După ce a văzut imaginile cu rapidiștii încălcând condițiile de pregătire impuse prin ”Protocolul medical pentru reluarea antrenamentelor”, aceasta fiind a doua oară în care încalcă regulile autorităților, conducerea clubului Campionii FC Argeș a decis să ia atitudine.
Gruparea piteșteană cere, prin președintele Consiliului de Administrație Cristian Gentea, Federației Române de Fotbal și autorităților să ia măsuri urgente împotriva formației bucureștene, pentru a nu se mai repeta această situație, altfel amenință cu retragerea din competiția Ligii 2.
Gentea explică prin ce dificultăți trece clubul pe care îl conduce pentru a respecta măsurile de sănătate, în timp ce un adversar din play-off-ul Ligii 2 se antrenează după propriile reguli, ”bătrându-și joc de noi”, spune conducătorul.
”Sunt total dezamăgit de ce am văzut azi că s-a întâmplat la un antrenament al echipei Rapid București. Îmi pare sincer rău că nu am insistat la ultima videoconferință ținută de FRF, să adoptăm niște măsuri pentru cluburile care nu respectă protocolul la care am aderat toții, fără excepție. Cred că ce am văzut astăzi pune și FRF într-o poziție inconfortabilă față de Ministerul Sănătății.
Ne chinuim la Pitești să punem la dispoziție patru terenuri de antrenament, pe toată durata zilei, pentru a fi respectat protocolul, iar Rapid își bate joc de noi! Nu știu dacă vom promova, am fost cei care am spus imediat că soluția FRF îndeplinește principiul de a dezavantaja cât mai puține cluburi, dar este clar că UTA și Turris Turnu Măgurele au motive să fie “supărate”. Nici nu vom accepta ca unii să se considere deasupra celorlalți, sau chiar deasupra legii.
Luăm în calcul chiar retragerea din competiție, dacă nu se iau măsuri!”, a anunțat Cristian Gentea.
Conform protocolului emis de ministerele Sănătății, respectiv Tineretului și Sportului, reluarea pregătirii sportive în grup mai mare de patru persoane este interzisă. Însă, în ciuda acestui lucru, formația giuleșteană a fost surprinsă nerespectând aceste condiții de sănătate impuse în Starea de Alertă. Dan Alexa și staff-ul său au organizat antrenamente în grup.
La finalul săptămânii trecute, TelekomSport a surprins unul dintre antrenamentele Rapidului, iar pe imagini se vede clar cum sunt nu mai puțin de 18 persoane pe mai puțin de o jumătate de teren de pregătire.
Aceasta este a doua oară când giuleștenii sunt prinși că încalcă regulile impuse de autorități. Alb-vișiniii au ”furat” startul și au început să se pregătească la baza sportivă Regie încă de la 27 aprilie, așa cum Liga2.ro a anunțat în exclusivitate, deși acest lucru era interzis în acea perioadă, până la 15 mai.
În play-off-ul Ligii 2 se vor lupta pentru promovarea în Liga 1 șase echipe, printre care și Rapid și Campionii FC Argeș. CS Mioveni a fost prima care și-a reluat pregătirea, UTA Arad a urmat-o, iar apoi a revenit pe teren și Campionii FC Argeș. Rapid a fost a patra, iar de astăzi s-a cantonat și Petrolul Ploiești. Turris Oltul va începe pregătirea la 1 iunie.
Rapid și Campionii FC Argeș vor începe play-off-ul cu punctaj asemănător, 19, la fel ca Petrolul. CS Mioveni și Turris Oltul au amândouă câte 20 de puncte, iar liderul UTA are 25 de puncte. Primele două clasate din acest mini-turneu de cinci etape vor promova în Liga 1, iar echipa care termină pe locul 3 va juca baraj de promovare.
Foto: Gabriel Neacșu / Fotbal Club Argeș Pitești
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-rapid-incalca-din-nou-regulile-giulestenii-nu-respecta-protocolul-medical-pentru-antrenamente-19133489
https://liga2.prosport.ro/seria-1/serbanica-si-buhaescu-au-incredere-ca-argesul-poate-promova-in-liga-1-acest-play-off-ni-se-potriveste-ca-o-manusa-vor-fi-cinci-meciuri-pe-viata-si-pe-moarte-cum-au-descris-prima-s-19133511
https://liga2.prosport.ro/seria-1/argesul-s-a-testat-impotriva-covid-19-si-asteapta-ok-ul-pentru-a-incepe-cantonamentul-ionut-badea-sunt-sigur-ca-vom-gasi-motivatia-necesara-de-a-reveni-in-liga-1-19133279
https://liga2.prosport.ro/seria-1/foto-petrolul-s-a-reunit-a-efectuat-primul-test-impotriva-sars-cov-2-si-s-a-cantonat-jucatorii-pe-care-costel-enache-ii-va-avea-la-dispozitie-apostolachi-e-in-autoizolare-19133525