Campionii FC Argeș a câștigat, de această dată la limită, cu scorul de 3-2 (1-0), al doilea amical disputat în 2024, după ce în urmă cu două zile trecuse cu 6-0 de o altă echipă din Liga 3.
În partida desfășurată joi, 1 februarie, tot la baza sportivă Valea Iașiului, jucătorii lui Eugen Neagoe au avut în față Flacăra Horezu, a cincea clasată în Seria a 6-a a Ligii 3.
Dacă în primele 20 de zile de la reunire, CFC Argeș nu a avut niciun amical programat, acum, trupa antrenată de Eugen Neagoe se aglomerează cu jocuri test. Marți a trecut cu 6-0 de AFC Câmpulung Muscel, a doua clasată în Seria a 5-a a Ligii 3, astăzi, joi, a învins cu 3-2 echipa Flacăra Horezu, locul 5 în Seria 6 din al treilea eșalon, iar sâmbătă va juca din nou, în deplasare la Concordia Chiajna.
Contra echipei din Horezu au înscris pentru piteșteni Andrei Stoica (2), Robert Boboc (61) și Patrick Dulcea (90), în timp ce pentru vâlceni au punctat Gabriel Zamura (85) și Federico Cârpici (87). A fost 1-0 la pauză pentru CFC Argeș, 2-0, Horezu a egalat în ultimele minute, însă Patrick Dulcea, sărit de tatăl său de această dată cu convocarea la naționala U19, a ”salvat” trupa lui Neagoe de la remiză.
”Ca și în primul amical cu Muscelul Câmpulung, staff-ul tehnic al echipei noastre a împărțit lotul în două echipe pentru a da minute tuturor jucătorilor. Cu cinci jucători sub vârstă în primul unsprezece, piteștenii au început în forță partida și au deschis scorul foarte repede prin Andrei Stoica, juniorul alb-violet trimițând în plasă din pasa lui Rădescu. Argeșul se putea desprinde până la pauză, însă Buhăcianu nu a prins cadrul porții din poziție ideală. După revenirea de la cabine, argeșenii au mai punctat încă o dată prin Robert Boboc, mijlocașul echipei noastre fructificând centrarea lui Oprescu. Oaspeții au restabilit egalitatea pe finalul partidei, în doar două minute, profitând de două greșeli mari ale defensivei alb-violete. FC Argeș a marcat golul victoriei în minutul 90, Patrick Dulcea trimițând în plasă din pasa lui Gino Oprescu”, a transmis clubul piteștean despre acest amical.
Campionii FC Argeș: Andr. Bucur – Tofan, R. Ciuciulete, Scarlatache, G. Oprescu – Rădescu, I. Nortey, P. Petrescu, Mitoi – Andr. Stoica, Buhăcianu
După pauză au mai intrat: Silveanu – Y. Pîrvu, Balaur, Mircea, Rob. Boboc, Dinoci, Haită, P. Dulcea, Bg. Rusu
Flacăra Horezu: Sporea – Moldovan, Sofianu, Nwabueze, Prunaru – R. Pîrvu, Iordache, Mihailă, Stoenică – Neacșa, Zamura
După pauză au mai intrat: Păușescu, Matei, Pasăre, Cârpici, Predescu, Dobre
Clubul piteștean a ținut înainte de startul jocului și un moment de reculegere în memoria fostului fotbalist Ilie Bărbulescu, care a murit în urmă cu patru ani. ”Nu te vom uita niciodată, Nea Ilie!”, au transmis alb-violeții, după ce de dimineață amintiseră de cel care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu Steaua.
CFC Argeș s-a aflat acum la al doilea amical, iar pe următorul îl are programat sâmbătă, 3 februarie, de la ora 12:00, în deplasare la Chiajna, pe teren sintetic, cu Concordia. Va mai avea meciuri cu Metaloglobus (7 februarie), CSM Slatina (10 februarie), CS Mioveni (13 februarie) și Steaua (17 februarie).
Flacăra Horezu s-a aflat la al treilea amical jucat în această iarnă contra unei echipe din Liga 2, după ce miercurea trecută a pierdut cu CS Mioveni, scor 1-7, iar luni a cedat la Târgoviște testul cu Chindia, scor 1-2.
https://www.youtube.com/watch?v=sWcd7lpFXZM
https://www.youtube.com/watch?v=gO-4ZN7R-1w
https://www.youtube.com/watch?v=956etRkKko4
https://www.youtube.com/watch?v=AlGWlNTHt2U
Foto și video: Campionii FC Argeș
https://liga2.prosport.ro/seria-1/cluburile-din-liga-2-care-vor-in-prima-liga-din-2025-trebuie-sa-aiba-director-sportiv-calificat-de-frf-nu-se-risca-neacordarea-licentei-dar-amenda-este-una-usturatoare-19298459
https://liga2.prosport.ro/seria-1/regula-56-impusa-de-frf-pentru-cluburile-de-fotbal-din-romania-19298434
https://liga2.prosport.ro/seria-1/campionii-fc-arges-a-executat-afc-campulung-muscel-intr-un-amical-19298431