21 de meciuri consecutive în Liga 3 fără eșec! Vali Lazăr a bifat o performanță greu de realizat, dar rămâne modest: ”Obiectivul meu este altul. Atunci o să mă simt împlinit ca antrenor”

21 de meciuri consecutive în Liga 3 fără eșec! Vali Lazăr a bifat o performanță greu de realizat, dar rămâne modest: ”Obiectivul meu este altul. Atunci o să mă simt împlinit ca antrenor”

Noua ediție a Ligii 3, sezonul 2026-2027, își consumă, la finalul acestei săptămâni, etapa care pune punct turului sezonului regular. Înainte de desfășurarea rundei a 11-a, șase echipe sunt neînvinse. Erau și înainte de disputarea etapei 8 și au continuat, braț la braț, până acum, iar seria lor poate continua.

Printre ele se numără și trupa prahoveană CSO Băicoi, aflată la al treilea sezon în care participă în acest eșalon și care are din nou un parcurs de lăudat, așa cum a avut și în sezonul de debut, 2024/25, când a fost mult timp pe propriul loc în seria sa și a ratat participarea în barajul de promovare în Liga 2 doar pentru că nu a îndeplinit condițiile minime impuse de FRF.

La fel ca atunci, și acum CSO Băicoi îl are ca antrenor principal pe Valentin Lazăr, fost fotbalist la Petrolul, Sportul Stundențesc, Dinamo, Concordia Chiajna sau CSM Reșița. Iar reușitele trupei din Băicoi cu Lazăr pe bancă se demonstrează a fi deloc întâmplătoare.

Antrenorul Valentin Lazăr are 21 de meciuri consecutive în Liga 3 fără înfrângere, pe banca echipelor Voința Crevedia și CSO Băicoi

Antrenor din noul val, Valentin Lazăr are un număr de jocuri fără eșec și mai lung decât actuala sa echipă. Ploieșteanul în vârstă de 37 de ani și deținător al licenței A, deci poate fi antrenor principal inclusiv la nivel de Liga 2, a ajuns la un număr de 21 de meciuri consecutive fără înfrângere.

Seria lui Lazăr ține de la precedenta sa echipă și continuă cu actuala.

În decembrie 2025, Valentin Lazăr se despărțea de CSO Băicoi și pleca la altă echipă din Liga 3, la Voința Crevedia, aflată într-o situație grea în clasament în acel moment. În ciuda acestui lucru, fostul mijlocaș dinamovist a reușit să aibă rezultate impresionante cu dâmbovițenii și să le asigure fără probleme o nouă participare în acest eșalon fotbalistic.

  • Lazăr a legat la trupa din Crevedia o serie de 11 meciuri fără înfrângere. Șapte au fost câștigate și patru au fost terminate la egalitate.

După finalul sezonului, Lazăr și mulți componenți ai lotului au plecat de la Voința Crevedia și au semnat cu CSO Băicoi. Pentru mai mulți dintre ei, printre care și antrenorul principal, a fost o revenirea după o jumătate de an la clubul prahovean.

  • Rezultatele n-au întârziat să apară, iar clasamentul stă martor. După 10 etape din acest sezon de Liga 3, CSO Băicoi cu Vali Lazăr antrenor nu are niciun eșec. Are șase victorii și patru egaluri.

Lazăr: ”Obiectivul meu este să intru în play-off. Asta e important pentru echipă”

Așadar, cu 11 jocuri fără eșec la Voința Crevedia și altele 10 la CSO Băicoi, antrenorul Valentin Lazăr are o serie personală impresionantă în Liga 3, de 21 de partide consecutive fără înfrângere. Niciun alt antrenor din Liga 3 nu are, în acest moment, această serie de invincibilitate.

”Mă bucură bilanțul ăsta, însă obiectivul meu este să intru în play-off. Asta e important pentru echipă, iar individual, pentru jucătorii mei tineri, să-i vadă cineva și să facă un pas în carieră. Atunci o să mă simt împlinit ca antrenor. Cât despre seria asta! Să continue, să fie cât mai lungă, mai ales că ne batem cu echipe cu bugete mult mai mari. Vedem ce o să fie. Numărați voi și anunțați-mă și pe mine când ating următoarea bornă”, a comentat, pentru Liga2.ro, Valentin Lazăr, despre această serie a sa de jocuri nepierdute.

