Dorinel Munteanu își avertizează jucătorii cu o săptămână înainte de startul Ligii 2: ”Ori înțeleg că trebuie să tragă pentru echipă, ori, dacă nu, ne despărțim.” SC Oțelul și-a prezentat încă patru achiziții, în ziua amicalului câștigat cu Farul 2

Marius ANGHEL 01 Aug. 2022, 01:48 Liga 2

SC Oțelul Galați s-a impus cu scorul de 4-1, sâmbătă, în amicalul de pe teren propriu cu Farul Constanța 2, programat ultimul în această perioadă de pregătire de vară, înainte de startul campionatului Ligii 2.

Înainte de joc, trupa gălățeană nou-promovată în Liga 2 a anunțat patru noi achiziții perfectate vara aceasta, iar la final Dorinel Munteanu a tras concluziile.

SC Oțelul a făcut scor în amicalul cu Farul 2. Alin Nica, omul meciului

Alin Nica a deschis scorul în minutul 8, cu un șut din 8 metri lateral dreapta spre colțul lung, pe lângă portarul Mușat. La pauză a fost însă 2-0, după ce Răzvan Gorovei a marcat și el în minutul 35, după o pătrundere în zonă centrală și cu o execuție ratată din 16 metri, dar norocoasă, lângă bara din stânga.

În partea secundă, primul care a marcat a fost Vasile Jardan, în minutul 50, cu latul, din 7 metri ușor lateral stânga, după o incursiune în careu a lui Nica și o pasă dată rapid mai departe. După doar un minut însă, în 51, Farul 2 a punctat și ea prin Carlo Casap, cu o execuție de finețe, din alergare, lat din alergare, din 14 metri, direct în vinclul din stânga.

În fine, ultimul gol i-a aparținut omului meciului, Alin Nica, în minutul 58. Acesta a interceptat o minge la 17 metri central și a finalizat cu stângul, pe jos, lângă bara din stânga.

Despre acest amical, Viața liberă a scris următoarele, pentru a vă da seama de modul în care s-a desfășurat partida și care a fost nivelul său: ”Oțelul a câștigat în fața unui adversar așezat în programul jocurilor de verificare tocmai pentru a se impune înaintea startului de sezon. A fost 4-1 cu Farul II, o formație bună ca nivel tehnic, dar total lipsită de experiență. Tot jucătorii din garda veche au fost cei mai importanți de pe teren și în acest amical, cu Nica în mare formă, Cîrjan câștigând duelurile cu fundașii adverși, în timp ce Yabre a dat siguranță apărării.
Dintre cei nou-veniți, patru și-au făcut loc în primul 11, iar doi dintre ei au arătat că ar putea să se integreze în viitor în angrenajul echipei. Este vorba despre românii Gorovei și Mitoi, ambii titulari. Primul a fost folosit pe poziție de inter, în 4-3-3, o postură în care e de așteptat să evolueze Cisotti ca titular, după ce revine.”

SC Oțelul Galați: Dur-Bozoancă – Rus, Yabre, Azinovic, Nedelea – Jardan, Markovic, Gorovei – Mitoi, Cîrjan, A. Nica
Au mai jucat: R. Pop – Farcaș, Sîrghi, Reyes, Rîpan, Kip, Bordun, Cireș, Laur. Maxim, Berisha, Dav. Ilie
Antrenor: Dorinel Munteanu

Farul Constanța 2: Mușat – Sîrbu, Bîrzu (Calu 70), Dănuleasă, Borza (Lazăr 60) – N. Popescu, Martinovic (Duțu 38), Casap (Dumitrache 66) – Mazilu (Vîlea 46, Liș 78), Cojocaru (Băceanu 60), Sali (Andronache 60)
Antrenor: Sorin Rădoi

Patru noi jucători la SC Oțelul: un sârb, un columbian, un croat și un român

În amicalul cu Farul 2, în primul ”11” al Oțelului s-au aflat și doi jucători pe care clubul gălățean i-a prezentat ca noi achiziții chiar în ziua partidei. Este vorba despre Vanja Markovic și Antonio Azinovic. În partea secundă au intrat și ceilalți doi nou-veniți, Maykel Reyes Villarreal și David Ilie.

Înainte de ultimul test, nou-promovata în Liga 2 și-a prezentat patru noi jucători: Vanja Markovic (mijlocaș central sârb, ex Ruch Chorzow, liga a treia din Polonia), Maykel Reyes Villarreal (fundaș central columbian, ex Walter Ferretti, echipă din Nicaragua), Antonio Azinovic (fundaș central croat, ex Bregalnica Stip, echipă din prima ligă a Macedoniei de Nord) și David Ilie (atacant împrumutat de la Petrolul, pentru care nu a debutat la prima echipă).

Iată cum i-a prezentat SC Oțelul pe aceste noi achiziții:

”Vanja Markovic (foto stânga): jucător sârb în vârstă de 28 de ani, care evoluează pe postul de mijlocaș central. Vanja vine la Oțelul de la Ruch Chorzow, formație cu care a promovat sezonul trecut în a doua ligă poloneză. Având 1,85 m înălțime, Vanja a evoluat în prima parte a carierei sale la Korona Kielce, în prima ligă poloneză. A urmat transferul în Macedonia, la Vardar Skopje, echipă pentru care a bifat și cinci prezențe în Europa League. A trecut apoi în liga secundă din Portugalia, la SC Farense, după care a jucat un sezon pentru Kaposvári Rákóczi, în prima ligă a Ungariei. Vanja a mai evoluat în cariera sa la echipe de primă ligă din Georgia, Bosnia-Herțegovina și Indonezia.

