SC Oțelul își face lotul astfel încât să nu aibă probleme cu regula ”under”, iar recent a adus doi jucători tineri, pe Mario Mitoi și Laurențiu Maxim, amândoi în vârstă de 17 ani. Cei doi se află deja în lotul echipei mari a SC Oțelul, acum în cantonament la Poiana Brașov.
Mario Mitoi evoluează pe postul de mijlocaș central, iar sezonul trecut a fost sub contract cu clubul Campionii FC Argeș. Pentru piteșteni a apucat să joace doar câteva minute la echipa mare, în play-out-ul din sezonul 2020-2021, într-o confruntare cu Dinamo.
Laurențiu Maxim evoluează pe postul de extremă dreapta și s-a format la Academia Viitorul Cluj. A jucat chiar și pentru echipa mare a ardelenilor, care e prezentă în Seria 9 a Ligii 3, iar sezonul trecut a prins play-off-ul de promovare în Liga 2.
În anunțul de prezentare al celor doi tineri, SC Oțelul nu a anunțat, însă, și perioada pe care au fost semnate contractele:
”Bun venit, Mario Mitoi și Laurențiu Maxim!
Clubul nostru a semnat contracte cu juniorii Mario Mitoi și Laurențiu Maxim, ambii fiind eligibili ca juniori U19, conform cerințelor Ligii 2.
Mario Mitoi s-a născut pe 13 august 2004, este atacant lateral dreapta și a început fotbalul la vârsta de 6 ani, la LPS Piteşti. În 2019 a ajuns cu FC Argeș la turneul final Liga Elitelor Under 15. În sezonul trecut a fost cooptat în lotul echipei de primă ligă, FC Argeș.
Laurențiu Maxim, în vârstă de 17 ani, este format de ACS Academia de Fotbal Viitorul Cluj și evoluează pe același post, cel de atacant lateral dreapta. În sezonul precedent, a evoluat pentru clujeni în play-off-ul Ligii 3, seria 9.
Bine ați venit, Mario Mitoi și Laurențiu Maxim!”.
Venirile lui Mario Mitoi și Laurențiu Maxim sunt cele cu numele șase și șapte pentru SC Oțelul, clubul prezentând pe site-urile de socializare alte cinci achiziții zilele trecute. Rareș Antonio Pop (23 ani, portar, ex Chindia Târgoviște), Valmir Berisha (26 ani, atacant din Kosovo, ex Sliema Wanderers / Malta, fost și la Chindia Târgoviște), Charlie Mabussi (25 ani, fundaș stânga din Kongo, ex FC Edmonton – Canada 1), Răzvan Gorovei (28 de ani, mijlocaș, ex Dante Botoșani) și Ricardo Kip (30 de ani, mijlocaș, ex FC Den Bosch / Olanda) au fost aduși și ei la nou-promovata din Galați.
SC Oțelul o duce rău în meciurile amicale, pierzând la scor în partidele cu viitoarele echipe pe care le va întâlni în următorul sezon de Liga 2. După ce în primul test au trecut cu 6-0 de nou-promovată în Liga 3 Unirea Braniștea, campioana Ligii a 4-a Galați în 2022, gălățenii au cedat în confruntarea cu vicecampioana României, FCSB, scor 0-1, și au mai pierdut în fața Gloriei Buzău, scor 0-4, și Unirii Slobozia, scor 0-3.
Foto: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-si-video-unirea-slobozia-nu-iarta-nimic-in-amicale-e-in-mare-forma-si-a-facut-scor-si-cu-sc-otelul-reactia-lui-costel-enache-si-discursul-transant-al-lui-dorinel-munteanu-19237687
https://liga2.prosport.ro/seria-1/mijlocasul-ricardo-kip-l-a-convins-pe-dorinel-munteanu-iar-sc-otelul-i-a-oferit-contractul-anuntul-nou-promovate-si-cum-arata-cv-ul-fotbalistului-olandez-19237483
https://liga2.prosport.ro/seria-1/dorinel-munteanu-nu-si-a-menajat-jucatorii-dupa-infrangerea-rusinoasa-cu-gloria-buzau-un-joc-catastrofal-antrenorul-a-dat-afara-un-fotbalist-adus-saptamana-trecuta-de-sc-otelul-19237414
https://liga2.prosport.ro/seria-1/10-cluburi-din-liga-2-in-randul-celor-mai-bune-academii-din-romania-fk-miercurea-ciuc-e-pe-locul-2-iar-in-top-10-se-mai-regasesc-doua-echipe-din-divizia-secunda-cate-formatii-din-liga-3-au-prins-i-19237322
https://liga2.prosport.ro/seria-1/victorie-fara-emotii-pentru-gloria-buzau-in-amicalul-cu-nou-promovata-cu-sc-otelul-echipa-lui-cristian-pustai-a-invins-la-scor-trupa-lui-dorinel-munteanu-19237304