2022, în partida de acasă cu Farul Constanța (scor 4-1), în care Laurențiu Reghecampf l-a introdus pe teren la pauză.
În această iarnă a fost în discuții pentru un împrumut la CS Tunari, în Liga 2, însă nu s-a ajuns la un acord, fiindcă jucătorul a dorit să rămână la Craiova pentru a-l convinge pe Petev că se poate baza pe el, chiar cu riscul de a evolua mai mult în Liga 3, la ”satelit”. În cele din urmă, a apărut o nouă variantă de împrumut în Liga 2, la CSM Alexandria, iar de această dată a acceptat oferta.
La CSM Alexandria, în această iarnă a fost numit antrenor Eugen Trică. Clubul i-a prezentat oficial ca achiziții, până acum, pe Florin Răsdan (ex CSM Slatina), Alberto Călin (ex Chindia), Mario Răducan (ex Gloria Băneasa), Blaise Yameogo (ex Gloria Bistrița Năsăud) și Leandro Desabato (ex Rotonda, liga a patra din Italia).
Mijlocașul Alberto Călin a jucat în prima parte a sezonului la Chindia, însă el aparține tot de U Craiova, de unde vine sub formă de împrumut.
Trupa teleormăneană are ca obiectiv menținerea în Liga 2, dar are o misiune dificilă, ținând cont de faptul că iernează pe locul 19, penultimul, cu 8 puncte acumulate în 15 etape, cu patru runde înainte de finalul sezonului regular. Sub ea este doar Progresul Spartac, cu 1 punct și ca și retrogradată. Primul loc care asigură salvarea este 16 și este ocupat de Metaloglobus București, cu 18 puncte. Tot 18 puncte are și Campionii FC Argeș (locul 15).
Foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/seria-1/doua-noi-achizitii-la-csm-alexandria-la-reunire-19297522
https://liga2.prosport.ro/seria-1/alberto-calin-si-mario-raducan-au-semnat-cu-csm-alexandria-19297001
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-alexandria-a-renuntat-la-cantonamentul-montan-19296738