Cele 42 de câștigătoare de Liga 4, campioanele județene, și meciurile rezultate pentru barajul de promovare în Liga 3. Se vor disputa însă doar 19 jocuri, nu 21

Marius ANGHEL 17 Jun. 2022, 03:01 Liga 4
Cele 42 de câștigătoare de Liga 4, campioanele județene, și meciurile rezultate pentru barajul de promovare în Liga 3. Se vor disputa însă doar 19 jocuri, nu 21

După barajul de menținere în Liga 2, cele două de menținere/promovare în Liga 1 și cele zece și mai apoi cinci pentru promovarea în Liga 2, în fotbalul românesc urmează noi meciuri decisive pentru desemnarea viitoarelor componente ale unui campionat de nivel național. În acest weekend și la finalul săptămânii viitoare au loc meciurile de baraj pentru promovarea în Liga 3.

Campioanele județene, respectiv cea a Bucureștiului vor juca în următoarele două sâmbete, 18 iunie, respectiv 25 iunie, pentru a-și câștiga dubla manșă în care au fost repartizate de Federația Română de Fotbal și a promova în Liga 3, în ediția de campionat 2022-2023.

21 de dueluri erau programate inițial să se dispute, însă vor avea loc doar 19. Despre acest subiect și primele două promovate în Liga 3, fără să joace, vom scrie într-un articol separat, pe care îl puteți citi AICI. Este vorba despre Silvicultorul Maieru (Bistrița Năsăud) și Gloria Băneasa (Constanța), care nu vor mai juca cu Viitorul Borș (Bihor), respectiv Viitorul Murighiol (Tulcea).

Barajele de promovare în Liga 3, ediția 2022-2023, au loc la 18 iunie, respectiv 25 iunie

FRF a stabilit în data de 24 februarie 2022, prin tragere la sorți, la Casa Fotbalului, duelurile de la barajul de promovare în Liga 3, cât și primele echipe gazdă, asta după ce în data de 25 ianuarie 2022 decidea modul în care se promovează și făcea public ”Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga-3, campionatul ediției 2022/2023”.

Asociațiile Județene de Fotbal (AJF-urile), respectiv Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB) au fost obligate să comunice către Departamentul Competiţii al FRF, în scris, până la data de 12 iunie 2022, echipele calificate pentru a participa la aceste jocuri de baraj şi să transmită copia Certificatului de Identitate Sportivă al acestora eliberat de Ministerul Tineretului şi Sportului.

  • Dacă o echipă clasată pe locul 1 în Liga a 4-a a județului ei nu îndeplinește condițiile de participare la jocurile de baraj, atunci duelul în care a fost repartizată nu va avea loc, adversara urmând a fi declarată câștigătoare, deci promovată în Liga 3. Locul acesteia la baraj nu poate fi luat de ocupanta locului 2 din clasament.

Meciurile se desfășoară în format tur (18 iunie 2022, ora 18:00) – retur (25 iunie 2022, ora 17:30), pe terenul fiecărei echipe.

Meciurile tur din barajul de promovare în Liga 3:

Regiunea 1, Nord-Est:
Viitorul Darabani (Botoșani) – Flacăra Erbiceni (Iași)
Juniorul Suceava
(Suceava) – Speranţa Răuceşti (Neamț)
Sportul Oneşti (Bacău) – Rapid Brodoc (Vaslui)

Regiunea 2, Nord-Vest:
Rapid Jibou (Sălaj) – CSM Sighetu Marmaţiei (Maramureș)
Viitorul Borș
(Bihor) – Silvicultorul Maieru (Bistrița Năsăud)nu se dispută
Supporter 2.0
(Cluj) – Victoria Carei (Satu Mare)

Regiunea 3, Centru:
ACS Târgu Mureş (Mureș) – CS Gheorgheni (Harghita)
Olimpic Zărneşti
(Brașov) – Inter Stars Sibiu (Sibiu)
CS Universitatea din Alba Iulia (Alba) – CSO Baraolt (Covasna)

Regiunea 4, Vest:
Phoenix Buziaş (Timiș) – CSO Turceni (Gorj)
ACB Ineu
(Arad) – Recolta Dănceu (Mehedinți)
Retezatul Hațeg
(Hunedoara) – Magica Balta Caransebeş (Caraș Severin)

Regiunea 5, Sud-Vest:
ACS Oltul Curtişoara (Olt) – Cozia Călimăneşti (Vâlcea)
Dunărea Turris
(Teleorman) – Roberto Ziduri (Dâmbovița)
Dunărea Calafat (Dolj) – CS Rucăr (Argeș)

Regiunea 6, Sud:
CS Glina (Ilfov) – CS Amara (Ialomița)
CS Păuleşti (Prahova) – Victoria Adunaţii Copăceni (Giurgiu)
Venus Independenţa (Călărași) – CS Dinamo Bucureşti (București)

Regiunea 7, Sud-Est:
Voinţa Limpeziş
(Buzău) – CSL Victoria Gugeşti (Vrancea)
Victoria Traian
(Brăila) – Unirea Braniștea (Galați)
Viitorul Murighiol
(Tulcea) – Gloria Băneasa (Constanța) – nu se dispută

”Regulamentul privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a, sezonul competițional 2022/2023” este disponibil AICI.

https://liga2.prosport.ro/liga-3/astazi-aflam-cele-cinci-echipe-care-promoveaza-in-liga-2-meciurile-retur-ale-fazei-finale-a-barajului-incep-la-ora-1730-19234450

https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-aflate-in-joc-de-glezne-pentru-un-loc-in-liga-2-ce-sanse-au-pierzatoarele-barajelor-de-promovare-sa-fie-invitate-de-frf-si-ordinea-in-care-se-ocupa-posibilele-locuri-vacante-19234550

https://liga2.prosport.ro/liga-3/cele-mai-slabe-din-liga-3-echipele-care-au-retrogradat-la-finalul-acestui-sezon-unirea-alba-iulia-dinamo-2-arges-2-sau-sticla-ariesul-turda-cele-mai-importante-nume-din-lista-rusinii-19233303

https://liga2.prosport.ro/seria-1/echipele-care-pierd-barajul-de-promovare-ar-putea-urca-si-ele-in-liga-2-frf-a-stabilit-criterii-suplimentare-de-atribuire-a-posibilelor-locuri-vacante-ramase-pentru-editia-2022-2023-19233736

https://liga2.prosport.ro/liga-4/teodor-birt-presedinte-fc-inter-speram-la-un-parcurs-foarte-bun-nu-neaparat-la-unul-fara-greseala-maine-daca-am-juca-in-liga-3-cu-actualul-lot-am-fi-in-prima-jumatate-a-clasamentului-19233332

https://liga2.prosport.ro/liga-4/dupa-mai-bine-de-trei-decenii-statiunea-calimanesti-vrea-sa-revina-in-liga-3-cozia-este-campioana-judetului-valcea-19233653

https://liga2.prosport.ro/liga-4/liga-4-teleorman-si-liga-4-dambovita-si-au-anuntat-campioanele-care-vor-lupta-pentru-promovarea-in-liga-3-costin-lazar-a-facut-spectacol-cu-dunarea-turris-si-e-favorit-in-finala-19234192

https://liga2.prosport.ro/liga-4/frf-a-tras-la-sorti-duelurile-pentru-barajul-de-promovare-in-liga-3-editia-2022-2023-19220424

Marius ANGHEL 17 Jun. 2022, 03:01 Liga 4
Pe aceeași temă