CS Universitatea Alba Iulia și-a confirmat statutul și a câștigat Liga a 4-a Alba! Echipa este considerată un ”El Dorado” în județul său. ”Promovarea în Liga 3 este scopul nostru primordial”

Dan HENEGAR 03 Jun. 2022, 12:01 Liga 4

CS Universitatea Alba Iulia și-a confirmat statulul de mare favorită în actuala ediție a Ligii a 4-a și a câștigat campionatul în Alba, urmând să reprezinte județul la barajul de promovare în Liga 3.

CS Universitatea Alba Iulia, un ”El Dorado” în Alba, a câștigat Liga a 4-a

Câștigarea Ligii a 4-a este doar un obiectiv intermediar pentru formația din Cetatea Marii Uniri, ce are drept scop declarat accederea în Liga a 3-a, în față fiind barajul de promovare cu reprezentanta județului Covasna (dublă în 18 și 25 iunie).

Ziarul Unirea scrie că CSU a dominat competiția fotbalului amator, bazându-se pe un buget de invidiat, net superior competitoarelor, salarii mult peste medie, prime de joc și primă de obiectiv, și un efectiv extrem de valoros pentru acest nivel. Plastic, vorbim despre un ”El Dorado” fotbalistic și un lot de ”Liga a 3-a”, ce poate rivaliza din punct de vedere cu al conjudețenelor din eșalonul terț CS Ocna Mureș sau Unirea Alba Iulia.

”Alb-albaștrii” dispun de un efectiv garnisit cu jucători trecuți în marea majoritate prin eșaloanele superioare, Liga 2, 3, inclusiv Liga 1 (”căpitanul” Bogdan Bucurică, Mihai Mincă sau Ionuț Neag, ultimul, alături de Alexandru Petresc, fiind component al reprezentativei Under 17 la Europeanul din 2011).

Sunt exemple sugestive pentru forța campioanei din Alba, echipă care a avut o unică contracandidată în acest sezon, Industria Galda (ocupanta locului secund), oponent în fața căruia a cedat singurele puncte (remiză externă și 0-2 pe ”Cetate” în retur).

Mihai Manea: ”Este un sentiment plăcut pentru toată lumea din club că am devenit campioni”

Pe banca tehnică a fost antrenorul Mihai Manea (41 de ani), cu vastă experiență în eșalonul superior, la Performanța Ighiu, CS Ocna Mureș sau Unirea Alba Iulia (până în vara anului 2020), ajutat de secundul Nicolae Ghișa.

”Este un sentiment plăcut pentru toată lumea din club că am devenit campioni. Un merit incontestabil l-au avut jucătorii, dar în același timp se cuvine menționată contribuția staffului tehnic și a celui administrativ”, a declarat, pentru Ziarul Unirea, Mihai Manea, în premieră câștigător al Ligii a 4-a, după ce în trecut s-a mai bătut la campionat cu Mureșul Vințu de Jos sau Șurianu Sebeș.

”Promovarea în Liga a 3-a, scopul nostru primordial”

Cu 25 de victorii din 27 de partide, cel mai bun atac și cea mai puternică defensivă (golaveraj 100-13 cu o etapă înaintea terminării sezonului), CSU Alba Iulia vrea performanșă imediată: realizarea eventului județean (finală, în 11 iunie, la Daia Română, cu Voința Stremț, a treia finală succesivă, precedentele fiind pierdute în fața stremțenilor) și mai ales promovarea pe a treia scenă.

”Ceea ce am realizat este doar un mic pas spre obiectivul prioritar, respectiv promovarea în Liga a 3-a, scopul nostru primordial. Lucrurile sunt extrem de clare în ceea ce urmează pe termen scurt: să luăm Cupa României și să trecem de baraj”, a mai adăugat Manea.

Echipa de fotbal a Universității ”1 Decembrie 1918” s-a înființat în 2018, pornind din Liga a 5-a, în momentul în care s-a renunțat la baschetul feminin. S-a promovat imediat, s-a jucat finala Cupei României județene în 2019, dar declanșarea pandemiei a găsit-o pe locul secund în Liga a 4-a, la 5 puncte de CS Ocna Mureș, ce a reprezentat județul la barajul de promovare.

”Principalul nostru atu în acest sezon a fost faptul că am avut parte de liniște din toate punctele de vedere. Aceasta a contat enorm și am putut implicit să muncim în liniște. Pentru mine, ca antrenor, este ceva că am devenit campion. Normal că este o senzație de fericire când câștigi Liga a 4-a”, a încheiat ”principalul” campioanei din județul Alba, citat de Ziarul Unirea.

Foto: CSU Alba Iulia

Dan HENEGAR 03 Jun. 2022, 12:01 Liga 4
Pe aceeași temă