SC Oțelul a obținut o victorie zdrobitoare în debutul amicalelor din această vară, înainte de prima etapă a noului sezon de Liga 2. Nou-promovata a trecut fără probleme pe teren propriu de Unirea Braniștea, nou-promovată și ea, dar în Liga 3, cu 6-0. La pauză scorul a fost 3-0.
SC Oțelul a avut nevoie de 16 minute pentru a deschide scorul, la finalizare fiind Francois Yabre. După numai 10 minute, avantajul a fost dublat de Laurențiu Maxim, jucător ajuns în această vară sub comanda lui Dorinel Munteanu. Scorul pauzei, 3-0 pentru SC Oțelul, a fost stabilit în minutul 40 de italianul Juri Cisotti.
La pauză Dorinel Munteanu a schimbat jucătorii din teren, dar echipa sa a continuat atacurile și a marcat tot de trei ori. Și de această dată au fost marcatori diferiți, Vasile Jardan (min. 62), Mario Mitoi (min. 65) și Robert Băceanu (min. 90). Cel din urmă a ajuns și el zilele trecute la SC Oțelul.
Multe schimbări la SC Oțelul după promovare. Gălățenii au avut la prima ședință de pregătire 26 de jucători, iar în lotul lui Dorinel Munteanu s-au regăsit încă de atunci câteva noutăți, destul de multe la număr.
10 transferuri a făcut SC Oțelul după promovarea în Liga 2: Rareș Pop (portar, 23 ani, Chindia Târgoviște), Charlie Mabussi (fundaș stânga, 25 ani, FC Edmonton – Canada 1), Andrei Gherghișan (atacant lateral, junior U19), Laurențiu Maxim (atacant lateral, junior U19, Viitorul Cluj), Ștefan Stavrositu (mijlocaș central, U19, FCSB), Giovani Sulițanu (fundaș dreapta, U19, Farul Constanța), Denis Bordun (mijlocaș, promovat de la U17), Robert Băceanu (atacant lateral, junior U19, Farul Constanța), Ricardo Kip (mijlocaș central, 30 ani, Almere City – Olanda 2) și Valmir Berisha (atacant, 26 ani, Sliema Wanderers – Malta 1).
SC Oțelul a mai renunțat și la câțiva fotbaliști. După ce i-a trecut pe lista plecaților pe Laurențiu Hagiu și Jack Green, formația din Galați s-a despărțit și de Vadim Cricimar, al cărui contract a expirat și nu va fi prelungit, la fel ca în cazul primilor doi.
Așa cum era de așteptat, sub comanda lui Dorinel Munteanu nu vor continua nici Marius Savu, Alberto Țica și Valentin Oniciu, care se vor întoarce la formațiile de la care au fost împrumutați.
SC Oțelul este în focul pregătirilor, iar al doilea amical va avea loc la 9 iulie, cu FCSB, la Galați. Apoi, începând cu 11 iulie, nou-promovata va merge într-un cantonament la Poiana Brașov, unde vor avea loc mai multe partide de verificare, cu FC Buzău, Unirea Slobozia și FC Brașov.
”Plecăm la drum cu obiectivul de a ne califica în play-off. Ne așteaptă un campionat dificil la capătul căruia sper să ne îndeplini obiectivul. Mă interesează, în primul rând, rezultatul în campionatul care urmează. Sunt un fel de Dan Petrescu la nivel de eșalon secund, punctele sunt primordiale”, a spus Dorinel Munteanu în privința sezonului de Liga 2.
Foto și video: SC Oțelul
https://liga2.prosport.ro/seria-1/sc-otelul-schimbari-numeroase-de-lot-dupa-promovarea-in-liga-2-10-noi-fotbalisti-au-ajuns-la-galasi-iar-sase-fotbalisti-din-sezonul-trecut-nu-mai-continua-sub-comanda-lui-dorinel-munteanu-19235610
https://liga2.prosport.ro/seria-1/calaretii-rosii-au-luat-cu-asalt-turcia-cs-comunal-selimbar-a-plecat-in-cantonament-cu-23-de-jucatori-cea-mai-recenta-achizitie-fiind-de-la-poli-timisoara-19236444
https://liga2.prosport.ro/seria-1/metaloglobus-victorie-spectaculoasa-in-amicalul-cu-progresul-spartac-noua-echipa-a-lui-eugen-trica-a-fost-condusa-de-doua-ori-19236429
https://liga2.prosport.ro/seria-1/minaur-baia-mare-abordeaza-cu-incredere-sezonul-de-liga-2-dar-cere-ajutor-financiar-ciprian-danciu-mesaj-puternic-e-echipa-orasului-nu-ii-finanteaza-pe-miriuta-pe-danciu-pe-donca-19236425
https://liga2.prosport.ro/seria-1/ripensia-nu-mai-pleaca-in-cantonament-in-strainatate-ci-merge-in-judetul-hunedoara-trupa-timisoreana-s-a-despartit-de-golgheterul-din-sezonul-trecut-19236419