  • Valentin Lazăr și-a încheiat cariera de fotbalist chiar la CSO Băicoi, la care și-a și început-o pe cea de antrenor. I-a condus pe prahoveni prima dată în perioada iulie 2024 – decembrie 2025, în care a reușit promovarea în Liga 3 și accederea în play-off.
  • A doua experiență ca ”principal” a avut-o la Voința Crevedia, în perioada decembrie 2025 – mai 2026, în care a salvat trupa dâmbovițeană de la retrogradarea din Liga 3.
  • Din iunie 2026 s-a întors la CSO Băicoi, cu care vrea o nouă accedere în play-off-ul Ligii 3.

CSO Băicoi e pe locul 3 în Seria 2 a Ligii 3

În etapa 11 a Ligii 3, CSO Băicoi joacă sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 15:00, în deplasare la Săcele, contra CSM Săcele.

În ciuda seriei de meciuri fără înfrângere, CSO Băicoi se află abia pe locul 3 în Seria 2 a Ligii 3, cu 22 de puncte acumulate. Este la patru punct sub liderul Corona Brașov (26 puncte) și la unul în spatele celor de la ACS Mediaș (23 puncte).

CSM Săcele se află pe locul 7 din 12, cu 15 puncte.

Cu echipele aflate în fața sa, CSO Băicoi a remizat în acest sezon. A fost 1-1 la Brașov, în prima etapă, și 1-1 la Mediaș, în etapa 3.

Șase echipe sunt neînvinse în Liga 3 înainte de etapa 11

În afară de CSO Băicoi, alte cinci echipe din actuala ediție a Ligii 3, sezonul 2026/27, sunt neînvinse după primele zece etape.

Acestea sunt CSM Vaslui (8 victorii, 2 egaluri)(Seria 1), Corona Brașov (8 victorii, 2 egaluri)(Seria 2), Flacăra Moreni (9 victorii, 1 egal)(Seria 3), ACS Omega Sport (7 victorii, 3 egaluri) și Dunărea Giurgiu (5 victorii, 5 egaluri)(ambele din Seria 5).

Acestea șase sunt rămase singurele neînvinse în acest sezon de Liga 3 dinainte de desfășurarea etapei 8 sunt continuă în aceeași formulă și acum, înainte de etapa 11.

Lazăr are 25 de meciuri oficiale ca antrenor în 2026, în Liga 3 și Cupa României, în care are 15 victorii, 8 egaluri și 2 înfrângeri 

Revenind la Valentin Lazăr, acesta a fost antrenorul echipei Voința Crevedia în partea a doua a sezonului trecut de Liga 3 și cu el pe banca tehnică trupa dâmbovițeană a disputat 12 jocuri. Primul a fost pierdut, iar apoi au fost înregistrate 11 jocuri fără eșec, din care șapte au fost câștigate și patru s-au terminat la egalitate, după cum urmează:

  • 5-6 la Olimpic Zărnești, 1-1 la CSL Ștefăneștii de Jos, 2-0 cu CSO Băicoi, 2-2 la CSO Teleajenul, 1-0 cu CSM Săcele, 2-2 la CSO Teleajenul, 3-0 cu CSO Băicoi, 0-0 la CSM Săcele, 4-1 cu Progresul Mogoșoaia, 2-1 la Kids Tâmpa Brașov, 3-0 la FC Pucioasa și 1-0 cu Urban Titu.

La CSO Băicoi s-a întors în vară, iar pe la acesta a condus-o în 13 meciuri oficiale până acum. Primele trei au fost în Cupa României și au fost obținute următoarele rezultate: 2-1 la CSO Plopeni, 3-2 la Petrolul Berca și 2-4 cu Metalul Buzău. Această din urmă este o echipă din Liga 2.

În campionat, în acest sezon de Liga 3, CSO Băicoi cu Lazăr antrenor a înregistrat următoarele rezultate:

  • 1-1 la Corona Brașov, 4-1 cu Kids Tâmpa Brașov, 1-1 la ACS Mediaș, 1-0 cu Inter Stars Sibiu, 2-2 cu ARO Câmpulung, 4-0 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2, 2-0 la Carpați Covasna, 1-1 la Olimpic Zărnești, 5-0 la Tricolorul Breaza și 4-2 la CSO Teleajenul.

Ca fotbalist, Valentin Lazăr a evoluat pentru Petrolul Ploiești, Chimia Brazi, Sportul Studențesc, Dinamo (în patru perioade), Concordia Chiajna (în două perioade), Al Sailiya, Al Kharitiyath (ambele din Qatar), Umraniyespor (Turcia), Al-Shahania (Qatar), CSM Reșița, CS Păulești și CSO Băicoi.

Foto: CSO Băicoi

Pe aceeași temă