Maykel Reyes Villarreal (foto dreapta): fotbalist columbian, în vârstă de 24 de ani, evoluează pe postul de fundaș central și vine la Oțelul de la Walter Ferretti, echipă care activează în prima ligă din Nicaragua. Până să ajungă acolo, Maykel a jucat în liga secundă a Columbiei.

Antonio Azinovic: jucător croat, născut la Zagreb pe 17 ianuarie 1992 (30 ani). Are 1,91 înălțime, evoluează pe postul de fundaș central și vine la Oțelul de la Bregalnica Stip, echipă din prima ligă a Macedoniei. A mai jucat în carieră pentru formații din ligile secunde ale Croației, Sloveniei și Austriei.

David Ilie: atacant, are 17 ani și vine la Oțelul de la Petrolul Ploiești. Este eligibil pentru poziția de junior U19, condiție necesară în Campionatul Național Liga 2.”

  • Ceilalți jucători prezentați oficial în această vară și încă aflați la SC Oțelul sunt: Rareș Antonio Pop (portar, ex Chindia Târgoviște), Valmir Berisha (atacant din Kosovo, ex Sliema Wanderers / Malta, fost și la Chindia Târgoviște), Răzvan Gorovei (mijlocaș, ex Dante Botoșani), Ricardo Kip (mijlocaș, ex FC Den Bosch / Olanda), Mario Mitoi (mijlocaș central, ex Campionii FC Argeș 2) și Laurențiu Maxim (mijlocaș dreapta, ex Viitorul Cluj).

Dorinel Munteanu, în continuare nemulțumit de unii jucători

La finalul partidei cu Farul 2, Dorinel Munteanu a avut cuvinte de laudă pentru adversari, însă a spus că rezultatul a fost unul conform cu desfășurarea de pe teren. Fostul internațional român este însă nemulțumit în continuare față de unii dintre jucătorii săi, în special dintre cei utilizați în partea secundă, și se gândește la reziliere, dacă aceștia nu vor să asculte de sfaturile sale.

”Am avut jocul la discreția noastră, dar țin să remarc că Farul este o echipă foarte bună de Divizia C (Liga 3), cu jucători tehnici, care își doresc să se afirme. Au făcut un joc bun astăzi, dar noi am fost echipa cea mai bună și am câștigat meritat. Sigur, m-a interesat foarte mult atitudinea băieților, pentru că a fost ultimul joc, pentru că mai avem o săptămână până la startul campionatului și trebuie să îmi dovedească pe cine mă bazez, sau ce lot să fac în vederea jocului cu Politehnica Iași.
Atitudinea unora m-a mulțumit, a altora, nu. Chiar dacă au intrat în repriza a doua, sunt total nemulțumit de atitudinea unora și le mai dau un ultim avertisment. Ori înțeleg că trebuie să tragă pentru echipă, ori, dacă nu, ne despărțim.
Nu am niciun prim 11 format. Cu cel mai bun 11 pe care îl consider eu în această săptămână, după modul în care se antrenează, voi începe meciul cu Poli Iași”, a spus Dorinel Munteanu, care nu a închis lista achizițiilor: ”Îmi mai doresc doi jucători, un atacant și un fundaș stânga. Și să văd, după discuțiile cu câțiva jucători care au intrat în repriza a doua, pentru că nu sunt mulțumit. Ori întrerupem contractul cu ei, ori se trezesc la realitate. Au trecut trei-patru săptămâni de pregătire și ar fi trebuit să se integreze.”

Acesta a vorbit și despre starea jucătorilor care au absentat din cauza problemelor medicale. ”Ghiocel și Adăscăliței vor intra de luni la antrenament. Neagu revine luni la Galați și se antrenează și el treptat. Cisotti, eu sper ca până la ora jocului să-l am.”

Poli Iași, primul adversat din Liga 2 al gălățenilor

SC Oțelul a mai înregistrat următoarele rezultate în amicalele din această vară: 6-0 cu Unirea Braniștea, 0-1 cu FCSB, 0-4 cu Gloria Buzău, 0-3 cu Unirea Slobozia, 1-1 cu FC Brașov și 0-2 cu Metaloglobus.

În prima etapă din Liga 2, SC Oțelul va juca sâmbătă, de la ora 11:30, pe teren propriu, cu Poli Iași, derby-ul Moldovei din eșalonul secund.

De partea cealaltă, Farul 2 a fost la al doilea meci amical din această vară, în primul trecând cu 7-1 de Gloria Băneasa.

Golurile marcate în amicalul SC Oțelul Galați – Farul Constanța 2 4-1:

Foto și video: SC Oțelul Galați 

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-s-a-despartit-de-inca-un-jucator-dintre-cei-achizitionati-pentru-liga-2-clubul-sustine-ca-a-raspuns-solicitarii-fotbalistului-19238872

https://liga2.prosport.ro/seria-1/dinamo-da-startul-noului-sezon-de-liga-2-la-chiar-prima-participare-a-sa-in-acest-esalon-steaua-joaca-in-incheierea-primei-etape-programul-rundei-si-meciurile-televizate-19238660

https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-galati-la-ora-adevarului-dorinel-munteanu-concluzii-dupa-incheiarea-cantonamentul-montan-antrenorul-e-nemultumit-de-mai-mult-de-jumatate-dintre-achizitiile-facute-face-o-promisiune-supo-19238494

Marius ANGHEL 01 Aug. 2022, 01:48 Liga 2
Pe aceeași temă